Economia de piaţă cu "foamea-n gît"

Publicat în Dilema Veche nr. 427 din 19 - 25 aprilie 2012
Economia de piaţă cu "foamea n gît" jpeg

Există un stereotip legat de „epoca de aur“: mîncare nu se găsea nicăieri, dar toată lumea avea frigiderul plin. Nu-i adevărat. Depun mărturie că în frigiderul meu de reprezentant al clasei mijlocii, adică cercetător ştiinţific cu venituri aproape medii pe economie (în decembrie ’89, tocmai mi se majorase leafa, aveam 3000 de lei pe lună, cu 68 mai puţin decît cifra raportată de Institutul de Statistică drept salariu mediu pentru acel an) se întîmpla să nu se găsească decît cîteva sticle cu apă de la robinet, un pachet de margarină, un pachet de cafea-boabe primit de la unchiu-meu din Germania, o pungă cu lapte praf, o bucată de slănină, una-două ridichi negre şi o cratiţă cu mîncare de varză cu coaste de porc cu vagi urme de carne („jaluzele“, în limbajul curent).

E drept, alteori era chiar plin. De exemplu, atunci cînd, după ce înroşeam discul telefonului, reuşeam să „prind un fir“ ca să fac o comandă la o casă de comenzi (unde altundeva?), care-mi livra cu generozitate vreo două kilograme de carne, un carton de ouă, nişte conserve chinezeşti de carne tocată, un salam de vară (ţinut la uscat cîteva săptămîni, devenea comestibil), un borcan cu ness (ăsta se punea deoparte, pentru vacanţa la 2 Mai), nişte bomboane cubaneze… Altă ocazie de umplere a frigiderului era fericita împrejurare în care reuşeam să ne „lipim“ de o coadă mai omenoasă, adică nu mai lungă de două-trei ore, unde se „dădea“ (verbul a vinde era impropriu, drept care nu se folosea). Culmea bunăstării a cunoscut-o familia mea atunci cînd un amic care lucra la Centrul de Cercetări pentru Problemele Tineretului mi-a făcut „lipeala“ cu un secretar UTC de la nu ştiu ce judeţ, căruia i-am scris lucrarea de diplomă pentru a absolvi Facultatea de Sociologie la „Ştefan Gheorghiu“. Cu generozitate, omul mi-a răsplătit munca de cîteva nopţi cu un portbagaj de mîncare, încît am apelat şi la frigiderul părinţilor. Pentru ocazii din astea, românul mediu aprecia frigiderele cu congelatoare disproporţionate, iar obiceiul s-a păstrat peste generaţii, căci şi azi în România se importă cu succes modele de frigidere care exced, din acest punct de vedere, normele uzuale în alte culturi.

Aşa că, da, românul mediu a păşit în economia de piaţă cam „cu foamea-n gît“. Să nu-mi spună cineva că, la primele ieşiri din ţară, s-a încolonat la coada de la Luvru (de dimensiuni comparabile cu una la ouă în ajun de Paşti) înainte să-şi delecteze privirile şi sacoşele printre rafturile supermarketurilor din societatea de consum. Despre mine, cînd am ajuns la Paris la mătuşa pe care nu o văzusem de trei decenii, aceasta spunea admirativ că „Mircea mănîncă întotdeauna cît îi pui şi mai cere puţin“.

Dar se pare că fenomenul nu ţinea exclusiv de sentimentul românesc al fiinţei. În ’90 am participat, tot la Paris, la un congres mondial de demografie la care lua parte, în premieră, un contingent semnificativ de cercetători din Europa de Est. În program a existat şi o recepţie la primăria oraşului, prilej de a vedea pe dinăuntru elegantul Hôtel de Ville. După ce şi-a ţinut circumstanţiala – şi cam lunga – alocuţiune, primarul (Chirac însuşi) a dat, cum se obişnuieşte, să ciocnească o cupă de şampanie cu invitaţii. Numai că nu prea a avut cu cine, căci puhoiul de oameni de ştiinţă s-a repezit către bufetul ce fusese în sfîrşit deschis, devorînd cu o dexteritate incredibilă platourile cu bunătăţi. Eu mi-am plătit ambiţia de a schimba cîteva amabilităţi, preţ de vreo jumătate de minut, cu istoricul personaj, rămînînd flămînd. Bietul om privea stupefiat înghionteala din zona platourilor, bănuind probabil că au revenit comunarzii şi temîndu-se de repetarea incendiului care mistuise edificiul în 1871.

Panica alimentară a locuitorilor de pe malurile Dîmboviţei a fost bine înţeleasă şi fructificată de comercianţii occidentali. Nu întîmplător, primul lanţ de mari suprafeţe comerciale care a poposit aici a fost Metro, specializat în vînzare cash-and-carry, dar funcţionînd aici ca un hipermarket obişnuit. La începutul anilor ’90, conaţionalilor noştri li se potrivea ca o mănuşă ideea de a cumpăra baxuri de ulei, saci de cartofi, jumătăţi de porc, lăzi de bere. Nu le-a displăcut nici ideea accesului pe bază de legitimaţie, ştiut fiind că înainte de ’89 numărul de legitimaţii deţinute echivala ca însemn al status-ului cu etalarea de azi a portofelului burduşit de carduri.

Austerele magazine Metro, cu aspectul lor de depozit (o altă prezenţă încrustată în mentalul Epocii de Aur – a se rememora modalitatea de achiziţie a televizoarelor color) au desţelenit drumul nostru spre deliciile consumeriste ale sofisticatelor hipermarketuri şi mall-uri pe care le-am luat cu asalt în zilele premergătoare Paştilor. 

Mircea Kivu este sociolog.

Foto: L. Muntean

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

Antrenor grupa B Iran   Carlos Queiroz jpg
Campionatul Mondial face victime. Doi antrenori au fost deja dați afară de la echipele lor
După meciurile din faza grupelor, două naționale au rămas fără tehnicieni.
emilia dorobantu ofiter de Muzici Militare fOTO Faceb E D  jpg
Emilia Dorobanțu, cântec emoționant de 1 Decembrie. Interpretarea superbă care te face să plângi VIDEO
Considerată vocea de aur a generației tinere de interpreți populari, Emilia Dorobanțu interpretează magistral un cântec patrioc, alături de Orchestra Muzica Reprezentativă a Armatei.
Spetsnaz GRU
Pierderi grele pentru Rusia, în timp ce forțele ucrainene au recucerit un oraș cheie
În timpul contraofensivei Ucrainei din această toamnă, ce a permis recucerirea unui oraș cheie, tupele ruse au suferit pierderi grele, inclusiv o unitate de elită GRU, potrivit Business Insider.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.