Cît de specială este școala specială?

Sorin Vlad PREDESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 352 din 11 - 17 noiembrie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În sistemul educaţional românesc funcţionează metafora mărului putred, însoţită de metafora vacii campioane. Mărul putred este aici deficientul capabil, prin contagiune, să „strice clasa“ şi care trebuie dus la şcoala specială pentru a nu-i deranja pe copiii normali şi pe doamna învăţătoare, ale cărei performanţe sînt evaluate în funcţie de rezultatele elevilor la testele naţionale. Producătoare a sute de litri de lapte pe zi, vaca campioană (o cacofonie de neevitat) este olimpicul, mîndria educaţiei româneşti, cel care studiază o singură materie pentru a face performanţă, bun de dus la expoziţii şi generator de gradaţii de merit. De fapt, ambele categorii sînt subiecţi ai psihopedagogiei speciale. 

Practica de separare a copiilor cu potenţial diferit poate părea firească doar într-o societate care n-a ajuns încă în etapa de a interioriza principiul potrivit căruia toţi oamenii au drepturi şi şanse egale. Şcolile speciale sînt concepute şi utilizate ca o ladă de gunoi a sistemului educaţional şi reprezintă astăzi cea mai severă formă de segregare educaţională şi, prin consecinţe, de segregare socială. Principala problemă a sistemului de educaţie din România o constituie lipsa idealului educaţional. În procesul de adaptare şi reformare a învăţămîntului am uitat cum trebuie să arate produsul final. Şi, dacă de la şcoala „normală“ tot mai avem pretenţii (neclare, pentru că nu ştim ce rezultat vrem să obţinem), educaţiei speciale îi cerem un singur lucru: să ne ia de pe cap copiii indezirabili. Primul lucru care te izbeşte atunci cînd intri într-o şcoală specială de deficienţi mintali (cu nume de cod „centrul de educaţie incluzivă“!) este faptul că mai toţi copiii sînt romi, ceea ce, mă rog, poate duce la concluzia că numai ei sînt deficienţi mintali. Statistic şi uman este o concluzie falsă, la fel de falsă ca şi deficienţa lor mintală. Şcolile speciale sînt speciale pentru că sînt şcolile sărăciei, ale marginalităţii şi, doar cîteodată, ale deficienţei. Pentru populaţia marginală, şcoala de deficienţi mintali este o soluţie de şcolarizare a copilului, pentru că este singura şcoală care asigură masă, casă, îmbrăcăminte. 

Dacă ar fi trăit în România de azi, probabil că mama vitregă a Cenuşăresei ar fi internat-o pe aceasta într-o şcoală specială. Este o practică obişnuită. Copilul poate fi indezirabil atît pentru familie, cît şi pentru şcoala de masă. Pentru ca un astfel de copil să ajungă la mult dorita şcoală pentru deficienţi e nevoie doar de puţin noroc. O învăţătoare binevoitoare care face un referat, o familie care face o cerere, un psiholog timorat de autorităţi care să pună o ştampilă. Psihologii şi psihopedagogii de la Direcţiile Judeţene pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copiilor nu rezistă mai mult de un an, doi, pentru că sînt daţi afară dacă nu pun ştampila de handicap pe copii absolut normali intelectual sau senzorial. Aşa avem ambliopi fără ochelari, surzi cu ureche muzicală şi mai mult de 70% dintre copiii cu ştampilă de deficienţi au inteligenţa medie sau superioară. 

Pentru un psihopedagog, şcoala specială este o instituţie a libertăţii şi a frustrării, locul în care te ascunzi, locul unde poţi să nu faci nimic, locul în care nici o schimbare nu este posibilă. După terminarea orelor de clasă, educaţia copiilor din şcoala specială cade în sarcina femeilor de serviciu, a portarilor şi a bucătăreselor. 

Această situaţie există dintotdeauna şi nu deranjează pe nimeni, poate doar bunul-simţ. Şcoala specială e mulţumită că are elevi, sistemul educaţional s-a obişnuit că are unde să îi trimită pe copiii prea săraci pentru a face o şcoală normală. Atitudinea explicită a reprezentanţilor Ministerului Educaţiei de azi, de ieri şi de alaltăieri este că avem prea puţine resurse pentru copiii normali, ca să le irosim pe „handicapaţi“. Copiii cu deficienţă nu sînt o prioritate pentru nimeni. A fi deficient în România este un mijloc de supravieţuire şi o modalitate de subvieţuire. 

A existat, totuşi, şansa integrării educaţionale, recent anihilată de noua Lege a Educaţiei. De-a lungul timpului, statul român a semnat tot felul de documente antiexcludere şi antisegregare educaţională promiţînd, încă de acum paisprezece ani, trecerea la un sistem de învăţămînt integrat, adică un sistem în care toţi copiii – normali, deficienţi sau olimpici – să urmeze aceeaşi şcoală. Am pregătit generaţii de studenţi în educaţie integrată, am construit metodologii. Evident, nu s-a întîmplat nimic. Explicaţia rezidă atît în rezistenţa sistemului de educaţie specială, cît şi în lipsa de interes din partea politicului faţă de acest subiect, presiunea externă în implementarea învăţămîntului integrat scăzînd semnificativ odată cu venirea la putere a popularilor europeni. Învăţămîntul integrat a fost şi rămîne într-o permanentă pilotare, o concesie făcută romanticilor din educaţia specială. Celor care încă n-au plecat. 

Foarte aproape de noi se află o lume a treia educaţională, unde nu s-au schimbat nici regulile, nici cutumele care au dus România pe harta ruşinii în ceea ce priveşte tratamentul persoanelor cu deficienţe. Noua Lege a Educaţiei statuează clar: segregarea educaţională continuă, integrarea e o excepţie care va fi reglementată cîndva. Între un sistem disfuncţional de educaţie specială şi o educaţie specială integrată aflată în stadiul de proiect, şansele copiilor cu deficienţe de a avea o viaţă normală sînt minime. Vom avea în viitor ceea ce avem şi astăzi: persoane cu deficienţe sau cu ştampila de deficient, cărora nu li s-a oferit nici o şansă, oameni care trăiesc în lumi paralele despre care nu vrem să ştim nimic.

Sorin Vlad Petrescu este licențiat al Facultății de Psihologie de la Universitatea de Vest din Timișoara și actualmente lector universitar al Catedrei de Științele Educației din aceeași facultate.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.