cît trăieşti înveţi

Ce le spunea antrenorul? „O idee nu e mare decît dacă poţi să ieşi cu ea pe stradă.“ „Care e felul tău de a privi lumea? În lumina cărei idei apărute în tine lucrurile vor arăta altfel decît au arătat pînă acum?“ Și, în finalul oricărei întîlniri de antrenare, e important să îți fie clar cum poți să acționezi ca să faci ceva, să treci în real ceea ce vrei să realizezi.

După terminarea unui curs, după despărțirea de o grupă, mă întreb adeseori ce s-a mai întîmplat cu persoanele respective, ce au mai făcut și în ce măsură și în ce manieră i-au ajutat cele discutate.

Cu Mircea, orele de română căpătau un design high-tech de navă spațială ce călătorește prin hiperspațiu și aterizează în cele mai ciudate colonii literare. Printre punctele de sprijin ale reconversiei mele periodice, un loc privilegiat îl au aceste întîlniri providențiale cu specialiști în explozibil literar.

M-am înscris în Academia de dans pentru seniori. Toată viața mi-am dorit să dansez, dar mereu am amînat dansul pentru mai tîrziu. Și după dans am ajuns la yoga, așa că tocmai am descoperit o lume fascinantă, cu mirosuri și sunete neobișnuite.

Poate că femeile sînt mai interesate de dezvoltarea lor personală (care apare ca efect secundar oricare ar fi specificul atelierului) și „dubito“ mai des – oare aș putea să fac asta mai bine? Oare îmi folosesc timpul bine?

Un domn de 82 ani tocmai a absolvit masterul la Facultatea de Istorie a Universității București. Un instantaneu de educație continuă.

Voiam să socializez și să (mă) joc! În nici un caz n-am mers să „monetizez“, un cuvînt la modă astăzi

Întrebarea „Cu ce te ocupi?“ mi-a creat, de cele mai multe ori, o stare de disconfort. Directă, mă arunca de fiecare dată, nemiloasă, în hăul dezamăgirilor și-al întrebărilor fără răspuns.