Domnul fără dreptate ca gardul fără proptele

Publicat în Dilema Veche nr. 701 din 27 iulie – 2 august 2017
Domnul fără dreptate ca gardul fără proptele jpeg

Mai bine de un secol şi jumătate, societatea românească s-a străduit să reformeze sistemul juridic. De pe la 1730 şi pînă la marea reformă iniţiată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, domnii fanarioţi şi domnii pămînteni, juriştii greci şi boierii români, paşoptiştii şi progresiştii au iniţiat proiecte de legi, au propus schimbări, au dezbătut oportunitatea modelelor „europene“ pentru dreptatea autohtonă. Două au fost ideile principale în jurul cărora s-a încercat adaptarea şi inovarea sistemului juridic: 1) constituirea și formularea unei legislaţii, 2) constituirea unor instituţii şi a unui corp profesio­nal care să le deservească.

1. De la Pravilă la Coduri de Legi

Domnii fanarioţi nu sînt nici foarte bine cunoscuţi de către publicul cititor de istorie, nici foarte bine cercetaţi de către istoriografia românească. Deşi istoriografia ultimelor decenii a făcut importanţi paşi în cercetarea secolului al ­XVIII-lea, totuşi mitul unei „perioade negre“, care nu prea are nimic de oferit este încă dominant. Cercetarea arhivelor arată însă că secolul al XVIII-lea produce o formă de cunoaştere indispensabilă acomodării şi integrării legislaţiei lui Alexandru Ioan Cuza. În domeniul dreptului, domnii fanarioţi au avut un rol esenţial. Cu cîteva excepţii, fanarioţii s-au dovedit a deţine o educaţie mult superioară multora dintre boierii autohtoni. Dar „iluminismul“ lor s-a lovit constant de pragmatismul clasei politice şi mai ales de absenţa unui sistem educativ care să susţină un proiect, indiferent de natura lui. Am să iau ca exemplu două încercări de impunere a unor proiecte de legi şi modul de receptare din partea societăţii româneşti.

Este bine cunoscut efortul domnului Alexandru Ipsilanti (1774-1782) atît cu privire la construirea unor instituţii, cît şi în impunerea unor coduri de legi, concise şi utile în instrumentalizarea litigiilor. La 1780 dă spre tipar codul de legi cunocut sub numele de Pravilniceasca Condică, iar un grup de jurişti avea să lucreze la ceea ce se va numi Micul cod penal (Canoane dă englimatică alese din pravilile împărăteşti pentru prălej, 1783). Dar dacă vodă Ipsilanti este mîndru de opera sa, nu acelaşi lucru se regăseşte printre membrii marelui Divan. Un istoric contemporan persiflează acest efort astfel: „Această orînduială a judecăţii, ori de ce pricină, au poruncit Măria Sa de au dat în tipar, pre larg, Condică Pravilnicească numind-o, scoasă din pravilă, dar judecătorii au pravili cu foile de piele şi încotro voiaşte, într-acolo o întinde, să iasă bani“. Dionisie Eclesiarhul, călugărul cărturar, face referire, în Hronograful său, la pergamentul folosit pentru scrierea legilor, importante pentru norod, dar şi la acest joc permanent cu normele şi cutumele, regăsit în practica juridică.

Cîteva decenii mai tîrziu, Ioan vodă Caragea (1812-1818) încearcă să adune boierii Divanului spre lectura unui cod de legi pe care îl considera necesar pentru eficienţa rezolvării pricinilor. La 2 octombrie 1816, domnul – după o prefaţă argumentată cu privire la necesitatea unei pravile „coprinzătoare desăvîrşit de toate pricinile cîte privesc la chinoniia norodului“ – le cere boierilor „cu de adinsul, ca să arătaţi toată rîvna şi silinţa spre a săvîrşi fără cîtuşi de puţin zăbavă a acestui lucru obştii folositor, care priveşte şi pre a du[mnea]v[oastră] laudă“. Reia pitacul la 15 februarie 1817 şi iar la 18 aprilie 1817, cînd constată că „împotrivă vedem că s-au făcut prea multă în­tîrziere pînă acum“, ajungînd pînă la a le fixa un program obligatoriu de lucru. Boierul Iordache Golescu ironizează nu numai autoritatea domnului, ci şi orice idee de lege care ar fi fost propusă. În pamfletul Anaforaua boierilor pentru întocmirea pravililor, Iordache Golescu dezvăluie pe un ton batjocoritor această opoziţie surdă la autoritatea domnească: „să binevoieşti Măria Ta a porunci unora din boieri ce, nici boieri au fost vreodată, nici neam boieresc, cum este dumnealui logofătul Belu, căminarul Filip, paharnicul Stoenescu, căminarul Chiriac, stolnicul Borănescu, ce-i zic Cîrnul, logofătul Străchinescu (cum am zice, vornicul Băşină, pernom simbathion (să avem iertare), cum zic grecii) şi alţi mulţi asemenea, cum Porceşti, Moineşti, Butculeşti, Mutculeşti“.

Dar, chiar şi aşa, legile, adoptate cu greutate, şi-au produs efectul, pregătind terenul pentru efervescența reformatoare din prima jumătate a secolului al XIX-lea.

„Domnul fără dreptate ca gardul fără proptele“, scrie acelaşi boier Iordache Golescu, argumentînd că „dreptatea susţine tronurile“. Ca atare, domnul se individualizează doar prin acest spirit de dreptate care trebuie să rămînă o constantă şi o trăsătură dacă vrea să aibă dragostea supuşilor.

2. Instituţii şi judecători: „dacă pui ulei în lampă îţi va lumina“

Anton Pann culege acest proverb care circula la început de secol al XIX-lea, explicînd că „fără dare de mită nu capeţi dreptate la judecăţi“. Or, societatea românească este tributară acestor practici prin care se încearcă cumpărarea dreptăţii, chiar şi atunci cînd petenţii au dreptate. Ridicarea unor instituţii şi constituirea unui corp profesional au fost unele dintre marile probleme ale modernizării româneşti.

Încrederea în actul de judecată s-a dovedit a fi destul de precară. Chiar dacă codul de legi spune că judecătorul ar trebui să aibă „gîndul numai la trebile judecăţii şi cugetul la Dumnezeu, ca să lumineze la dreptate“, în viaţa de zi cu zi imaginea este una cît de poate de negativă. În proverbele culese de Iordache Golescu şi Anton Pann, se observă imensa discrepanţă dintre imaginea judecăţii domneşti (cea care susţine tronurile) şi imaginea judecăţii boierilor. Se spune că „judecătorul este ca şarpele, niciodată nu umblă drept“ sau „judecătorul e ca osia de car: cum o ungi nu mai scîrţîie“. Acuzaţiile de „hatîr“, „voie vegheată“, „mită“, „plocon“ apar destul de des în jalbele adresate domnilor sau mitropoliţilor.

Numai instrucţia poate să „prelucreze“ moralitatea, să formeze o conştiinţă de grup şi un prestigiu al meseriei, crede marele logofăt al Dreptăţii, Barbu Ştirbei, la 27 iunie 1840, în raportul său adresat Adunării Obşteşti: „după pilda neamurilor civilizate, slujba de judecător să închipuiască o meserie, să fie o vocaţie şi să nu se primească în sînul magistraturii decît cel destoinic, iar odată primindu-se, să aibă încredinţarea că, îndeplinind ale sale datorii, se va înainta pînă la cele întîi trepte judecătoreşti“. Logofătul Dreptăţii mai crede că aceste deziderate pot fi atinse printr-o şcoală de drept de bună calitate care în 12 ani, prevede cu optimism, va forma „amploiaţi cu desăvîrşită ştiinţă de pravilele ţerii, pentru toate posturile judecătoreşti“. Optimismul celui ce avea să devină domnul ţării n-a prea dat roade. La 1852, adică după cei 12 ani trecuţi fix, sistemul întîmpina aceleaşi probleme legate de lipsa de instrucţie, de recrutarea deficitară, de corupţie şi abuzuri. Pînă la 1859 şi la constituirea Facultăţii de Drept, ca instituţie de sine stătătoare în pregătirea personalului juridic, unii dintre avocaţi, judecători sau jurişti se vor fi format în străinătate, în timp ce şi mai mulţi vor fi ocupat aceste slujbe în virtutea unor minime cunoştinţe de drept, obţinute fie prin frecventarea Colegiului de la Sfîntul Sava, fie prin îndelungata activitate în interiorul Departamentului Dreptăţii.

Nu din acest motiv, „dreptatea umblă totdeauna cu capul spart“, ­căci norodul nu prea asociază „un bun judecător“ cu ştiinţa de carte. Un bun judecător este cel care ştie să asculte şi să facă deosebire între dreptate şi strîmbătate pe baza faptelor şi mai puţin pe baza legilor. Dar mai presus de orice judecată umană există judecata divină care le rezolvă pe toate, căci indiferent de timpuri, legi sau domni, „dreptatea iese ca untdelemnul deasupra apei“. Or, aşteptînd ca Dumnezeu să facă dreptate, românii au ratat dezbaterea becariană şi raţionalizarea sistemului de drept, aşa cum au ratat întreaga dezbatere din jurul profesionalizării instituţiilor de drept. S-au trezit, la mijloc de secol, copiind şi adaptînd codurile napoleoniene, Constituţia belgiană, instituţiile franceze… S-au consolat cu gîndul că şi alţii au făcut la fel…

Aşa că trăim încă în paradigma: „Unde este puterea, acolo este şi dreptatea“, cum spunea odinioară cronicarul Nicolae Costin. 

Constanța Vintilă-Ghițulescu este cerce­tă­toa­re la Institutul de Istorie „Ni­colae Ior­ga“. Cea mai recentă carte publicată: Pa­ti­mă și des­fă­tare. Despre lucrurile mărunte ale vieții co­ti­diene în so­cie­tatea românească, 1750-1860, Humanitas, 2015.

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.