Experiențe care te fac să pierzi noțiunea timpului
În 2012, publicam o revistă deschizătoare de drumuri – Revista de Povestiri –, care aducea lunar cititorilor proză scurtă proaspătă, adică scrisă mai ales de debutanți, mai mult cu plăcerea de a spune o poveste decît cu ambiția de a scrie „bine“. Mi s-a părut atunci natural să adaug revistei un satelit, un atelier de scriere creativă axat pe proza scurtă, pentru cei care voiau să-și antreneze scrisul literar. Așa că primul atelier a apărut în toamna lui 2012 și a avut ca invitați doi scriitori cunoscuți, care aveau să își asume și ei mai tîrziu aceeași misiune de a da prozei scurte un rol mai vizibil în literatura noastră. Atelierul și-a păstrat de atunci frecvența bianuală, a mai schimbat antrenorii și a ajuns la peste 100 de absolvenți.
Ei, am vorbit doar despre primul atelier. Următorul a fost cel de scenaristică, pe care l-am organizat la sugestia Ceciliei Ștefănescu. Apoi a apărut cel de comunicare, NESTworking, inventat de Magda Bunea. Am adăugat în evantai caligrafia, argumentarea, benzile desenate, animația stop-motion, iar scrierea creativă s-a diversificat – intensiv, online, la Vama Veche, relaxat (Creative Writing Sundays), science-fiction și fantasy, poezie, literatură pentru copii. De-a lungul timpului, unele ateliere au dispărut, altele s-au transformat. Cele mai solicitate sînt cele de scriere creativă și cele de caligrafie. Cele literare au dat și cele mai gustoase fructe – cărțile publicate de absolvenții noștri, de genuri variate, la edituri variate. Probabil cel mai cunoscut absolvent în acest moment ar fi Tudor Ganea, care a primit doi ani la rînd premiul „Tînărul Scriitor al Anului“. Dar sînt mulți și scriu mișto, și unele cărți încă stau să apară! În plus, s-au mai cristalizat pentru o vreme un cenaclu SF – Secția 14 – și o revistă online de povești pentru copii – NoiPovești. Încerc să fiu la curent cu victoriile absolvenților noștri, sînt curioasă să văd unde îi duc pasiunile lor.
În general, oamenii care participă la atelierele Club Revdepov vor mai mult decît să-și petreacă timpul liber într-un mod plăcut. Probabil că, fără să știe, caută starea de flow, despre care scria Csikszentmihalyi – experiențele care te fac să pierzi noțiunea timpului, în care te concentrezi total, în care îți dezvolți talentul, experiențele care se potrivesc într-un desen mai mare, cel al sensului pe care vrei să-l dai vieții tale.
Cei de la atelierele literare vin să și antreneze scrisul, fie că vor să publice, fie că nu. Majoritatea nu sînt oameni care să fi absolvit Literele. Vin să își facă prieteni cu aceeași pasiune și să cunoască scriitorii care dau contur literaturii contemporane. E ceva să fie citit textul tău de scriitorii apreciați ai momentului! Și e posibil ca textul tău să fie printre preferatele scriitorului invitat și atunci apare în Revista de Povestiri. Dar cred că esențiale sînt totuși legăturile care se creează între cursanți.
La atelierele de caligrafie vin fie profe-sioniști sau aspiranți din zona artelor vizuale (designeri, arhitecți, art directors, ilustratori), fie oameni care vor să-și antreneze concentrarea, răbdarea, conștientizarea – ca într-o formă de meditație, s-ar putea spune – sau care vor să folosească practic această abilitate – pentru a scrie felicitări, semne de carte, versuri ș.a.m.d. Unii dintre absolvenți predau acum la rîndul lor caligrafia, mai ales copiilor, în proiecte personale sau în colaborare cu alte părți.
Se întreba cineva de ce vin la ateliere mai degrabă femei decît bărbați. (E adevărat, cu o excepție – atelierul de SF.) Nu pot decît să speculez. Poate că femeile sînt mai interesate de dezvoltarea lor personală (care apare ca efect secundar oricare ar fi specificul atelierului) și „dubito“ mai des – oare aș putea să fac asta mai bine? Oare îmi folosesc timpul bine? Poate sînt și mai deschise la a cunoaște oameni noi? Cine știe, astea sînt generalizări și suferă în consecință.
Se întîmplă să aud: „Atelierele tale mi au schimbat viața“. E emoționant, așa că, dacă aud asta, încerc să schimb subiectul. Dar poate fi adevărat, încerc să explic. În primul rînd, cred că media de vîrstă la ateliere e în jur de 30 de ani. Oamenii au apucat să sufere, cum ar veni, și sînt deja în niște structuri de viață care îi apasă. Pot să aibă sentimentul că sînt pe niște șine și puterea lor de a-și schimba destinul a scăzut. Ei, poate că atunci apare un moment de introspecție și își amintesc de anumite activități care le făceau plăcere sau descoperă acum aceste pasiuni. Fac un prim pas curajos și vin la un atelier. Pe măsură ce investesc timp, bani, energie mentală în pasiunile astea, viața se schimbă. Centrul de greutate se deplasează treptat înspre ce îi face fericiți. Își fac în mod real prieteni noi, sînt la curent cu domeniul în care se antrenează – participă la lansări, alte evenimente, scriu mai bine sau mai ușor. Se țese pînza asta în jurul lor și au mai multă încredere. Încredere care duce la mai multă acțiune ș.a.m.d. Mă tem că e vorba de o spirală.
Iar antrenorii cu care lucrez sînt un element esențial în această transformare, pentru că nu sînt doar specialiști în domeniile lor, ci au și interesul de a-i crește pe novici, de a le lărgi orizonturile, de a împărtăși cu ei ce știu, aspirațiile și nemulțumirile lor. Își aduc contribuția nu numai prin rolul creator pe care și l au asumat, ci și prin acest rol de antrenor, în care unii dintre ei se simt foarte bine: e un mod alternativ în care se simt valoroși – sper!
Există, legat de atelierele de scriere creativă, prejudecata că nu se poate preda scrisul de literatură sau creativitatea. Nu poți să înveți pe cineva să scrie ficțiune dacă n-are talent, nu poți să-l înveți să fie creativ, spune critica. Culmea, răspunsul vine din activitatea în sine, care nu e predare, nu e „a învăța pe cineva“, ci e antrenare. Avem ateliere, nu cursuri. Accentul e pe practică, nu pe teorie. Cuvîntul de ordine e feedback-ul. Nu implantăm talent, ci îl catalizăm. Îi dăm contextul în care să se dezvolte, prin exercițiu și feedback avizat. E cunoscut pariul – genetica sau mediul, cine influențează mai mult? Club Revdepov vine cu mediul, în mediul mai larg al culturii/industriilor creative din România.
Simina Diaconu este fondatoarea Revistei de Povestiri & Clubului Revdepov.
Foto: atelierul de caligrafie Revdepov
