Două povești exemplare

Publicat în Dilema Veche nr. 352 din 11 - 17 noiembrie 2010
Două povești exemplare jpeg

Despre nevăzători nu ştiam mare lucru. Doar locurile comune care îţi trec pe la urechi sau prin faţa ochilor din filme, cărţi ori poveşti de familie. Din ele transpar personaje în general tragice sau legate de lumea interlopă. În cel mai bun caz eroi romantici. În viaţa de toate zilele, cel puţin în momentul de faţă, lucrurile nu mai stau aproape deloc aşa. Mulţi nevăzători trăiesc o existenţă din multe puncte de vedere normală, datorată, într-o mare măsură, progresului tehnicii: programelor computerizate speciale, care le facilitează accesul la aceleaşi informaţii pe care noi, cei cu vedere, le considerăm de la sine înţelese.

Cînd l-am întîlnit pe Ovidiu Tuduruţă „din inima Ardealului, student, în anul III, la Drept, la Cluj“, după cum s-a prezentat singur, am avut un sentiment de ruşine: ruşine pentru prejudecăţile mele anterioare, care îmbrăcau dizabilităţile într-o aură aparte, altfel, înspăimîntătoare. De fapt, livrescă şi inadecvată. 

Ovidiu este un tînăr prezentabil, foarte îngrijit, mai îngrijit ca noi, cei cu vedere, poate. Jovial, vorbăreţ şi cît se poate de în largul lui. Nicicum un personaj melodramatic. Nu face caz în nici un fel de povestea lui, chiar mă roagă, explicit, să nu accentuez coarda sentimentală: „A fost, la 10 ani, un accident, urmat de un caz de malpraxis. O joacă de copii, o lovitură la ochi. Deja sînt dezorganizaţi anatomic amîndoi ochii. Am avut acum doi ani o evisceraţie de cornee pentru a-mi pune lentile de plastic, pentru design“. 

Deşi a rămas fără vedere pe viaţă, Ovidiu nu poartă pică nimănui şi nu caută vinovaţi. Nu a rămas cu frustare sau ranchiună. „Nu am acţionat în nici un fel, din diverse motive. Mi se părea că depuneam efort inutil, şi am refuzat să fac ceva în sensul acesta.“  

Declin şi adaptare 

Starea de normalitate în care Ovidiu se află acum nu a venit de la sine: „La început a fost o perioadă de declin şi în acelaşi timp de încurajare. Practic, declinul era back-up-ul pentru încurajare. Cu muncă multă şi cu ajutor din partea familiei. Muncă de adaptare: se schimbă tot sistemul de organizare a obiectelor din jur. E uşor de explicat: creierul şi-a format un sistem de reprezentare pe bază de imagini. După ce am acumulat dizabilitatea asta, a încercat să-şi creeze repere pe baza imaginilor pe care le-a stocat înainte de accident. Acum creierul reprezintă pe sistem grafic tot ce fac. Văd în minte, în termeni populari“. 

Copilăria, chiar după accident, a continuat să-i fie una fericită: „Mi-am petrecut-o la bunici, cu copii fără dizabilităţi, la modul abundent. Am depăşit acolo anumite complexe“. 

În privinţa educaţiei, dl Tuduruţă a ales o şcoală specială pînă a terminat liceul, „prin faptul că, acumulînd deficienţa tîrziu, aveam nevoie de ajutor ca să depăşesc problema. Acolo sînt mult mai puţin elevi. Răbdarea e principiul. Dacă aş fi acumulat deficienţa acum, în 2010, m-aş fi îndreptat spre învăţămîntul de masă“. 

Din liceu a devenit activ, a participat la: Consiliul naţional al elevilor Cluj, apoi a colaborat cu cei de la ARDOR (Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică). La Drept a intrat datorită debate-ului: „Eram pasionat de orice formă de discurs şi m-am gîndit că Dreptul o să mă ajute pe linia asta“.  

Progresul tehnologiei  (şi nu numai...) 

În facultate se descurcă uşor, îşi scrie cursurile pe laptop, îşi scanează materialele. Tehnica, în momentul de faţă, îi este un sprijin serios: „Acum a fi nevăzător e cel mai uşor handicap datorită tehnologiei. Din alte puncte de vedere, poate, e mai greu… Începînd cu ustensilele de bucătărie şi continuînd cu telefonul cu GPS cu voce sintetică... Dacă aş vrea să plec în Australia în baston şi cu un telefon cu GPS, mă pot descurca excelent. Ca să scriu, există pe computer un soft, Jaws: un screenreader – o voce sintetică – care spune literele şi cifrele. E foarte bine realizat, în aşa fel încît nevăzătorii pot ajunge la performanţe. Sigur, înainte era Braille-ul. Dar computerul înseamnă mult mai mult. E demonstrat că în rîndul persoanelor cu handicap se poartă sedentarismul. Pentru nevăzători e un mare avantaj că măcar acasă folosesc computerul“. 

Cum lucrează pe computer la modul concret? „Cînd am un document word, şi nu numai document, ci orice program, declanşez respectivul screenreader printr-o combinaţie de taste. Tot aşa se pot declanşa şi Internetul şi progame de chat, şi Messenger-ul…“ 

Nu doar tehnologia a avansat, ci şi opţiunile profesionale pe care le au, astăzi, nevăzătorii. Acestea sînt aproape nelimitate, aproape aceleaşi ca ale unei persoane cu vedere: „În Occident găseşti mulţi avocaţi şi judecători nevăzători. În Spania, cei care nu vor neapărat să facă o facultate vînd bilete de loterie. În Italia lucrează în call center-uri. În Anglia, Germania – aproape peste tot, în servicii diverse. Am întîlnit acolo şi avocaţi, directori de bănci. La ei s-au desfiinţat şcolile speciale pentru nevăzători, au fost integraţi «cu forţa» în şcolile de masă“. 

Şi la noi s-a schimbat categoric situaţia faţă de perioada comunistă, cînd „nevăzătorii erau strict legaţi de un sector simplist de meserii. Majoritatea lucrau în cooperativele de invalizi Cartonajul şi Periajul. A doua opţiune era masajul. Mai erau cîţiva care mergeau la facultăţi pentru a se reorienta ca profesori. Astăzi nevăzătorii pot studia Drept, Jurnalism, Informatică, Birotică“.  

Vasile Adamescu 

Ovidiu Tuduruţă consideră că dizabilitatea lui se află cam pe locul 5 în topul personal al problemelor care îl preocupă. Există şi alte cazuri de persoane, cu dizabilităţi multiple, care nu numai că trăiesc normal, ci au reuşit, chiar, performanţe. 

Vasile Adamescu, profesor şi sculptor, tot din Cluj, reprezintă un asemenea caz. Dl Tuduruţă ne povesteşte, cu admiraţie, despre el: „E un fenomen. În urma unei meningite de la 3 ani, a acumulat trei dizabilităţi: e orb, surd şi mut. Suferă de surdo-cecitate“. 

Pe lîngă voinţa şi capacitatea sa senzorială extraordinară, dl Adamescu a avut norocul unei profesoare logopede de excepţie: Florica Sandu. „Ea sesizează un aspect esenţial: pentru Vasilică, simţul cel mai dezvoltat şi prin care el îşi procura cele mai multe şi mai importante informaţii era pipăitul. Îl învaţă aşadar alfabetul Braille.(...) Cu ajutorul punctelor Braille, Adamescu a deprins sensul relaţiei literă-sunet, apoi sensul combinaţiei de sunete în cuvînt. Profesoara sa îl punea să rostească totul în timp ce el citea cu degetele. Pronunţia lui a fost şi rămîne şi astăzi una silabisită, lentă, dar perfect inteligibilă. Bineînţeles că el nu se auzea vorbind, dar devenea conştient de valoarea acestui mod de comunicare. 

Florica Sandu a trecut apoi la predarea caracterelor de tipar ale alfabetului vizual latin pe care le desena apăsat în palma discipolului său. Extraordinara sensibilitate tactilă a adolescentului a determinat-o să nu mai scrie litere în succesiune, ci semne unele peste altele. Vasile nu uita niciodată ordinea literelor ce-i erau presate în palmă, pe braţ, pe faţă, pe pielea spatelui, pe umeri, pe tîmple. Cert este că el a deprins mai întîi scrisul Braille şi, cu ajutorul manualelor şi al cărţilor de literatură în acest sistem, apoi pe baza textelor imprimate de degetele altora pe corpul său, deci, pe suprafaţa fiinţei sale, şi-a dezvoltat vocabularul.“ (Radu Sergiu Ruba, liternet.ro) 

Dl Adamescu a terminat Psihopedagogie socială. Cu medie foarte mare. Poate comunica în cinci limbi. A lucrat ca psiho-pedagog. În paralel a dezvoltat o pasiune care a ajuns la performanţe: sculptura. Face opere de artă. Diverse, din imaginaţie şi lecturi. De la animale, obiecte, clădiri, pînă la scene celebre în istorie. 

Dl Adamescu înţelege scrisuri de mînă oricît de diferite: în propria-i palmă. A învăţat şi computerul, şi-a cumpărat un display Braille şi comunică astfel cu oameni din diverse părţi ale lumii. Cum de sînt posibile toate aceste lucruri extraordinare, performanţe incredibile chiar pentru un om cu toate simţurile intacte, înlemnit în comoditatea lui? „Exerciţiul simţurilor te poate duce la rezultate inimaginabile. Oamenii care nu au nici o problemă dezvoltă o anumită lene“ – e de părere Ovidiu Tuduruţă. 

Cunoscîndu-l, şi auzind povestea domnului Adamescu, nu poţi să nu ai un moment de ruşine pentru toate măruntele neputinţe personale, imaginare sau nu.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?