Educaţie întru bun-gust

Publicat în Dilema Veche nr. 379 din 19-25 mai 2011
Educaţie întru bun gust jpeg

- argument -

Ce este, pentru cei mai mulţi dintre noi, „Educaţia prin artă“? Simplu – cel puţin pentru cei care au făcut şcoala pe vremea comunistă, educaţia prin artă e cea pe care şi-a făcut-o fiecare, cum a ştiut mai bine sau cum l-au ajutat apropiaţii (părinţii, prietenii): uitîndu-se la albume, mergînd la expoziţii şi muzee, ascultînd muzică şi ducîndu-se la concerte, la filme şi piese de teatru...

„Educaţia prin artă“ instituţionalizată? Da, într-o oarecare măsură, şi pe vremea aceea existau cîteva posibilităţi, precum conferinţele organizate de Muzeul de Artă, filmele proiectate de Muzeul Colecţiilor, programele pentru elevi de la Ateneu sau diferitele cursuri de la Sala Dalles. Dar toate acestea reprezentau doar soluţii alternative, şi nu centrale. În şcoală făceam o oră de desen, care putea fi simpatică sau plictisitoare, în funcţie de profesor. Şi una de muzică – o teroare pentru afonii ca mine... În liceu, nimic.
 
Nimic care să ne educe în vreun fel gustul. Gustul de a putea discerne o operă de artă de valoare de una kitsch. Dar şi de a fi capabil să-ţi asortezi fusta cu bluza. Şi, de ce nu, de a-ţi decora decent o sufragerie.
 
Veţi spune, probabil, că toate acestea sînt intuitive. Ţin de bunul-gust şi bunul-simţ al persoanelor cu oarece educaţie în alte domenii. Din păcate, s-a dovedit însă că nu-i deloc aşa. A dovedit-o modul în care arată Bucureştiul, dar şi România „postrevoluţionară“ în urma construcţiilor grăbite, haotice şi excesiv de eficiente ale tranziţiei. Felul în care aleg să arate şi să se poarte tot mai mulţi dintre semenii noştri.

Şi ce soluţii propuneţi, veţi spune, iarăşi – să se înveţe bunul-gust la şcoală? Da, dar nu teoretizînd pe tema asta inutil: ci arătîndu-le copiilor „aşa da“-urile şi „aşa nu“-urile din jurul lor. De pe stradă, începînd cu statuile, clădirile şi monumentele din oraşul fiecăruia.  Există chiar şi un manual de liceu (pentru clasa a XI-a, secţia uman), care încearcă aşa ceva. Manualul este scris de Adina Nanu, istoric de artă şi specialistă în Istoria costumului, căreia îi mulţumim că ne-a dat ideea acestui dosar tematic şi că ne-a ajutat la realizarea lui.  Manualul nu rezolvă problema educaţiei noastre prin artă. Nici pe cea a populaţiei şcolare, dar nici pe cea adulţilor, care ar trebui să i se lase pradă... o viaţă. Există, în continuare, cîteva iniţiative private şi instituţii, să le zicem alternative, care o practică, fie că e vorba de pictură, arhitectură, muzică, teatru sau film.
 
Dar sînt departe de a fi suficiente şi de a se constitui într-un sistem. Sistem care să-l facă pe adultul mediu să se bucure, cu adevărat, şi în cunoştinţă de cauză, dar şi să ţină seama de ceea ce vede sau aude în jurul său. 

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.