Drumul Clujului

Publicat în Dilema Veche nr. 471 din 21-27 februarie 2013
Nebuna din cartier jpeg

„Mai vrei o piersică?“ Am dat din cap şi am întins mîna s-o iau. Pentru că eram un copil politicos, acceptam cam tot ce-mi ofereau oamenii în tren – mere, piersici („E spălată!“, a precizat doamna de mai devreme), o singură dată o banană, mentosane, ciocolată chinezească, caramele din acelea care îţi încleiau gura, prăjituri şi plăcinte de casă care se iveau pe neaşteptate din nişte cutii de pantofi legate cu sfoară, saleuri şi sărăţele, uneori chiar şi sandviciuri. Nu-mi era tot timpul foame, însă oricum mă plictiseam groaznic şi ştiam că nu e frumos să refuzi. Iar „vecinii de compartiment“ (aşa se numeau pe atunci... bunica mea, de fiecare dată cînd venea la Bucureşti, ţinea să ne spună că „a călătorit bine“ şi că „a avut nişte vecini buni“) se simţeau datori să ofere te miri ce, atunci cînd pe locul de la geam se fîţîia o fetiţă care n-avea stare, se urca cu picioarele pe banchetă, nu voia să doarmă, nu voia nimic, doar îşi întreba sistematic însoţitorul adult (un părinte, o mătuşă sau o verişoară) dacă „mai e mult“.

Drumurile cu trenul de la Bucureşti la Cluj au fost cele mai lungi – interminabil de lungi – călătorii ale copilăriei mele. Durau cîte opt ore şi jumătate. La fiecare început de vară, ai mei mă trimiteau la bunici şi întotdeauna se găsea cîte cineva binevoitor din familie, care să-şi asume sarcina de a mă transporta dintr-o parte în alta. Pînă la Ploieşti de obicei dormeam, apoi mă trezeam şi începeam să mă agit la geam pentru că „veneau munţii“. Era, de departe, cea mai interesantă porţiune a călătoriei. Staţiile – Sinaia, Buşteni, Predeal – se succedau rapid, n-aveai vreme să te plictiseşti între ele; în plus, nu era vorba despre nişte oraşe prăfoase de cîmpie, ci despre staţiuni. Oamenii pe care îi vedeam prin gări aveau un aer vesel şi relaxat, nu erau nişte simpli călători, erau excursionişti. Puteai să-ţi imaginezi traseele pe care le făcuseră, cabanele unde poposiseră, vîrfurile de unde coborîseră, iar cînd urcau în tren, cu rucsacele lor verzi tip raniţă în spate, încercînd să-şi facă loc pe coridor, aduceau cu ei o gură de aer proaspăt. Şi mai erau şi ţigăncuşele cu frăguţe, zmeură sau mure în cornete din ziare, însă nu aveam voie niciodată să cumpăr, „pentru că făceam urticarie“. Trenul încetinea parcă dinadins, ca să te poţi zgîi în voie la Crucea de pe Caraiman, iar cea mai mare dezamăgire era cînd ceaţa acoperea muntele pînă la jumătate şi nu puteai să vezi nimic. Dincolo de toate aceste minunăţii, mai erau şi tunelurile – misterul suprem!

Aşadar, după ce trenul ieşea din munţi şi apăreau primele blocuri muncitoreşti ale Braşovului, copiii care jucau fotbal între două porţi improvizate sau atîrnau pur şi simplu cu capul în jos de „bătătoare“, mă simţeam de parcă trecusem pur şi simplu pe lîngă vacanţă şi nu mă oprisem pentru că trebuia să ajung la Cluj. Mă mai înveseleam doar cînd vreunul dintre băieţii aceia în pantaloni scurţi, stropiţi de noroi, uita să mai dea cu şutul în minge, ca să-i facă trenului cu mîna – cel puţin eu mergeam undeva, el nu mergea nicăieri.

Cred că între Braşov şi Sighişoara – două ore neîntrerupte de ţaca-ţaca şi trenul care se tîrîia pintr-o zonă deluroasă informă, fără nimic la orizont – am căpătat primele fobii. Cînd era prea cald şi trebuia deschis un geam, totdeauna se găsea cineva care să se plîngă „că e curent“, aşa că se ajungea la un compromis şi se deschidea uşa compartimentului care, ca un făcut, se umpluse ochi la Braşov. Stăteam toţi ca sardelele, tot timpul era cîte un geamantan uriaş al cuiva, la picioarele mele, care nu încăpuse în plasa pentru bagaje, babele îşi fojgăiau pungile, moşii îşi făceau vînt cu ziarelele Scînteia, mirosea a brînză stricată iar apa din sticlă avea un gust acru. Şi tocmai atunci se găsea însoţitorul meu adult „să mîncăm“ (probabil ca să mai treacă timpul). Adică masă serioasă, nu piersici şi caramele. Şi începea să întindă şervete pe măsuţa aia mizerabilă de la geam şi să scoată ouăle fierte tari, ce trebuiau decojite după ce erau ciocănite de colţul măsuţei, sarea în cutiuţa de medicamente, ardeiul tăiat bucăţele şi mai ales acele copănele de pui reci, care prinseseră deja gust şi miros de tren. Din acest motiv, astăzi nu pot mînca în tren nici măcar KFC-uri, nimic care să semene a pui.

Însă treaba cu masa funcţiona oarecum, şi iată că trenul se oprea în sfîrşit la Sighişoara. Trecusem de jumătatea drumului şi mă simţeam cu un picior la Cluj. Urmau staţii cu nume blajine de Ardeal – Mediaş, Blaj, Copşa Mică, Teiuş – şi cu distanţe relativ mici între ele (ştiţi prea bine că drumurile lungi, cu trenul, nu se măsoară în ore, ci în staţii, iar cînd trenul se opreşte undeva, călătorii istoviţi se trezesc din letargia lor, ca să vadă „unde sîntem?“ şi capătă brusc energie... cel mai dezamăgitor pentru toţi e cînd trenul se opreşte în cîmp). În fine, Cîmpia Turzii şi încă o oră insuportabilă, în care nu-ţi mai pasă nici de tuneluri, nici de curbele atît de largi încît poţi vedea „coada trenului“, dacă te apleci pe fereastră. Dintr-odată însă, parcă se ridică o cortină şi văd case, străzi, cartierul de blocuri Zorilor în depărtare, turlele Catedralei ortodoxe din centru, dealul cu Hotelul Belvedere. Văd oraşul care şi astăzi mi-e la fel de drag. Şi nimic la drum lung nu se compară cu bucuria de „a ajunge“.

Pe atunci, habar n-aveam că în un pic mai mult de opt ore şi jumătate poţi ajunge cu avionul de la Bucureşti la New York. Clujul mi se părea cel mai îndepărtat loc de pe planetă.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Românul care a descoperit secretul câștigului la loterie. Din cauza lui s-au schimbat legile în SUA și Canada
Un matematician român a descoperit secretului câștigului la loterie. Ştefan Mandel a reușit printr-o formulă personală să ia de 14 ori premiul cel mare. Norocosul a fost însă urmărit de ghinion, fiind anchetat de CIA și FBI.
image
Cum să pari mai deștept când porți o conversație banală. Ce spun cercetătorii de la Harvard
Dacă până acum ai crezut că menționarea funcției sau a studiilor te va „ridica“ în ochii partenerului de conversație, ar fi bine să te mai gândești o dată.
image
Presa britanică despre vizita Regelui Charles în țara noastră: „Are România în sânge“ VIDEO
Publicația britanică Daily Mail a publicat un amplu fotoreportaj dedicat vizitei de cinci zile a Regelui Charles al III-lea în țara noastră. Jurnaliștii au constatat că monarhul „are România în sânge“.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.