Despre pereți și labirinturi

Publicat în Dilema Veche nr. 892 din 13 -19 mai 2021
Despre pereți și labirinturi jpeg

Eroarea fundamentală a dicționarelor este că nu pot explica, traduce conținutul emoțional al cuvintelor. Or, fiecare cuvînt e încărcat de sentiment, chiar și cînd e scos din mesaj. Așadar, și mesajul (fraza, contextul) e mereu formulat în cel puțin două limbaje, unul conceptual și unul afectiv, strîns legate între ele, dar și separate. Mai există și un al treilea strat, poate cel mai vechi, cel muzical, dar el merită să fie obiectul unei discuții separate. Chiar și cuvintele științelor exacte au picătura lor de emoție, deși uneori trebuie să le desfaci în componentele lor mai vechi ca să o găsești. Dar cuvintele de bază, arhaice, sînt vase pline de afect și poartă cu ele dorințe, nevoi și temeri omenești fundamentale. De aici cred că trebuie să începem să vorbim despre „singurătate”. Omul este un animal hipersocial: de la începuturi a fugit de singurătate către traiul împreună, iar fuga lui continuă și azi și nu se va încheia niciodată. Miza este foarte mare, viața, moartea, identitatea.

Să ne imaginăm pentru o clipă o ființă, un extraterestru, care e conștient și viu, dar e singurul din specia sa. E autosuficient, nu trebuie să se reproducă, nu are de unde să știe dacă va muri și nu are cum să fie interesat de chestiune. E o ființă aflată în singurătate absolută. Un asemenea personaj nu ar avea limite. Poate că ar fi monstruos precum primii titani care umpleau Universul și își devorau copiii. Nu ar avea nici un atribut, nici o calitate. Nu s-ar simți singur. Conștiința omenească este și ea lipsită de atribute, dar ne putem imagina o fire conștientă și absolut singură? De fapt, cu primele sclipiri de conștiință, omul tînjește după celălalt, se atașează de mamă sau de oricine îi ține locul, fuzionează cu ea într-o intimitate desăvîrșită. Mai tîrziu, își va găsi pereții despărțitori, lucrurile care îl fac diferit, care îl deosebesc de ceilalți oameni și de restul obiectelor. Dar acești pereți vor fi mereu dubli: o parte dinăuntru, din gene, din felul în care crești, o parte din afară, impusă de ceilalți, definită de ei, de familie, de societate. Ceilalți, asupra cărora nu avem nici o influență imediată, nu la început, oricum, ne definesc. Și noi, la rîndul nostru, vom contribui la definirea celorlalți. Această peliculă dinamică, dintre mine și celălalt, ne unește și ne desparte, ne aduce împreună și ne alienează. Uneori în același timp. Chiar și față de omul cel mai drag, cel mai apropiat, nu vom fi cu adevărat ne-singuri. Îndrăgostiții tînjesc cu tot arsenalul gesturilor lor tandre la refacerea androginului mitic, dar el rămîne o  poveste mincinoasă. Mama va trebui să își înțarce pruncul. Și oricît am ajunge să ne asemănăm cu cel de lîngă noi, încît uneori gîndim aceleași gînduri în același timp, nu vom fi cu adevărat unul. Unul singur. Ce uriaș paradox, și poate eșec al limbajului: sîntem singuri pentru că nu putem fi unul singur.

Înainte să ne îndreptăm atenția spre oceanul de singurătate socială, să remarcăm că sîntem însingurați chiar și față de propriile noastre trupuri. E o distanță între noi și ele. Nu degeaba ni-l imaginăm pe Dumnezeu ca fiind „mai aproape de om decît propria-i jugulară”: avem nevoie disperată să umplem prăpastia din noi, dintre conștiință și organele interne, dintre imaginație și instinct, dintre rațiune și anxietate. Ne vedem pe noi înșine dinspre afară spre înăuntru și ne oprim la epidermă. Dincolo de ea, unde ai zice că începem cu adevărat, e doar întuneric și teamă. Omul e un arhipelag de insule nu foarte apropiate. Sîntem stăpînii de jure ai acestui domeniu sălbatic, dar de facto nici măcar nu-i știm geografia. Și abisul din noi e același spațiu care desparte și leagă cuvintele de emoția din ele, leagă teama și tînjirea de silabele lui „singur”, și care e și distanța dintre adevăr și minciună. Emoțiile nu mint, dar cuvintele o pot face; în fond, cuvintele nu valorează prea mult de unele singure, din pricina asta. Le folosim ca legături între noi, ca pansament al singurătății, mult mai mult decât ca transmisiune a adevărului.

Există, desigur, și punți între noi. Adesea putem intui ce simte celălalt. Putem să ne imaginăm trăirea lui, îi putem oferi consolare sau ne putem bucura împreună cu el. Sîntem mamifere dotate cu empatie. Nu sîntem singurele, dar am inventat metode uimitoare prin care empatia transcende timpul și spațiul. Am citit poeziile lui Apollinaire de atîtea ori încît am impresia că îmi e prieten vechi, deși a murit cu peste șaizeci de ani înainte să mă nasc eu. Arta, în general, e un spațiu sigur în care putem empatiza cu oameni cu totul străini. Acest lucru e miraculos și salvator: în afara lui, oamenii obișnuiți sînt empatici doar cu un număr mic de alți oameni, cu tribul lor. Iar triburile de azi sînt tot mai mici, pe măsură ce societățile sînt tot mai mari. Dacă nu ar exista agora artei, bănuiesc că ne-am îmbolnăvi foarte repede de o singurătate radicală și ar fi război pe fiecare străduță, de îndată ce am ieși din case.

Pînă la artă, mai avem o punte, ceva ce numim „bun-simț” și „realitate convențională”. Putem să dezbatem, filozofic, despre natura realității, dacă ea există într-adevăr și dacă ne e accesibilă sau interzisă, dar, din punct de vedere psihologic, există o realitate pe care o împărtășim în măsuri variabile cu toții, și în ea se simte imediat ce e intim și ce e social, ce e în afară și ce e înăuntru, ce e gînd și ce e voce. E un simț automat, dar nu invulnerabil. Unii oameni, în anumite circumstanțe, îl pierd. Așa se întîmplă în psihoze, și dacă le menționez aici e pentru că ele sînt un prototip al singurătății. Odată ce un om devine psihotic, adică își pierde dreptul de proprietate asupra gîndurilor și trăirilor sale, confundîndu-le cu vocile altora, simțindu-le ca fiind impuse din afară, se întîmplă simultan două lucruri: acel om se alienează de realitatea convențională, își pierde accesul către ea prin însuși defectul bolii, dar și ceilalți participanți la realitate vor pune imediat, aproape instinctiv, niște bariere alienante. Însingurarea va fi rapidă, și dinăuntru, și din afară. Vechii psihiatri vorbeau despre o emoție aparte pe care o ai atunci cînd încerci să vorbești cu un om aflat în psihoză: îi spuneau praecox Gefühl. Praecox venea de la dementia praecox, un nume mai vechi pentru schizofrenie, am putea să-i spunem, așadar, sentimentul schizofren. Greu de pus în cuvinte, el e senzația pe care ți-o dă alterarea spațiului interpersonal, deformarea realității subiective, dar comune, de care avem nevoie ca să comunicăm. E un fenomen empatic și antiempatic în același timp, căci reflexul, atunci cînd îl ai, e să te retragi, să-ți ridici scutul. E o reacție foarte nedreaptă: în fond, omul dinaintea ta e aflat în suferință. Și totuși, așa sîntem noi, oamenii, ne ferim de suferința altora mult mai des decît o primim ca să oferim în schimb ajutor. Adevărata schizofrenie sălășluiește nu doar în mintea bolnavului, ci și afară, între noi.

E, așadar, foarte greu să vorbești de propria singurătate fără să te pierzi și să ieși, de partea cealaltă a lucrurilor spuse, mai singur decît înainte. La tot pasul sînt contradicții și fundături, e un labirint. În cele din urmă, preocuparea față de cît de singuri sîntem nu e foarte folositoare. Mult mai important e să ne gîndim cum și de ce îi însingurăm pe ceilalți. E o întrebare vindecătoare.

Vlad Stroescu este psihiatru.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Elena Lasconi Foto Mediafax jpg
Elena Lasconi răspunde acuzațiilor potrivit cărora își dorește să impună „propaganda LGBT”: „Sunt creștin-ortodoxă”. Ce spune despre trimiterea obligatorie a bărbaților români în războiul din Ucraina
Elena Lasconi, politician și fost jurnalist, a respins ferm marți seară, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN, o serie de acuzații apărute în timpul campaniei electorale, printre care și cele legate de susținerea unei presupuse „propagande LGBT”.
hot de timbre, Universul, 1924.jpeg
Pe 8 decembrie în urmă cu 100 de ani
Citind Universul de acum 100 de ani, două întâmplări mi-au sărit în ochi și mi s-au părut legate cumva.
Calin Georgescu Foto Mediafax (8) jpg
Scrisoarea dureroasă a unei foste vecine a lui Georgescu în Austria. „Îl cunosc. Renunț la cetățenie”
O româncă stabilită de mulți ani peste hotare prin căsătorie a transmis o scrisoare tulburătoare. Fostă vecină în Austria a soților Georgescu, femeia mărturișește
Mitin Universitate foto Vlad Ciobanu png
Mai mulți artiști ies în stradă la Universitate într-un manifest pro-democrație la inițiativa actriței Oana Pellea
Actrița Oana Pellea a anunțat că joi, la ora 20:00, la Universitate va avea loc o întâlnire-manifest pro-democrație la care vor participa mai mulți artiști.
Expoziție de materiale de construcții organizată la Cluj în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)
Marea Criză Economică: Producția de materiale de construcție în România anului 1931
Fenomenul de recesiune a pornit din SUA anului 1929 și a afectat întreaga planetă până-n 1939, rezolvarea găsită de oameni fiind un nou război.
Capitularea lui Osman Pașa (© Wikimedia Commons)
Cum a fost primită la București vestea luării Plevnei
O întâmplare din 1877, anul Războiului ruso-turc cu participarea extraordinară a României:
Helmuth Duckadam webp
Helmut Duckadam a fost decorat post-mortem de preşedintele Iohannis cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare a lui Helmut Duckadam, miercuri, chiar în ziua în care acesta urmează să fie incinerat.
image png
Ritualul pe care ar trebui să-l faci în prima săptămână a lunii decembrie pentru a câștiga mulți bani
Decembrie este luna perfectă pentru a reflecta asupra realizărilor anului și pentru a te pregăti pentru oportunitățile financiare care pot apărea în noul an.
boupendza jpg
S-a umplut iarăși butoiul cu pulbere în Giulești. Suporterii vor să alunge 3 jucători
Rapid s-a impus aseară în Giulești cu scorul de 3-0 în meciul cu CS Afumați, în runda doi din Cupa României și conduce Grupa A cu șase puncte.