„Educația nu se termină odată cu școala sau cu facultatea“ – interviu cu Sandra ECOBESCU, președinta Fundației Calea Victoriei

Publicat în Dilema Veche nr. 749 din 28 iunie – 4 iulie 2018
„Educația nu se termină odată cu școala sau cu facultatea“ – interviu cu Sandra ECOBESCU, președinta Fundației Calea Victoriei jpeg

De unde a pornit această idee a Fundației Calea Victoriei de a organiza cursuri în domenii umaniste și artistice pentru adulți?

Ideea fundației a apărut într-o discuție cu sora mea, Irina (care acum trăiește în Germania), despre ce proiect am putea face pe Calea Victoriei, unde ea avea un apartament într-un bloc modernist, interbelic. Pentru că în acea perioadă citeam cărțile de istorie ale domnului Neagu Djuvara și eram fascinată de capacitatea domniei-sale de a explica lucrurile pe înțelesul tuturor, într-o manieră foarte documentată, dar deloc complicată, punînd evenimentele în context european, a apărut ideea de a crea un spațiu dedicat științelor umaniste și artelor. Atît eu, cît și sora mea am urmat educația din școlile din perioada comunistă (eu eram în clasa a XI-a cînd a fost „revoluția“) și am resimțit această lipsă a educației organizate în domeniile culturale. Altfel spus, ne-am propus să creăm un spațiu alternativ, comparabil prin abordarea temelor cu nivelul cursurilor sau seminariilor de la facultate, dedicat unor domenii cum ar fi istoria, literatura, istoria artei, muzica, pictura, filozofia, etnologia, istoria religiilor etc. Recunosc că am fost inspirată de atmosfera efervescentă din anii ’90 de la Facultatea de Litere, unde am avut șansa să cunosc cîțiva profesori excepționali care mi-au deschis mintea: Mircea Vasilescu, Ion Bogdan Lefter, Bogdan Ghiu, Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu (care în acea vreme ținea un curs fabulos despre literatura de sertar) și alții.

Adulții au la dispoziție – mai ales în Capitală și în orașele mari – multe locuri unde să își completeze sau să își cizeleze cultura, educația, cum ar fi muzeele, teatrele, bibliotecile, revistele culturale, numeroasele conferințe și manifestări culturale, concerte de toate felurile, de la jazz, rock și pînă la muzica clasică de foarte bună calitate. Ceea ce aducem noi în plus este un sistem, o constelație, adică, mai precis, dacă cineva vrea să aibă cîteva repere clare într-un domeniu cum ar fi istoria religiilor, de exemplu, poate urma un curs care să îi traseze aceste direcții foarte utile, să îi ofere o baza. La fel și cu muzica clasică, domeniu în care lucrăm cu Tiberiu Soare, împreună cu care am organizat conferințe, transformate ulterior în două cărți foarte apreciate de public: Pentru ce mergem la Operă? și Nouă povești muzicale, un fel de manuale prietenoase pentru melomanii care vor să afle perspectiva unui dirijor asupra unor mari compozitori, curente și capodopere muzicale.

Care au fost cursurile inițiale și care sînt cursurile care au cel mai mare succes astăzi?

Primul curs de la Fundația Calea Victoriei a fost cel susținut de domnul Neagu Djuvara, numit „Cum am trăit secolul XX?“, urmat de cursul „Cum să ascultăm muzică?“ al lui Tiberiu Soare. Printre lectorii nostri de la început se numără cîțiva bursieri ai Colegiului „Noua Europă“ cum ar fi Mihail Neamțu, Ștefan Vianu sau Mirel Bănică. La scurt timp de la lansarea fundației a intrat în echipa de lectori doamna Georgeta Filitti, istoric charismatic și foarte pasionat de poveștile Bucureștiului, de destinele unor personalități marcante din istoria noastră recentă. Un moment foarte important, pentru mine și public, a fost conferința domnului Andrei Pleșu „Ce știe și ce nu știe Socrate?“. Am pus alături personalități marcante ale vieții culturale cu tineri cercetători și artiști care să prezinte publicului de toate vîrstele diverse domenii, subiecte sau tehnici practice din domeniul artelor plastice.

Cred că unul dintre punctele forte ale fundației, dincolo de calitatea cursurilor și selecția atentă a lectorilor, este varietatea foarte mare de domenii, care nu poate fi găsită în cadrul altor instituții culturale sau în programa unor ONG-uri care organizează cursuri. Domeniile în care sîntem activi și care acoperă, fiecare, unul sau mai multe cursuri/evenimente sînt: antropologie, folclor, actorie, arte plastice, istoria artei, astronomie, istoria Bucureștiului, istorie universală, design interior și arhitectură, psihologie și dezvoltare personală, filozofie, diplomație, fotografie, stil vestimentar, muzică (aici avem conferințe și concerte), religie și spiritualitate, scriere creativă și jurnalism.

Este foarte greu, în acest moment, să pot spune care sînt domeniile sau cursurile care se bucură de cel mai mult succes, pentru că publicul a ajuns să aprecieze, în timp, toate direcțiile. Pot spune că am reușit să facem foarte populare cursuri mai dificile, „mai deștepte“, cum le spun eu, cum ar fi istoria artei, istoria religiilor, istoria culturală a Europei sau cursurile de filozofie.

Cel fel de oameni se înscriu la cursuri și care sînt motivațiile lor? Dar așteptările?

Oamenii care participă la cursurile și evenimentele noastre sînt foarte diferiți, au vîrste cuprinse între 18 și 60 de ani, au profesii și preocupări foarte diverse: sînt avocați, corporatiști, publicitari, freelancer-i, angajați ai instituțiilor statului, medici, profesori, psihologi, chiar și artiști.

Ce au în comun este faptul că sînt persoane extrem de active, care se informează continuu, care au înțeles că educația nu se termină odată cu școala sau cu facultatea, și că în societatea actuală este nevoie, poate mai mult ca niciodată, de o continuă „updatare“ a informațiilor și abilităților noastre. Ei își doresc să învețe lucruri noi, să își consolideze cultura generală, să își dezvolte diverse abilități, dar, foarte important, doresc și să socia-lizeze cu oameni cu interese comune, să interacționeze cu lectori interesanți, să aparțină unei comunități și să se relaxeze.

În ce măsură astfel de cursuri pot schimba viața cursanților? Și în ce măsură rămîn doar un hobby?

Cred că un procent de cel puțin 30% din cursanții noștri fac schimbări semnificative în viețile lor, adică își schimbă locul de muncă, își dezvoltă o abilitate sau prind curaj pentru a începe o afacere pe cont propriu, își rezolvă probleme personale (mai ales dacă urmează cursurile susținute de psihologi și coaches). O altă mare parte se bucură de cursurile fundației așa cum ne bucurăm de o carte bună, de un film surprinzător, de o călătorie într-un oraș cu istorie. Avem cîteva povești frumoase, oameni care au urmat un master de antropologie după ce au prins gustul pentru acest subiect la cursurile noastre, tineri care au intrat la facultăți de arte, cu sprijinul nostru, după cursurile noastre, oameni care și-au început proiecte originale după urmarea unui curs la fundație (cum este cazul lui Ion și al Danei Georgescu, care au inventat „Moara de hîrtie“ de la Comana), oameni care ne-au spus că se simt la noi ca într-o oază de normalitate și care se bucură că existăm. Mie nu îmi place cuvîntul hobby, are un sens peiorativ, ca și cum eu aș spune că hobby-ul meu este să merg la concerte de muzică clasică, cînd de fapt este ceva care mă pasionează, mă transformă, mă definește ca individ.

Așa cum ați spus, în general, educația românilor și procesul de învățare se termină, din păcate, după cei 12 ani de școală, eventual după facultate. Avem nevoie de o educație continuă? Cum se poate realiza ea?

Educația continuă este utilă și necesară pentru orice persoană care dorește să se bucure de fiecare zi, dincolo de satisfacerea nevoilor primare. Altfel spus, eu cred că arta și umanioarele chiar ne fac viața mai frumoasă, chiar ne rafinează simțurile, ne oferă metode diverse și sofisticate de degustare a realității. Această bucurie este foarte vizibilă la concerte, de exemplu, cînd chipurile oamenilor sînt transfigurate, încep să zîmbească, chiar să plîngă de bucurie. Cred că acesta este rolul artei, să treacă dincolo de cotidian, să reinterpreteze realitatea și să ne îmbogățească experiența vieții. După cum spuneam, există numeroase forme prin care putem să ne continuăm educația, Internetul oferă, la rîndul lui, enorm de multe materiale pentru cei care nu au acces, poate, la evenimente numeroase, cum se întîmplă în București. Eu, de exemplu, m-am apucat la 44 de ani de Masterul de Studii Vizuale și Societate, din cadrul masterului de antropologie de la SNSPA, coordonat de Vintilă Mihăilescu, un profesor și un om excepțional. Este o experiență extraordinară să te întorci la școală după mai mult de douăzeci de ani.

În ce măsură procesul de învățare este mai dificil la adult decît la copil?

Nu cred că procesul de învățare este mai dificil la adulți, în cazul educației continue, adultul alege ce vrea să învețe, în cazul copiilor, este o programă prestabilită, deseori neinspirată și încărcată cu excesiv de multă matematică, pe care 80% din absolvenții de școală nu o vor folosi niciodată. În cazul fundației, asistăm la o seriozitate a adulților în a urma cursurile alese care ne impresionează și ne inspiră să mergem mai departe. Neagu Djuvara, pe care l-am cunoscut cînd avea peste 90 de ani, încă învăța lucruri noi, citea cu bucurie, venea la cursurile noastre, deci vîrsta poate fi doar un pretext pentru cei care nu vor să facă eforturi și se complac în lene, dușmanul nostru principal.

Ce fel de relație se creează între cursanți și lectori?

Relația dintre lectorii noștri și cursanți este mai democratică decît cea din școală, de aceea făceam comparația cu seminariile de la facultate. Punem mult accent pe interactivitate și dialog. Mulți lectori sînt foarte iubiți de cursanți, devin un fel de mentori pentru ei și îi susțin și dincolo de limitele unui curs, comunică în continuare. Contează foarte mult, dincolo de pregătirea unui lector în domeniul abordat, generozitatea profesorului, deschiderea către cursanți, dorința de a împărtăși, charisma, bucuria de a preda. Dacă există această bucurie, această pasiune pentru domeniul sau subiectul prezentat, transferul de informație se face pe nesimțite, ca într-o vrajă bună. 

a consemnat Adina POPESCU

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
O pisică gestantă a venit singură la ușa spitalului. Medicii veterinari au ajutat-o să nască VIDEO
Spitalul veterinar Arcadia Vet din Iași a avut parte de un eveniment neașteptat marți, 9 aprilie 2024. O pisică a venit la ușa așezământului medical, iar urmarea a uimit pe toată lumea.
image
Cum ar putea riposta Iranul la atacul israelian asupra consulatului său de la Damasc. Scenarii și implicații
Publicația The Conversation l-a consultat pe expertul în materie de securitate și fost oficial american în domeniul contraterorismului Javed Ali pentru a schița potențiale scenarii și implicații pentru Orientul Mijlociu al unui eventual atac iranian de represalii pe teritoriu israelian.
image
O adolescentă s-a dus la Urgențe cerând să i se facă un avort. Reacția ei după refuz a lăsat-o pe doctoriță în lacrimi
O elevă de 17 ani s-a prezentat la Urgența Spitalului Județean Suceava și a cerut să i se facă un avort. Refuzul doctoriței a dus la deznodământ neașteptat.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.