Despre Pericle

Publicat în Dilema Veche nr. 416 din 2-8 februarie 2012
Despre Pericle jpeg

Ochiul sever al filozofilor este mereu dispus să privească ascuţit şi cu reproş ori de cîte ori gîndul nostru nu stă orientat spre principii, gata să le exprime, să le dea glas sau măcar să le invoce voalat. Principialitatea e un semn de bună-creştere intelectuală, de spaţiu public sănătos, iar capacitatea minţilor noastre de a spune generalităţi este de la sine asociată unei bune prezenţe publice, unei instalări civilizate în spaţiul discuţiei în care intimul este rezervat opiniei, iar publicul este rezervat universalului. Bineînţeles, foloasele imense ale unei asemenea atitudini sînt indiscutabile: a vehicula universalul presupune un antrenament de lungă durată, uneori cîte un salt pe care îl fac, o dată la cîteva sute de ani, toţi cetăţenii unei comunităţi, parcă ţinîndu-se de mînă. Iar singuraticii plasaţi nefericit între aceste momente de precipitare sînt predicatori ai universalului, fie în gol, fie profetic, fie doar traumatic. 

Dar, subteran, mai e ceva: un spaţiu al opiniei răzvrătite, care nu se lasă topită în nici o universalitate, a cărei fiinţă nu se subsumează universalului, care nu se predică despre mai mulţi şi care rămîne opinie, oricît de frecvent am folosi-o, oricît de mulţi am fi cei care o invocăm şi oricît de vecină s-ar face universalităţii, prin exersarea ei. Mai precis: dacă ne imaginăm că principiile universale se referă, prin esenţa lor, la multe lucruri, sau, prin accident, la cîte unul singur, iar dacă opinia se referă şi ea, la rîndul ei, fie la mai multe, fie la un singur lucru, mintea noastră poate face o ierarhie rapidă a necesităţii acestor enunţuri: cele mai sigure ne par a fi universalele predicate despre mai multe, mai puţin sigure ne apar universalele predicate despre un singur lucru, apoi vin opiniile enunţate despre multe şi, în fine, opiniile enunţate despre un singur lucru. Să dăm deoparte primul şi ultimul nivel al ierarhiei: rămîn principii universale care îşi topesc universalitatea fiindcă se referă la un singur caz, neputînd încă proba valabilitatea pe noi cazuri, precum şi opiniile care se referă la multe cazuri, dar nu pot face saltul spre o universalitate în care să nu mai depindă de cazurile la care se referă. Despre acestea două, despre rudenia lor, despre subtila lor intermediaritate, despre practica lor în comunitatea civilă de zi cu zi merită să vorbim aici.

În esenţă, nu e nimic nou sub soare. De cînd există filozofie practică, spaţiul inviolabil al opiniei care nu este universală este un spaţiu sigur. Aşa spune Aristotel în Etica nicomahică despre lecţiile sale: că la cele de filozofie primă, pentru că e universală, pot veni tinerii, dar la cele de morală, să nu vină decît oameni trecuţi prin viaţă măcar patruzeci de ani, fiindcă altfel nu vor înţelege opiniile vehiculate şi indicate prin exemple, ci vor încerca, în mod abuziv, să le generalizeze. Însă experienţa noastră nu se poate generaliza, pentru că mereu ni se întîmplă altceva şi pentru că nici o regulă nu e atît de bună încît să prevadă singularitatea evenimentului. La fel, în politică, acelaşi Aristotel crede că ne poate conduce un om pe care el îl zugrăveşte foarte straniu, drept unul care stă şi deasupra legilor, şi mai prejos de ele, pentru a ne asigura că singularitatea evenimentelor vieţii noastre şi opiniile despre ele nu se vor topi niciodată într-o universalitate interpretabilă şi lipsită de umanitate, adică una proprie zeilor, aşa cum lipsa oricărui efort de a formula opinii este o trăsătură a fiarelor. Nimic mai firesc, în fond: aşa este şi viaţa noastră „modernă“. Cu toţii am văzut copii-minune la pian, la şah sau la mate’, dar nimeni nu a văzut şi nu va vedea copii-minune în morală. Aceasta, pentru că ea este subiectul opiniei, care nu derivă din şi nu se comunică prin legi universale.

Spaţiul public e plin de asemenea ocurenţe. Voi comenta una singură, iar ea se referă la practicile electorale. De pildă, în oraşul meu, avem ocazia alegerii unui nou conducător al instituţiei şi, natural, se discută, se discută, se discută. Fiecare încearcă să îşi formuleze principiile cît mai universal cu putinţă, să dea dovada unei elocinţe şi a unei puteri admirabile de universalizare a idealurilor sale de schimbare, reformă, performanţă. Adesea, principiile sînt formulate atît de universal, încît nu poţi să nu fii de acord cu toată lumea, căci fiecare spune: vrem să dialogăm, vrem să fim performanţi, vrem să fim transparenţi, vrem să fim buni, vrem să fim competenţi, vrem să fim corecţi şi vrem să promovăm valorile, vrem să dăm burse şi vrem să accesăm tot ce se poate accesa. Capcana foarte actuală a acestui tip de discurs este replica pe care orice posibil oponent o va da: dar pînă acum a fost la fel, idealurile erau aceleaşi, reafirmarea lor nu schimbă cu nimic lucrurile. 

Aristotel, în termenii filozofiei practice, îl invoca pe Pericle ca un exemplu individual, bun substitut al oricărei universalităţi. Cine trebuie să ne conducă? El răspundea: de exemplu, Pericle. Atenţie, afirmaţia nu este echivalentă cu „unul ca Pericle“, pentru a nu aluneca spre formula unei reguli. De ce am accepta asemenea exemple? Pentru că ele dau dovada acţiunii practice în lipsa regulii universale. Tradus în termenii exemplului actual pe care mi l-am ales, aceasta ar însemna, în mod consecvent, că aş deveni cu adevărat sensibil la discursul celui care nu se va opri la generalităţile comune tuturor, ci va vorbi în exemple, înţelegînd cu subtilitate natura lor ireductibilă. El ar trebui, după mintea mea, să nu spună: voi avea grijă de bunul mers administrativ al raporturilor etc., ci să spună: voi numerota locurile din parcarea instituţiei (ca să nu stea acolo, domnule, orice tîrgoveţ cu treburi prin oraş), voi mări programul cu publicul al administraţiei de la două la patru ore pe zi, voi ridica o cafeteria unde student cu profesor să poată sta de vorbă (şi să nu ajungem ca la Bucureşti la Litere, am citit şi eu în „Derapajul“ dlui Manolescu), voi înconjura zidul clădirii cu o expoziţie de fotografie cu tematică din care să reiasă că ne preocupă problemele acestei lumi şi vrem să incităm la gîndire spaţiul public. Şi alte lucruri care cuceresc prin natura lor măruntă, corespondentă unei opinii instalate ca opinie între egali. Nu vreau să insist pe exemple, căci o minte cu mai multă fantezie decît a mea le va găsi cu mai multă uşurinţă, ci vreau să fac un ultim elogiu opiniei: cînd ea îşi acceptă statutul şi cînd întemeierea ei rezonabilă o conduce la aplicare, iar nu la transformarea în principiu etern într-un spaţiu al vieţii unde nu există eternitate, atunci comunitatea civilă va vieţui liniştită şi împăcată, fără spaima că universalitatea, odată atinsă, i se va încarna chiar individual între oameni.  

Alexander Baumgarten este conferenţiar universitar, şef al Catedrei de Istoria Filozofiei Antice şi Medievale şi cancelar al Facultăţii de Istorie şi Filozofie din Universitatea „Babeş-Bolyai“, Cluj-Napoca.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

regiunile ucrainene unde rusii fac referendumuri foto france24
România nu recunoaște aşa-zisele „referendumuri" din Ucraina. Reacția MAE
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a comunicat că România reiterează condamnarea, în termenii cei mai fermi, a așa-ziselor „referendumuri” desfășurate în perioada 23-27 septembrie 2022 în regiunile ocupate ilegal de trupele ruse în Ucraina
accident jpeg
Ioan Oroian, fostul director al Distrigaz Nord, a murit într-un accident rutier. A fost lovit de un microbuz
Un accident mortal a avut loc în județul Satu Mare, în urma căruia și-a pierdut viața Ioan Oroian (66 de ani), fostul director al Distrigaz Nord. El era în mașină cu soția lui.
Ebrahim Raisi FOTO EPA EFE jpg
Președintele iranian își exprimă condoleanțe pentru moartea lui Mahsa Amini
Ebrahim Raisi a menționat că problema morții fetei este luată în considerare în diferite departamente ale guvernului.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.