Economia de piaţă cu "foamea-n gît"

Publicat în Dilema Veche nr. 427 din 19 - 25 aprilie 2012
Economia de piaţă cu "foamea n gît" jpeg

Există un stereotip legat de „epoca de aur“: mîncare nu se găsea nicăieri, dar toată lumea avea frigiderul plin. Nu-i adevărat. Depun mărturie că în frigiderul meu de reprezentant al clasei mijlocii, adică cercetător ştiinţific cu venituri aproape medii pe economie (în decembrie ’89, tocmai mi se majorase leafa, aveam 3000 de lei pe lună, cu 68 mai puţin decît cifra raportată de Institutul de Statistică drept salariu mediu pentru acel an) se întîmpla să nu se găsească decît cîteva sticle cu apă de la robinet, un pachet de margarină, un pachet de cafea-boabe primit de la unchiu-meu din Germania, o pungă cu lapte praf, o bucată de slănină, una-două ridichi negre şi o cratiţă cu mîncare de varză cu coaste de porc cu vagi urme de carne („jaluzele“, în limbajul curent).

E drept, alteori era chiar plin. De exemplu, atunci cînd, după ce înroşeam discul telefonului, reuşeam să „prind un fir“ ca să fac o comandă la o casă de comenzi (unde altundeva?), care-mi livra cu generozitate vreo două kilograme de carne, un carton de ouă, nişte conserve chinezeşti de carne tocată, un salam de vară (ţinut la uscat cîteva săptămîni, devenea comestibil), un borcan cu ness (ăsta se punea deoparte, pentru vacanţa la 2 Mai), nişte bomboane cubaneze… Altă ocazie de umplere a frigiderului era fericita împrejurare în care reuşeam să ne „lipim“ de o coadă mai omenoasă, adică nu mai lungă de două-trei ore, unde se „dădea“ (verbul a vinde era impropriu, drept care nu se folosea). Culmea bunăstării a cunoscut-o familia mea atunci cînd un amic care lucra la Centrul de Cercetări pentru Problemele Tineretului mi-a făcut „lipeala“ cu un secretar UTC de la nu ştiu ce judeţ, căruia i-am scris lucrarea de diplomă pentru a absolvi Facultatea de Sociologie la „Ştefan Gheorghiu“. Cu generozitate, omul mi-a răsplătit munca de cîteva nopţi cu un portbagaj de mîncare, încît am apelat şi la frigiderul părinţilor. Pentru ocazii din astea, românul mediu aprecia frigiderele cu congelatoare disproporţionate, iar obiceiul s-a păstrat peste generaţii, căci şi azi în România se importă cu succes modele de frigidere care exced, din acest punct de vedere, normele uzuale în alte culturi.

Aşa că, da, românul mediu a păşit în economia de piaţă cam „cu foamea-n gît“. Să nu-mi spună cineva că, la primele ieşiri din ţară, s-a încolonat la coada de la Luvru (de dimensiuni comparabile cu una la ouă în ajun de Paşti) înainte să-şi delecteze privirile şi sacoşele printre rafturile supermarketurilor din societatea de consum. Despre mine, cînd am ajuns la Paris la mătuşa pe care nu o văzusem de trei decenii, aceasta spunea admirativ că „Mircea mănîncă întotdeauna cît îi pui şi mai cere puţin“.

Dar se pare că fenomenul nu ţinea exclusiv de sentimentul românesc al fiinţei. În ’90 am participat, tot la Paris, la un congres mondial de demografie la care lua parte, în premieră, un contingent semnificativ de cercetători din Europa de Est. În program a existat şi o recepţie la primăria oraşului, prilej de a vedea pe dinăuntru elegantul Hôtel de Ville. După ce şi-a ţinut circumstanţiala – şi cam lunga – alocuţiune, primarul (Chirac însuşi) a dat, cum se obişnuieşte, să ciocnească o cupă de şampanie cu invitaţii. Numai că nu prea a avut cu cine, căci puhoiul de oameni de ştiinţă s-a repezit către bufetul ce fusese în sfîrşit deschis, devorînd cu o dexteritate incredibilă platourile cu bunătăţi. Eu mi-am plătit ambiţia de a schimba cîteva amabilităţi, preţ de vreo jumătate de minut, cu istoricul personaj, rămînînd flămînd. Bietul om privea stupefiat înghionteala din zona platourilor, bănuind probabil că au revenit comunarzii şi temîndu-se de repetarea incendiului care mistuise edificiul în 1871.

Panica alimentară a locuitorilor de pe malurile Dîmboviţei a fost bine înţeleasă şi fructificată de comercianţii occidentali. Nu întîmplător, primul lanţ de mari suprafeţe comerciale care a poposit aici a fost Metro, specializat în vînzare cash-and-carry, dar funcţionînd aici ca un hipermarket obişnuit. La începutul anilor ’90, conaţionalilor noştri li se potrivea ca o mănuşă ideea de a cumpăra baxuri de ulei, saci de cartofi, jumătăţi de porc, lăzi de bere. Nu le-a displăcut nici ideea accesului pe bază de legitimaţie, ştiut fiind că înainte de ’89 numărul de legitimaţii deţinute echivala ca însemn al status-ului cu etalarea de azi a portofelului burduşit de carduri.

Austerele magazine Metro, cu aspectul lor de depozit (o altă prezenţă încrustată în mentalul Epocii de Aur – a se rememora modalitatea de achiziţie a televizoarelor color) au desţelenit drumul nostru spre deliciile consumeriste ale sofisticatelor hipermarketuri şi mall-uri pe care le-am luat cu asalt în zilele premergătoare Paştilor. 

Mircea Kivu este sociolog.

Foto: L. Muntean

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

HIstoria.ro

image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.