în căutarea bucureștiului pierdut

Ca şi în secolele trecute, turiştii străini care vin în Bucureşti se bucură de frumuseţea oraşului – de străzi, de case, de grădinile ascunse, de mîncare şi de voie bună. Fac plimbări lungi prin Capitală şi rămîn, cel mai adesea, plăcut impresionaţi şi spun că vor să revină aici. De ce n-am fi, deci, şi noi, locuitorii săi, călători prin Bucureşti?

Ne-am întîlnit pînă acum cu mai bine de 1700 de turiști străini, am stat de vorbă cu fiecare dintre ei și am reușit să aflăm care-s motivele pentru care vin ori revin la noi în țară.

Îi învăţăm pe oameni să privească oraşul. Ei neglijează ce văd, dar oraşul ne face semne, cum spunea Eliade.

Am vrut să aflu mai multe despre ceea ce îi atrage pe străini aici, ce păreri au înainte de a veni în Bucureşti şi în ce fel îi impresionează oraşul.

Fiecare oraş îşi are clădirile şi spaţiile sale abandonate, locuri unde natura şi-a reintrat în drepturi şi s-a dezvoltat nestingherită – îndeosebi la periferii, însă, uneori, chiar şi în mijlocul aglomerărilor urbane. Iar Bucureştiul nu face excepţie.

Pe unele locuri le iubeşti cu o ardoare inexplicabilă. Poate nu de la început, dar presimţi atracţia şi o laşi să se dezvolte. În alte locuri nu te simţi confortabil din prima clipă, iar momentele ulterioare nu fac decît să amplifice această stare, în pofida tuturor eforturilor de a rezista.

Turiştii străini care vin în Bucureşti se bucură de frumuseţea oraşului – de străzi, de case, de grădinile ascunse, de mîncare şi de voie bună. Fac plimbări lungi prin Capitală şi rămîn, cel mai adesea, plăcut impresionaţi şi spun că vor să revină aici. De ce n-am fi, deci, şi noi, locuitorii săi, călători prin Bucureşti?

Cred că e important mai degrabă cu ce impresii pleacă turiştii. Majoritatea ne povestesc că sînt foarte încîntați de oraș și că au de gînd să revină ori să îl recomande apropiaților. Festivalurile din București atrag foarte mulți turiști. Festivalul „George Enescu“ e cel mai bun exemplu.

„În sfîrşit, oamenii sînt ataşaţi emoţional de acest oraş, sînt conştienţi că trăiesc într-un oraş pe care trebuie să-l salveze. E un fenomen întreg acesta cu Bucureştiul, oamenii pozează case, descoperă în permanenţă oraşul.“

Turiştii zîmbesc la comentariile ghidului referitoare la planul megaloman al lui Ceauşescu; ce văd ei – cea mai mare atracţie din Capitală şi a doua cea mai mare clădire din lume – şi ce vedem noi – o construcţie-simbol al demolărilor şi al comunismului, care acum adăposteşte parlamentarii corupţi – e complet diferit.

Fiecare oraş îşi are clădirile şi spaţiile sale abandonate, locuri unde natura şi-a reintrat în drepturi şi s-a dezvoltat nestingherită – îndeosebi la periferii, însă, uneori, chiar şi în mijlocul aglomerărilor urbane. Iar Bucureştiul nu face excepţie.

Pe unele locuri le iubeşti cu o ardoare inexplicabilă. Poate nu de la început, dar presimţi atracţia şi o laşi să se dezvolte. În alte locuri nu te simţi confortabil din prima clipă, iar momentele ulterioare nu fac decît să amplifice această stare, în pofida tuturor eforturilor de a rezista.