⬆
apt necombatant
O situație tristă
În România, în continuare (ştiu că am mai spus acest lucru într-un număr mai vechi pe aceeaşi temă, făcut acum cîţiva ani...) oamenii cu diferite feluri de dizabilităţi... nu există. Mai concret, nu pot fi văzuţi de noi, ceilalţi, fără dizabilităţi (aparent) normali, aproape nicăieri în spaţiul public. Nu-i vedem decît foarte rar plimbîndu-se printre noi prin parcuri, luînd masa la restaurant sau intrînd la un spectacol. Ce să mai vorbim de... îmbrîncindu-se alături de noi prin mijloacele de tra
România - țară de borduri, nu de rampe
Uite peste ce veste bună am dat într-un cotidian: Ministerul Muncii a executat un control fulger la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu; cu acest prilej au fost descoperiţi 23 de angajaţi ai serviciului care se ocupă cu evaluarea persoanelor cu handicap care şi-au atribuit lor înşişi false dizabilităţi, ei fiind, în realitate, în deplinătatea puterilor.
Cît de specială este școala specială?
În sistemul educaţional românesc funcţionează metafora mărului putred, însoţită de metafora vacii campioane. Mărul putred este aici deficientul capabil, prin contagiune, să „strice clasa“ şi care trebuie dus la şcoala specială pentru a nu-i deranja pe copiii normali şi pe doamna învăţătoare, ale cărei performanţe sînt evaluate în funcţie de rezultatele elevilor la testele naţionale.
Despre accesibilitate în București și aiurea
În 2005 am participat, împreună cu amici utilizatori de scaune rulante şi alături de organizatori, cei de la Agenţia de Monitorizare a Presei, la o campanie de accesibilizare a Bucureştiului. Au trecut cinci ani. Schimbări firave s-au produs, totuşi. Prea puţine. Prietenii din alte ţări, în vizită pe aici, mă întreabă nedumeriţi uneori: „ – Voi nu aveţi utilizatori de scaune rulante? – Ba da, răspund candid. În casă sau în intersecţii, la cerşit!“.
„Sfaturi“ pentru angajatori
Nu e simplu să fii relaxat dacă te gîndeşti să angajezi pe cineva care are o dizabilitate. Îţi pui toate întrebările posibile: De unde să încep? Cum vor reacţiona ceilalţi? Ar trebui să angajez un consilier? E potrivit spaţiul nostru? E firesc, iar răspunsurile stau în disponibilitatea angajatorului de a se adapta la nevoile speciale ale unei astfel de persoane.
Conserva cu schizofrenie
Supermarketul „Muncă şi Meserii“: rafturi ordonate cu meseriaşi, debutanţi şi supracalificaţi, tot ce ţi-ai putea imagina, împachetaţi frumos de cei care i-au pregătit. E un supermarket virtual, prin ale cărui raioane te poţi plimba cu coşul să-ţi găseşti angajaţii. În cotloanele mai ascunse, sînt, la ofertă, cîteva produse exotice.
Cu cotă sau fără cotă?
Sistemul de cotă reprezintă obligaţia angajatorilor ca un anumit procent din personal să fie persoane cu dizabilităţi, obligaţie impusă atît angajatorilor din sectorul public cît şi din privat, în special celor care au peste un anumit număr de angajaţi. Cel mai adesea, nerespectarea acestor obligaţii atrage sancţiuni pecuniare asupra angajatorilor, iar fondurile strînse sînt utilizate pentru servicii de recuperare sau reintegrare socio-profesională pentru persoane cu dizabilităţi.
Pentru normalitate, într-o lume strîmbă
Lucrez de opt ani în recrutare şi plasare de personal. Am trecut printr-o agenţie de recrutare renumită, o firmă de software şi mai renumită, o multinaţională cotată la bursa din New York. Adevărata provocare profesională am întîlnit-o însă acum trei ani, cînd am început să recrutez şi să plasez personal cu dizabilităţi, în cadrul Fundaţiei Motivation România.
Știați că...
Tehnologia folosită pentru îmbunătăţirea fotoliilor rulante destinate persoanelor cu dizabilitate locomotorie a dus la dezvoltarea tehnologiei Segway, folosită în zilele noastre ca un mijloc de transport pentru orice tip de persoană.
Ce spun angajatorii
"O persoană cu dizabilităţi are probleme mari cînd este nevoită să folosească transportul în comun, mă refer mai ales la cele care au afectat sistemul locomotor. De asemenea, clădirile în care ne defăşurăm activitatea nu au fost condiţionate să aibă rampă de acces în clădire şi la diferitele etaje."
„Numai dacă nu vrei nu poți”
"Am fost la o şcoală normală. Prima învăţătoare la care m-au dus părinţii nu a vrut să mă primească, a zis că mai bine să merg la o şcoală specială. Cea de-a doua învăţătoare nu a avut problema asta, totul a decurs normal. Colegii m-au primit ca şi cum nu aş fi avut nici un handicap fizic. Depinde mult de profesor cum te primesc copiii. Nu am simţit discriminare la şcoală."
Două povești exemplare
Despre nevăzători nu ştiam mare lucru. Doar locurile comune care îţi trec pe la urechi sau prin faţa ochilor din filme, cărţi ori poveşti de familie. Din ele transpar personaje în general tragice sau legate de lumea interlopă. În cel mai bun caz eroi romantici. În viaţa de toate zilele, lucrurile nu mai stau aproape deloc aşa. Mulţi nevăzători trăiesc o existenţă din multe puncte de vedere normală, datorată, într-o mare măsură, progresului tehnicii.
Voință, acceptare și sprijinul celor apropiați
Am încercat să aflăm de la cîteva persoane care se confruntă, de la naştere, cu cîte o dizabilitate, cum „se descurcă“ printre semenii lor. Dacă reuşesc să ducă o existenţă normală – să aibă o viaţă socială, să beneficieze de o educaţie de calitate, să îşi găsească un loc de muncă adecvat. Şi de asemenea, cum le privesc şi le sprijină (existenţă sau nu) cei din jur.