Ediţia a patra

Publicat în Dilema Veche nr. 599 din 6-12 august 2015
Ediţia a patra jpeg

- argument- 

Oameni care au experienţă în organizarea de festivaluri pe termen lung (şi cu succes) mi-au spus că între ediţia a patra şi a cincea li se decide soarta. Prima e generatoare de entuziasm şi înţelegere („o, un festival nou, hai să vedem“), a doua confirmă (sau nu, şi asta e), de la a treia încolo încep să crească aşteptările. M-am documentat un pic în legătură cu istoria unor festivaluri importante din România şi din Europa şi ceea ce mi-au spus oamenii cu experienţă s-a confirmat.

a ajuns la ediţia a patra, în aceeaşi formulă: în Cetatea Alba Iulia, în colaborare cu Primăria Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba (de această dată, prin intermediul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga“). Cred că am reuşit, pînă acum, să-i dăm o identitate şi o personalitate. E un festival diferit de altele („noi sîntem ceilalţi“), pentru că adună la un loc domenii diferite ale culturii şi artelor, dezbateri, conferinţe, ateliere pentru copii şi altele. Mai cu seamă, aduce spiritul dilematic între zidurile celei mai frumoase cetăţi din România şi creează ad-hoc o atmosferă în care invitaţii (intelectuali, artişti, jurnalişti) şi publicul constituie o comunitate axată pe valori comune. 

De acum încolo, publicul va decide. Ar trebui să fie mai numeros de la o ediţie la alta (hotelurile din Alba Iulia au fost pline şi anul trecut, vor fi pline şi anul acesta; le recomand şi pe cele din împrejurimi). Ar trebui să contribuie la creşterea festivalului nu doar participînd, ci şi „ducînd vorba“ mai departe. 

De acum încolo, Festivalul

ar trebui să devină cu adevărat un reper cultural. Deocamdată, a primit un fel de acreditare europeană care spune ceva:

– Europe for Festivals, Festivals for Europe. Nu e singurul din România care beneficiază de acest statut. Dar, pentru un festival care are doar trei ani, prezenţa în cea mai bună companie a festivalurilor europene e de bun augur. 

Poftiţi, aşadar, la Festivalul

2015 în Cetatea Alba Iulia. O să vă placă!

Ilustraţie realizată de Ion BARBU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

ramona olaru instagram jpg
Ramona Olaru, la capătul puterilor: „Am simțit că pierd controlul”. Cu ce problemă se confruntă vedeta tv
Ramona Olaru a făcut o mărturisire sinceră în mediul online, dezvăluind că a ajuns la epuizare psihică după o perioadă extrem de solicitantă. Asistenta TV a povestit că, pentru prima dată, a simțit că pierde controlul asupra activităților sale și a decis să ia o pauză totală de la telefon.
romarm Foto Romarm
Cum va fi reorganizată ROMARM. Planul Ministerului Economiei pentru industria de apărare și investițiile SAFE
Ministerul Economiei propune transformarea ROMARM dintr-un intermediar comercial într-un holding industrial integrat, cu filiale grupate pe domenii de activitate și un sistem de conducere bazat pe un consiliu de supraveghere și un directorat.
dragusin fiorentina jpg
Drăgușin a greșit la un gol, Fiorentina a pierdut din nou
Radu Drăgușin a fost integralist în meciul pe care Fiorentina l-a pierdut (1-3), pe teren propriu, cu Como. Echipa românului se află pe penultimul loc în Serie A.
image png
Un elev de clasa a VII-a din Bistrița a atacat cu un briceag o profesoară și un coleg. Victimele au ajuns la spital
Momente de panică la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița, unde un elev de clasa a VII-a ar fi atacat cu un briceag o profesoară și un coleg.
Afișul expoziției „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”
Vernisajul expoziției „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”
Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la vizita reginei Maria în Statele Unite ale Americii și Canada, Arhivele Naționale ale României invită publicul la vernisajul expoziției „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”.
 Paraclisul este situat chiar lângă reședința patriarhului, pe Dealul Mitropoliei din București jpeg
Pelerinajul de Sfântul Dumitru a început în București. Peste 1.000 de credincioși au venit încă din prima zi
Peste 1.000 de credincioși au participat încă din prima zi la pelerinajul de Sfântul Dumitru, organizat pe Dealul Mitropoliei din București. Anul acesta, oamenii au zece zile pentru a se închina, cu două zile mai mult decât la sărbătoarea Sfintei Parascheva.
Cindy Crawford și familia  foto   Profimedia jpg
Cindy Crawford, mesaj sfâșietor după moartea fiului ei, Presley Gerber. Ce a transmis familia: „A fost iubit, acum și pentru totdeauna”
Lumea modei este în doliu după moartea lui Presley Gerber, fiul supermodelului Cindy Crawford și al omului de afaceri Rande Gerber. Tânărul s-a stins din viață la vârsta de 27 de ani, iar vestea i-a îndurerat profund pe cei apropiați.
image png
O familie de polonezi a îngropat o comoară înainte de a fugi în România. Descoperirea făcută după 80 de ani
O familie de polonezi a ascuns bijuterii, argintărie și alte obiecte de valoare înainte de a fugi din calea Armatei Roșii, în 1939. Aproape opt decenii mai târziu, Jan Glazewski a pornit pe urmele comorii, având la dispoziție doar o hartă desenată din memorie de tatăl său.
politia jpg
Atac cu cuțitul într-o școală din Bistrița. O profesoară și un elev au fost răniți
O profesoară și un elev au fost răniți luni dimineață, 19 octombrie, în urma unui atac cu cuțitul petrecut într-o școală din municipiul Bistrița. Suspectul este un elev de gimnaziu, care a fost imobilizat de polițiști și se află în custodia acestora.