Omul potrivit la locul potrivit

Adriana ŞTEFAN
Publicat în Dilema Veche nr. 749 din 28 iunie – 4 iulie 2018
Omul potrivit la locul potrivit jpeg

Întrebarea „Cu ce te ocupi?“ mi-a creat, de cele mai multe ori, o stare de disconfort. Directă, mă arunca de fiecare dată, nemiloasă, în hăul dezamăgirilor și-al întrebărilor fără răspuns. Mă auzeam povestind despre proceduri, despre rapoarte și cifre, despre tot felul de analize cu denumiri pretențioase și mă simțeam ca o impostoare. Departe de mine înflăcărarea omului pasionat de munca lui, departe de mine interesul pentru ascensiune în ierarhia organizațională, departe de mine mulțumirea omului potrivit la locul potrivit. Și, totuși, m-am străduit timp de cîțiva ani buni: conștiincioasă, promptă, comunicativă, la zi cu noutățile… Doar că nu prea eram prezentă la serviciu cu sufletul și, de la un anumit moment încolo, nici măcar cu mintea. Primele fisuri în raționamentul meu de om practic (să ai un serviciu bun, să-ți asiguri existența, să ai stabilitate financiară) au apărut odată cu primul copil. Am început să mă simt captivă pe durata orelor petrecute la birou, în fața calculatorului. Închideam ochii și cîrpeam fisurile cum puteam eu mai bine, spunîndu-mi că sigur sînt pe drumul cel mai bun pentru mine. Dar cînd și-a făcut apariția și cel de-al doilea copil, cîrpelile mele s-au dovedit a fi inutile, iar raționamentul construit în timp, cărămidă cu cărămidă, s-a năruit într-o clipă. În perioada aceea am înțeles că nu pot încerca, la nesfîrșit, să avansez într-o direcție care nu mă reprezintă.

Trecerea de la angajatul conștiincios la părintele conștiincios s-a produs în mod natural și fără nici un regret din partea nimănui. Era și timpul! A urmat o perioadă de căutări și de întrebări. Destul de lungă. Ideea de a scrie era pitită bine prin cotloanele minții mele încă de prin clasa a opta, însă nu depășise niciodată bariera unor pagini de jurnal sau a colaborării cu revista liceului.

La poveștile pentru copii nu am ajuns imediat și nici măcar nu am nimerit drumul de una singură. Copiii mei m-au dus pînă acolo, prin provocările pe care le presupun interacțiunile cu ei, dar mai ales interacțiunile dintre ei. Astfel, m-am pomenit inventînd tot felul de povești, menite (inițial) să stingă diverse conflicte sau să atenueze supărări și nedumeriri copilărești. Din fericire, am avut norocul unui auditoriu receptiv și destul de critic în privința bazaconiilor pe care le debitam. Idei de genul „în camera mea a crescut un copac peste noapte“, sau „am întîlnit-o în tren pe regina furnicilor, mergea pînă la mare…“ n-au scăpat de „de ce“ uri și observații pertinente. Apoi, într-o zi oarecare, întîmplarea a făcut să descopăr că există un atelier de scris povești. Ce bucurie! Mai ales că ideea de a scrie ieșise din cotlonul ei atunci cînd copiii îmi ceruseră să le repet povestea cu un urs și un iepure pe care o inventasem pe drumul plictisitor de la grădiniță spre casă. A fost de-a dreptul amuzant, căci, pe cît de spontan scosesem povestea din jobenul imaginației, pe atît de repede o și uitasem. Aproape în totalitate. Atelierul respectiv s-a dovedit a fi exact imboldul de care aveam nevoie pentru a căpăta încredere și pentru a-mi dori cu adevărat să scriu. Să scriu bine. Căci nu este suficient să ai idei haioase, contează enorm modul în care scrii despre ele.

Am învățat rapid că un personaj interesant n-o să facă niciodată lucrurile singur. Că, pentru a fi credibil in ochii micilor cititori, are nevoie (asemeni nouă) să mănînce și să se hidrateze, să caute și să descopere, să experimenteze tot felul de emoții. În plus, are chiar dreptul de a fi simpatic sau nesuferit. Am învățat că nu este de-ajuns să-ți alergi personajul și să-l pui să facă un milion de lucruri, dacă nu te oprești să-i conturezi personalitatea. Copiii poate nu se identifică mereu cu personajele buclate și cu ochi albaștri, dar sigur se vor identifica, măcar un pic, cu un personaj căruia nu-i place conopida sau cu unul care detestă să-i spui mereu ce are și ce nu are voie să facă. Încercînd să scriu povești, am aflat o mulțime de lucruri despre mine. Am constatat, de pildă, că mă simt foarte atrasă de poveștile scrise pe două paliere: cu mesaje pentru copii – clare, la vedere și ușor de interceptat – și mesaje pentru părinți, exprimate mai subtil. Și că tare mi-aș dori să pot scrie și eu așa. Iar asta cere muncă, perseverență, răbdare și organizare. La fel ca în job-ul de birou din prima parte a istorisirii mele, doar că de data asta în direcția care îmi place cu adevărat.

Auzind de noile mele preocupări, oamenii din jur au avut două tipuri de reacții:

– Uau, ce tare! M-ai făcut curios, să-mi dai și mie să citesc!

Sau:

– Mda… și în afară de asta, ce-ai mai făcut (cu adevărat) interesant în ultima vreme?

În ciuda celei de-a doua reacții (recunosc, neașteptată pentru mine), am reușit să depășesc sentimentul de descurajare. Iar motivul este unul foarte simplu: îmi place cine sînt și cum sînt atunci cînd scriu o poveste. Îmi place să fiu personajul principal, deși în viața pămînteană am tendința să rămîn, mai degrabă, ascunsă în spatele cortinei. Îmi place să fiu personajul negativ care, adesea, dă savoare poveștii (căci, nu-i așa, sîntem cu toții atrași și de partea întunecată a lucrurilor). Îmi place să fiu povestitorul, să ajut povestea să prindă contur și să-și urmeze calea. De fapt, cel mai mult îmi place că mi-am găsit și eu, în sfîrșit, locul. Și, indiferent dacă acest lucru se va materializa sau nu în vreun fel, mă străduiesc să scriu povești un pic mai bine în fiecare zi. 

Adriana Ștefan este economistă.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.