Două caiete

Publicat în Dilema Veche nr. 483 din 16-22 mai 2013
Două caiete jpeg

Din motive greu de imaginat, viaţa de adult, pe care o visam în copilărie, trebuia să includă musai registre, dosare, coli de cerere şi caiete studenţeşti. De preferat unele cu spirală, ca să pot rupe foile mai estetic. Voilà! Un vis îndeplinit: biroul mi-e împînzit cu nenumărate specimene de hîrtii, în timp ce acasă, într-un sertar, hibernează cuminţi exemplarele cu care am avut relaţii ceva mai serioase.

Carnetul cel negru arată ca o biblie de buzunar, cu coperţi moi, dezlipite pe la colţuri. Are pagini lucioase, brăzdate de pătrăţele galben-pal, şi e prima achiziţie de papetărie care m-a făcut fericită. A devenit al meu pe la sfîrşitul facultăţii, cînd l-am dezvirginat naiv cu „Poor is the man whose pleasures depend on the permission of another“ – în toamna lui 2000, Madonna era un personaj central în cultura mea pop. Au urmat apoi, de-a valma, numere de telefon ale unor oameni pe care nu i-am sunat niciodată; adrese ale unor oameni cărora nu le-am scris niciodată; nume şi zile de naştere ale unor oameni de care abia îmi mai aduc aminte; liste de melodii alese cu grijă, din vremea în care adoram mix-tape-urile pentru că mi-era mai simplu să fac declaraţii la modul ăla; sfaturile lui F. Scott Fitzgerald pentru fiica sa (varianta incompletă, cum aveam să descopăr ani mai tîrziu); fragmente din cîntece pe care le-am uitat şi citate răzleţe din Wilde, Orwell ori Dino Buzzati. Grosul îl reprezintă însă tentative de poezii, unele moarte în faşă, altele ajunse un draft aproape decent, schiţe, idei, combinaţii de cuvinte pe care simţeam nevoia să le pun pe hîrtie pentru vreo scriitură viitoare. Penibile, inevitabil înduioşătoare. Pe lîngă ele, cîteva file de pseudojurnal, doldora de introspecţii, mici bucurii şi mari tristeţi, care acum mă amuză.

Carnetul cel alb e subţiratec şi îngust, are spirală metalică şi înveliş de plastic. „Je suis sous le charme“ – declamă coperta unu, şi realmente a fost un coup de foudre de cînd l-am luat din raft. Încape într-o palmă, în buzunarul de la blugi ori în compartimentul de chei al poşetei, şi începe cu notiţe luate pe fugă după vizionarea de presă a Paranoid Park. Se înşiră, la rînd, Hellboy 2, Nunta mută, Milk, Slumdog Millionaire, Revolutionary Road, Les plages d’Agnes, minicronici de TIFF, cîteva chestii plicticoase de pe la varii conferinţe de presă. Traseul premierelor din cinematografele româneşti, de-a lungul cîtorva ani, rezumat la cîteva impresii notate în grabă pe colţuri de masă ori în autobuz, cît să nu uit ce-am simţit, litere înghesuite ordonat ori lăbărţate fără jenă, cerneluri albastre, roşii sau verzi. Printre ele, numere de telefon necunoscute; orarul muzeelor din Viena; adrese de hotel din Veneţia; liste de cumpărături pentru un Revelion de mult trecut; adrese de site-uri cu lucruri artsy; scenarii pentru e-cards, din epoca în care mă visam copywriter.

Scriu toate astea pe un laptop. La capul patului stă de pază o tabletă. Am mereu alături telefonul, pe care îmi iau notiţe în mesaje draft şi unde există Wordpress, Facebook, Tumblr. Dar nu mai există emoţia în faţa paginii goale, gestul reflex prin care scoteam cu dinţii capacul de la pix, ştersăturile – martor al ezitărilor dintre cuvinte, urmele de cafea, de vin sau de portocale care să-mi confirme că peste acele foi a trecut şi viaţa mea. Carnetul cel alb şi carnetul cel negru aşteaptă, de ani buni, să revin cu lirisme ieftine, impresii de călătorie ori nume pe care să se depună praful. Aşteaptă degeaba, o ştiu şi eu, o ştiu şi ele. Ne vedem din ce în ce mai rar, şi-atunci nu mai avem ce să ne spunem; ne despărţim timid de fiecare dată, cu singurele vorbe care ne-au mai rămas: „Adio, dar rămîn cu tine.“

Adela Marcov este business analyst la o companie de consultanţă în management şi IT, autoare a blogului www.boladenieve78.wordpress.com.

marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.
index jpeg 8 webp
Părinți la judecată
Totdeauna au existat dezacorduri între părinți și copii; ar fi ciudată o lume în care să nu existe acest tip de neînțelegeri!
p 13 sus Universitatea Babes Bolyai WC jpg
Aș fi fost o exigentă profă de mate
Se spune despre anumite telefoane care îți schimbă viața că ții minte cu precizie detaliile momentului în care te-au găsit.
index jpeg 5 webp
Cîteva ocazii
Oi fi ratat astfel ultima șansă să primesc o ofertă de „muncă cinstită”?
p 14 986 t blocat in propriul film jpg
Blocat în propriul film
Ajung acasă și deschid calculatorul, scriind Andrei Cătălin Băleanu.
Rue Campo Formio   Paris XIII (FR75)   2021 06 29   1 jpg
Oameni ca mine
Mai toate amintirile se mătuiesc fără să se șteargă, chiar dacă știu că odată au fost bune.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîne iubirea
„Koi no yokan” este un termen folosit pentru a desemna un fel de „premoniție a iubirii”.
985 t 10 Ilustratie de Jules Perahim jpg
„Și nu mă înșel în privința asta”
Un obiect manufacturat rătăcit în montura metalică a unei cărți

Adevarul.ro

image
Singura fabrică românească de ciocolată și-a cerut insolvența
În perioada de glorie, fabrica producea 2.000 de tone de ciocolată pe an. Unul dintre sortimente a fost premiat cu medalia „Marca de Aur“.
image
Fanii lui David Attenborough, dezgustați de scenele din cel mai recent documentar: „Nu voiam să văd asta”
Ultimul episod al documentarului TV Wild Isles, al cercetătorului David Attenborough, a trezit repulsie în unii telespectatori.
image
De ce sunt finlandezii cei mai fericiți oameni din lume
Românii sunt mai fericiți față de anul trecut, potrivit World Happiness Report, care arată că ţara noastră a urcat 4 locuri în acest top. Cea mai fericită ţară, din cele 137 câte au fost incluse în clasament, rămâne Finlanda.

HIstoria.ro

image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.