Elegie fără titlu

Publicat în Dilema Veche nr. 646 din 7-13 iulie 2016
Elegie fără titlu jpeg

Pe unele locuri le iubeşti cu o ardoare inexplicabilă. Poate nu de la început, dar presimţi atracţia şi o laşi să se dezvolte. În alte locuri nu te simţi confortabil din prima clipă, iar momentele ulterioare nu fac decît să amplifice această stare, în pofida tuturor eforturilor de a rezista. E ca un anume fel de mîncare sau ca unii autori, unele filme, unele persoane. Alte locuri îţi sînt neutre şi, în genere, e bine să le eviţi. Bucureştiul e un oraş la fel de iubit pe cît e de detestat şi pot pricepe raţional motivele. Eu l-am iubit de la început, deşi, natură mai curînd aşezat-civilizată decît molcomă, de ardelean, m-am simţit agresat de Capitală, în primă instanţă. A trebuit s-o cuceresc mental şi afectiv, s-o cunosc, să mă apropii de ea, să o las să devină parte din mine. I-am explorat, rînd pe rînd, străzile și bulevardele, clădirile și parcurile, teatrele, sălile de concerte, bibliotecile, localurile și barurile, diminețile, după-amiezele, serile și nopțile, i-am cunoscut ploile copleșitoare și caniculele delirante, spaimele, capriciile, efervescența, agresivitatea, alienările și momentele de revelație. Am absolvit Facultatea de Litere a Universității din București și un masterat în editarea de carte, în cadrul aceleiași facultăți, am scris recenzii și am realizat interviuri, am făcut jurnalism cultural la televiziune și am vîndut cărți, am publicat o carte și am scris teatru, am lucrat într-o editură și m-am implicat în zona teatrului independent. M-am redescoperit și reinventat, am început să cunosc viața, independența și responsabilitățile pe care le implică, am citit biblioteci, am căpătat o erudiție pasageră în jazz și nu am văzut timp de cinci ani mai mult de zece filme dintr-un blocaj inconștient, hiatus pe care l-am recuperat din plin la Londra. Am realizat multe și am ratat la fel de multe. Bucureștiul a devenit, treptat, o stare de spirit, o enzimă care a proliferat în tot organismul pînă am simțit-o palpitînd în mine. Am în interior harta tridimensională a întregii Capitale, o replică în timp real, în miniatură. La cinci ani de la stabilire, mi-am luat buletinul de Bucureşti şi, cîteva luni mai tîrziu, m-am mutat la Londra, unde sînt în continuare un tîrgumureşean de origine, bucureştean prin adopţie, locuitor al vastei lumi, fără un domiciliu pe care să-l mai reclam ca fiind acasă. Cînd îţi smulgi rădăcinile din pămîntul natal devii o plantă care supravieţuieşte în regim hidroponic, pretutindeni şi nicăieri.

În momentul în care m-am mutat la Bucureşti, în urmă cu aproape opt ani, oraşul îmi părea un nesfîrşit ţinut în expansiune, un organism care se autogenerează, un edificiu modern clădit pe ruine. Agitaţia indescifrabilă, haosul vibrant şi agresivitatea care făcea aerul să zbîrnîie mi-au camuflat mereu o nostalgie palpabilă, o poezie de ploaie şi praf, un loc în care frumuseţea e atît de evidentă încît lupta pentru supravieţuire, crisparea, reticenţa şi convulsiile îi dau un aer de pietà, dar nu îl mutilează. În decurs de cinci ani am văzut oraşul crescînd, maturizîndu-se, căpătînd identitate. Au apărut din ce în ce mai multe spaţii culturale, teatre independente, baruri şi localuri faine, evenimente interesante şi oameni care au însufleţit mereu golurile, creînd viaţă unde era vid. Prima mea revenire în Bucureşti după stabilirea în Marea Britanie nu mi-a schimbat percepţia pe care o aveam pînă atunci. Mă simţeam de parcă aş fi plecat ieri. Spre deosebire de Londra, în care nu există pauză, vacanţă de vară şi momente de acalmie, începutul de august bucureştean mi-a reamintit că oraşul are nevoie să respire şi să se refacă. Infrastructura dezastruoasă, haosul specific şi căldura insuportabilă m-au frapat pentru o zi, dar m-am reacomodat rapid. Eram în largul meu într-un spaţiu în care nu mă simţeam monitorizat în permanenţă şi bîntuit pretutindeni de camerele de filmat CCTV şi de organizarea atît de minuţioasă încît pare o realitate virtuală. Am pus opoziţiile cap la cap şi mi-am dat seama că mă aflam între extreme şi că Bucureştiul mai are multe de îmbunătăţit. Societatea românească are multe de îmbunătăţit. Oamenii, în primul rînd. Iar oamenii evoluează, dar încet. Uneori simt că timpul nu mai are răbdare şi că ar trebui să ieşim definitiv din inerţia comportamentală şi acţiunea preponderent verbală, şi să ne schimbăm optica. Să ne respectăm mai mult, să vrem mai mult şi să oferim mai mult. Mi se pare că noi doar solicităm fără să oferim nimic în schimb. Aşteptăm mereu ceva de la cel de lîngă noi, de la politicienii numiţi de noi, de la astre, de la Dumnezeu. Între timp, scriem pe blog-uri şi pe Facebook, mai ieşim în stradă şi aşteptăm ca altcineva să ne pună în practică ideile.

A doua revenire a fost mai intensă și mai tulburătoare totodată. Oraşul nu se schimbase semnificativ, cel puţin nu la nivelul meu de percepţie, în decurs de o săptămînă, dar oamenii păreau la fel de încrîncenaţi, de stresaţi, de trişti. Umorul nu i-a lăsat, dar acesta e un tezaur românesc de care tindem să abuzăm şi să lăsăm multe alte resurse neexploatate. Cu o glumă îţi schimbi starea de spirit de moment, dar nu redresezi realitatea. Iar cînd viaţa ta devine o glumă, îţi piere pofta de rîs. Am rămas, însă, la fel de plăcut surprins de disponibilitatea oamenilor de a socializa, de a se apropia autentic unii de alţii, ceea ce mi-a lipsit dureros în Anglia. În România simt că îmi mai pot face prieteni, pe cînd în Marea Britanie, doar cunoştinţe. În Bucureşti lumea suferă pătimaş şi se deconectează complet. Duce lucrurile pînă la capăt. În Occident se simulează aproape orice fiindcă mereu rămîne ceva reţinut sau doar prefigurat. Lumea nu se abandonează prea frecvent, însă are acces mult mai larg la droguri de toate felurile. E prea „civilizată“ sau politically correct. E vizibil iritată de acest fapt, dar se supune. România a păstrat un înalt grad de eliberare şi de spontaneitate, dar îi lipseşte dramul de civilitate care i-ar conferi rafinament şi respectabilitate. La fel cum îi lipsesc autostrăzile, şoselele bune, spitalele salubre, pistele de biciclete, planurile coerente de a recicla deşeurile şi multe altele. Sîntem, încă, o uriaşă intersecţie între primitivism şi modernitate, un cocon nevrotic care se zbate, dar nu se decide să devină fluture. Ne lipsesc conştiinţa şi stima de sine, însă avem orgolii şi aroganţe în egală măsură cu frustrările şi complexele autohtone. Totuşi, a doua despărţire de Bucureşti a fost dureroasă fiindcă am părăsit din nou oraşul în care am învăţat, m-am redescoperit, am iubit, am suferit, am creat şi am visat. Multe dintre aceste lucruri încă nu le-am realizat în Anglia.

A treia revenire a mea va avea loc curînd. Voi găsi un Bucureşti mai sărac în localuri în Centrul Vechi, cu mai puţine cinematografe şi teatre, dar saturat de scandaluri şi controverse de tot felul. Cu toate astea, sînt convins că îmi va fi la fel de drag și îi voi redescoperi punctele forte și, poate, unele noi. Mă voi întoarce la el ca la o veche iubită ale cărei riduri nu fac decît să îmi amintească de ale mele. Cu toate astea, nu am plecat niciodată cu adevărat. Am continuat să duc o viaţă dublă, prin doppelgänger-ul meu bun şi nostalgic care a continuat să locuiască acolo, aştep­tîndu-mă singur într-un parc şi aprinzîndu-şi, poate, o ţigară, în timp ce eu scriu aceste rînduri şi ştiu că în mai puţin de o lună îi voi putea oferi un foc.

Andrei Vornicu este scriitor şi jurnalist cultural.

Foto: A. Ivan

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?