Conserva cu schizofrenie

Supermarketul „Muncă şi Meserii“: rafturi ordonate cu meseriaşi, debutanţi şi supracalificaţi, tot ce ţi-ai putea imagina, împachetaţi frumos de cei care i-au pregătit. E un supermarket virtual, prin ale cărui raioane te poţi plimba cu coşul să-ţi găseşti angajaţii. În cotloanele mai ascunse, sînt, la ofertă, cîteva produse exotice. Printre altele, paste cu nevăzători, deficienţe mintale la tetrapak, handicap locomotor liofilizat şi cîteva conserve cu schizofrenie. Pe acestea din urmă chiar că nu le cumpără nimeni, de au ajuns să se prăfuiască pe raft şi să prindă aerul acela rusty-vintage, de mai degrabă le-ai folosi ca obiect de decoraţiuni interioare pentru un thriller cu Humphrey Bogart într-un resort colonial. 

Oare de ce nu se vinde produsul ăsta? De ce nu vrea (aproape) nimeni să angajeze persoane cu schizofrenie, în condiţiile în care cel puţin jumătate din cele care au diagnosticul acesta ar putea face faţă onorabil unui loc de muncă? Mă voi opri puţin asupra procesului de producţie a conservei cu schizofrenie, propunînd, ulterior, şi o formulă de rebranding care să facă acest bun mai comercial. 

Botulism, E-uri  şi alţi compuşi toxici? 

Schizofrenia este o tulburare misterioasă care dezbină omul de propriul său destin. Undeva în jurul vîrstei de 20 de ani, de cele mai multe ori, episoade „de poveste“, cu elemente halucinatorii şi delirante, fracturează inserţia în comunitate, punînd persoana pe şinele spitalizărilor şi a unui contact de multe ori îndelungat cu sistemul psihiatric. 

Asta nu înseamnă că schizofrenia e un stigmat care automat duce către marginalizare. În aproximativ un sfert dintre cazuri, după un prim episod, urmează puţine alte momente de tulburare, iar revenirea este totală. Încă 30-40% dintre cei afectaţi răspund bine la tratament şi au şansa să îşi ţină sub control simptomele. Numai o minoritate merge din rău în mai rău, confirmînd un stereotip al incurabilităţii. Ergo, dacă ne uităm în conservă, observăm că există şansa unor dumicaţi comestibili pentru piaţa muncii. Este foarte adevărat că, de multe ori, debutul tulburării apare într-o perioadă critică, aceea a formării profesionale… dar să fim realişti. Cîţi dintre noi sau dintre cei din jur nu au ajuns să înveţe meserii sau profesii noi la 25-30-35 de ani? Aşadar, problema nu este că alimentul ar fi toxic, ci aceea că sînt foarte puţini dintre noi dispuşi să guste acest fel, pentru că am învăţat că schizofrenia nu se mănîncă cu lingura muncii. 

La tinichigerie –  secţia de împachetări 

Între 1996 şi 1999, o echipă condusă de Rittmannsberger, un coleg de-al nostru foarte german, remarca o scădere de la 40% la 27% a populaţiei româneşti angajate din rîndurile celei spitalizate. În 2007, împreună cu nişte colegi foarte români am ajuns la concluzia că dintre cei internaţi la psihiatrie, doar 10% mai erau angajaţi. Vorbim aici de toate diagnosticele la grămadă, schizofrenia şi diagnosticele grave fiind doar o părticică a internărilor. Datele de mai sus arată că există o tendinţă de excludere sau autoexcludere de pe piaţa muncii a ceror care deţin un diagnostic psihiatric. 

Descurajarea în a lucra este de altfel constanta fabricanţilor de conserve – familia şi profesiile psi. Odată instalată tulburarea, un nor de pesimism învăluie persoana, generat de rezervele psihiatrilor şi familiei cu privire la şansele reale de viaţă „normală“ a pacientului. Acest fenomen de descurajare, care nu este o constantă numai a „tinichigeriilor“ româneşti, explică de ce, în lumea largă, mai puţin de un sfert dintre persoanele cu schizofrenie apte de muncă sînt angajate. La noi, acest raport este şi mai scăzut. 

Rebranding sau recanning? 

Orice produs poate deveni vandabil, chiar şi pe vreme de criză – poate însă nu am găsit agenţia de advertising potrivită. Hai să privim nişte headline-uri: o activitate structurată pentru o persoană cu schizofrenie este o alinare la fel de bună ca medicamentele alea scumpe pe care multe dintre ele le iau; extirparea tumorii de pesimism din capul psihiatrilor şi familiilor este posibilă; o vizită în raionul exotic şi rescrierea etichetelor este utilă şi necesară pentru angajatori. Ce-aţi zice de un hot&spicy schizo juice, 100% bussiness proof? Învăţaţi să gustaţi din umanitate, că-i numa’ bună… oricum, dacă ne plac conţinutul, ambalajele, de tablă sau nu, ajung la gunoi.