E obligatoriu să spui pohezie şi să rîzi

Publicat în Dilema Veche nr. 424 din 29 martie - 4 aprilie 2012
E obligatoriu să spui pohezie şi să rîzi jpeg

Am ajuns un om fără trecut. Nu mai ştiu ce făceam acum şapte ani, de pildă. Şi uneori aş vrea să ştiu. Dar îmi amintesc ce cărţi citeam. Aş putea spune: poezia e trecutul meu, sau că trecutul meu s-a transformat, pe nesimţite, într-un soi de bibliotecă în care cărţile sînt compuse din stări, din imagini reconstituite, deci mincinoase. Cele mai puternice amintiri, „puternice ca nişte tauri“, ar zice Angela Marinescu, sînt cele care ţin de literatură, de poezie, în special, şi de poeţi.

Îmi amintesc, cu maximă claritate, că în 2005, într-o noapte în care mi-era foarte rău, foarte greu, în timp ce mă tîram printre nişte maşini, în Córdoba, l-am auzit pe Iustin Panţa chemîndu-mă pe nume: „Marin“. O şoaptă atît de clară încît mi-a stat inima în loc. Sau îmi amintesc cu certitudine că în mai, 2010, într-un hotel din Bucureşti, am citit pe nerăsuflate Nimic, minunatele şi tristele poeme ale lui Mircea Cărtărescu.

Am uitat supărările şi bucuriile avute de-a lungul anilor, dar am o mulţime de amintiri vii şi toate aceste amintiri au de-a face cu poezia. Îmi amintesc adeseori cum stăteam, în 1993, vara, pe prispa unei case şi beam suc TEK şi citeam cu voce tare, pentru John Florin Partene şi pentru Dan Coman, scrisoarea lui Humboldt către Citrine, din Darul lui Humboldt.

Aşa cum unii oameni îşi contabilizează momentele-cheie ale vieţii lor bazîndu-se pe evenimente cruciale pentru ei (cum ar fi: în martie, 1999, mi-am cumpărat maşină, sau în 2002 a murit bunica, sau m-am născut în vara lui 1979), tot aşa şi eu îmi ordonez trecutul după cărţile pe care le-am citit şi care mai apoi şi-au dovedit importanţa covîrşitoare pentru mine. În tinereţe, şi mai departe în adolescenţă, citeam foarte mult în pădurea din Sîngeorz-Băi. Citeam Bacovia şi Nichita Stănescu, învăţam poezii pe de rost, unele le mai ştiu şi acum, mă tulbură şi acum. Cititul era şi continuă să fie pentru mine un gest atît de intim, încît, de cele mai multe ori, nu pot să-l fac decît în singurătate. Mi-e greu să citesc în mijloacele de transport în comun, deşi mă bucur de fiecare dată cînd văd pe cineva citind în tren, de exemplu. Nu contează ce carte citeşte, mă bucur că îşi face drum într-o ficţiune, că întemeiază o realitate inexistentă pînă atunci.

În mare parte, viaţa mea e datoare poeziei: bucurii sfîşietoare şi tristeţi nesfîrşite, cîţiva oameni minunaţi, gustul cafelei, nopţi halucinante, întîlniri miraculoase; toate acestea le datorez poeziei.

Chiar acum cînd scriu, într-o bucătărie plină cu urmele ei (ca o cameră de tortură) şi se aud trenurile în gara îndepărtată, mă gîndesc că mai sînt cîteva luni pînă la festivalul „Poezia e la Bistriţa“ şi mă cuprinde nerăbdarea de a definitiva lista invitaţilor de anul acesta, de a face o listă cu titluri de cărţi şi nume de poeţi, de a mă aşeza, la loc cu răcoare, în Sinagoga din Bistriţa şi de a asculta poeme, de a auzi vocile poeţilor. E greu de acceptat că poezia se găseşte la festivalurile de literatură, uneori pare că nu există loc mai îndepărtat de poezie decît un festival de literatură, dar uneori, la Bistriţa, pe durata festivalului, am trăit, datorită invitaţilor şi poemelor lor, momente cu adevărat sublime. Aşa cum am trăit şi pe la alte festivaluri, pe unde s-a întîmplat să fiu invitat. E fascinant să întîlneşti oameni din locuri despre care ştii atît de puţin, cum ar fi din Bolivia, sau Ecuador, sau Serbia, şi să descoperi că şi ei l-au citit pe Roberto Bolaño, că sînt înnebuniţi după Cortázar, că sînt îndrăgostiţi de personajele unui roman sau că visează poeme. La Viena, anul trecut, într-o toamnă rece, l-am întîlnit pentru prima dată pe Ernest Wichner şi, împreună cu traducătorul Georg Aescht, am vorbit ore şi ore din zi şi din noapte, despre cărţi, despre poezie. Străbăteam lent străzile Vienei, sau ne aşezam la o cafenea şi vorbeam, vorbeam despre poezie. Sau despre pohezie, cum zice Gellu Naum, cel des pomenit de noi la Viena. Pentru că, din cînd în cînd, pentru a nu-ţi pierde minţile, e obligatoriu să spui pohezie şi să rîzi, să rîzi de literatură şi de poeţi, să-ţi dai seama de întreprinderea lor deşartă, să-şi tragi sufletul şi să mergi mai departe.

Sper să continui să fac asta: să mă îndepărtez de trecutul meu, să mă îndrept către poezie. Cu poezia pe poezie călcînd.

Marin Mălaicu-Hondrari este scriitor. Cea mai recentă carte publicată este volumul de poeme La două zile distanţă (Editura Charmides, 2011). Din 2009, organizează festivalul „Poezia e la Bistriţa“.

Foto: Marius Chivu

Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?
p 10 jpg
Gîndirea artificială pripită: cu ChatGPT la taclale
Gîndirea pripită este un termen folosit pentru a descrie procesul de luare a deciziilor sau de trage concluzii în modul rapid și fără o analiză sau o examinare adecvată.
p 11 Petre Gheorghiu in rolul lui Zaharia Trahanache jpg
Pentru o istorie a „puținticăi (ne)răbdări”
Carol al II-lea: mare pripit, dacă ne luăm după renunțările la renunțările la Tron.
p 12 jpg
Altul mai bun nu avem
Observ că ne trăim viețile de cîtva timp ca într-un proces penal.
p 13 jpg
Judecata pripită, gîndirea automată
Permanent ni se cere acţiune rapidă, reacţie promptă. Şi cînd ne mai gîndim?
p 14 sus jpg
Antidotul judecății pripite
Judecata pripită, aș mai remarca, e nu doar extrem-subiectivă, ci și rareori inocentă, dar ăsta e un subiect pe care o să-l eludez de data asta.
640px Three Democratic bosses of Maryland seated and drinking from mugs   L  to R   George(?) N  Lewis, John S  Kelly, John J  Mahon LCCN2006683418 jpg
O lume a incluziunii e ca un sat mai mare
O lume inclusivă e poate ca un sat mai mare, care se construiește împreună, nu prin demonizare și nu pe Internet.

Adevarul.ro

image
Carla’s Dreams, criticat dur: „Răutăcios, antipatic, poate lipsit de educație, puțin fals și dezamăgitor”
Realizatorul a fost invitatul emisiunii realizate de Cătălin Măruță în cadrul căreia a acceptat să participe la rubrica „Spui tot sau îți ia gura foc?”.
image
Român păcălit în Turcia cu implanturi de păr. Țeapa este de mii de euro. „Ce scrie pe factură?“
Pățania unui român care s-a dus în Turcia să facă implant de păr a fost povestită pe Facebook de o rudă. Omul a fost înșelat cu mii de euro și acum nu mai știe cum să-și recupereze banii.
image
Boala neurologică rară de care suferă Celine Dion, explicată de un medic. „Transformă oamenii în statui”
Celine Dion a anunțat că și-a anulat actualul turneu mondial din cauza problemelor de sănătate pe care le are. Cântăreața celebră a anunțat la sfârșitul anului trecut că suferă de sindromul „Stiff Person Syndrome”, anulând astfel câteva date din turneul din Las Vegas.

HIstoria.ro

image
Autoportretul lui Vincent van Gogh: strategie de autovalidare?
Vincent van Gogh ajunge la artă târziu, la 28 de ani, după ce eșuase pe calea teologiei și a misionarismului și se consumase în istovitoare crize identitare.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii