„Școala altfel“
Dacă ai noroc și ești curios, foamea de carte nu se potolește niciodată. Eu așa mă laud. Chit că nu mai am de dat socoteală nimănui și nu vînez note, vreau să învăț ca la școală. O școală modernă. Unde povestea are rost, ești expus des la artă și practica se face. Pe bune. Nu ca pe vremea mea. Pînă acum, am bifat următoarele cursuri și ateliere: actorie, caligrafie, poezie, tango, povești pentru copii, cioplit în lemn sau cîntat la tobe africane. Ba chiar am mers și la un workshop despre „cum să-ți simplifici viața“ și, nu demult, am învățat care-i secretul pîinii cu maia! Făină, apă, sare. Numai că, atenție, rețeta cursului perfect nu-i așa de simplă. Interesul e mare, există cerere, iar oferta e cu bune și rele. Se mai vînd și iluzii! Eu le-am ales pe sprînceană, după o documentare jurnalistică. M-am interesat din mai multe surse, m-am uitat să fie un mentor fain, un preț corect și feedback cinstit. Apoi, am ales doar ce-mi place. Nu m-am dus să fac prezența și să mă laud amicilor cu noi îndeletniciri. Am mers pur și simplu să mă îmbogățesc, să aflu noutăți, să pun întrebări și să cunosc oameni diferiți. Iar pînă acum le-am nimerit pe toate.
De pildă, cînd n-a mai fost de-ajuns să merg la teatru, la cinematograf sau să privesc lumea lui Garp, m-am înscris la un curs de actorie. Am vrut un schimb de roluri. Și uite-mă, seara, după job, într-o casă bucureșteană, cu tavan înalt, rostind texte care-ți pun la încercare pronunția. „Creața isteață, zîmbitoare și glumeață, scandează cu dicție fără interdicție fel de fel de poezii azurii cu copii și făclii, pe hîrtii, mii și mii, apoi pe-un cal alb merge la bal triumfal.“ Eram în mijlocul unor străini, cu nume pe care am învățat – printr-un joc de prezentare – să le țin minte din prima, jucam mima și uitam de griji. Viața căpăta noi înțelesuri. Eram personaje. Respiram, improvizam și rîdeam nesperat de mult. Să nu vă imaginați că am avut vreo miză cînd m-am înscris la cursul de actorie. Voiam să socializez și să (mă) joc! În nici un caz n-am mers să „monetizez“, un cuvînt la modă astăzi și care, pentru cei mai mulți, nu înseamnă să bați monede ca-n DEX, ci să scoți bani din ceva. Ei bine, n-am primit nici un leu și nici n-am visat să joc în reclame. În schimb, am cîștigat timp de calitate și mai multă încredere în mine. Dar asta nu înseamnă că un astfel de curs nu te-ar putea ajuta să-ți schimbi cariera dacă asta visezi. Știu oameni care se înscriu la cursuri pentru avansați și pun în scenă piese. După job.
Dacă pentru cursul de actorie mi-am făcut loc într-o toamnă aglomerată, o întreagă lună de vară fierbinte a revenit caligrafiei. A fost mai mult decît ABC-ul. Am scris întreg alfabetul de zeci de ori, mi-a amorțit mîna, am liniat caiete, mi-am vărsat călimara cu cerneală pe rochia nouă și nu mi-a păsat deloc. În alt context, probabil, ar fi fost o tragedie. Am scris pangrame, am pictat litere ochioase și mi-am dorit să nu se mai termine. Cursul a fost o bucurie, și nu doar pentru mine. Am scris și rescris pînă mi-a ieșit (aproape) perfect troparul Arhanghelilor Mihail și Gavriil. I l-am dăruit, pe 8 noiembrie – în ziua sărbătorii – Maicii Starețe Mihaela stavrofora, de la mînăstirea Stavropoleos. Am rulat hîrtia ca pe un papirus, am legat-o cu o sfoară și-am avut emoții. Dacă nu e cuviincios? În duminica următoare, părintele Iustin Marchiș le-a arătat enoriașilor scriitura și le-a vorbit despre „strădania unei tinere“. A fost o mare mulțumire de sine și un examen trecut cu brio. Emoția pe care o transmit e aceeași și cînd „pictez“ vederi și felicitări pentru prieteni dragi. Mă gîndesc că nu-i puțin lucru să-ți vezi numele conturat în Textura Quadrata, ori cu majuscule frumos decorate în acolade și tușe, fix ca într-un manuscris de odinioară. Important este și cum scrii, nu doar ce scrii. Forma și mesajul.
Au mai fost cursuri de încercare, doar ca să văd cum e. Iar cînd nu te iei prea în serios, lucrurile sînt mai simple. Chiar și percuția africană. N-am priceput cum stă treaba și n-am cine știe ce talent la bătut toba, însă timpul petrecut într-o comunitate de oameni care știu și simt muzică, palmele muncite și meditația de la sfîrșitul orei sînt musai de trăit măcar o dată în viața. E drept că n-am învățat să cînt, dar am gustat din tradițiile africane și m-am încărcat de energie bună. Nici n-am vrut mai mult.
Oana Țepeș-Greuruș este jurnalistă, storyteller la goinfashion.ro.
Foto: flickr
