Despre istorie şi trecut

Publicat în Dilema Veche nr. 729 din 8-14 februarie 2018
Despre istorie şi trecut jpeg

Într-o scrisoare adresată lui Vasile Alecsandri, Ion Ghica, om politic cunoscut şi scriitor excepţional, rememorează trecutul neamului său prin vorbele Elencăi Dudescu, mătuşa cu „sipeturile pline cu sinéturi“: „Vino să te sărut, evghenísul mamei, că eu cînd mă gîndesc la evghnía familiei noastre, uite îmi vine ameţială. Noi cu toţi boierii cei mari sîntem rude, şi cu Cîndeştii, şi cu Bărcăneştii, şi cu Cîmpinenii, şi cu Filipeştii, şi cu Cantemireştii, şi chiar cu Maria Tereza“. Într-o singură frază, bătrîna cucoană rezumă istoria unor importante neamuri boiereşti de-a lungul mai multor veacuri. Cu Elenca Dudescu şi Ion Ghica ne aflăm în secolul al XIX-lea, un secol atît de obsedat de trecut şi de istorie. Acum, marile familii boiereşti încep să scotocească prin sipete după sineturi, desenînd arbori genealogici ce prind între ramurile lor marile personalităţile ale istoriei. Dudeştii visează la Maria Tereza, Văcăreştii se coboară pînă la Negru vodă, Sturdzeştii şi-l arogă pe Vlad Dracul, se leagă de conţii Turzo, şi lista rămîne deschisă. Pentru astfel de construcţii genealogice şi identitare, boierii fac recurs la istorie, cercetînd amănunţit arhivele familiilor, alergînd după diplome şi dovezi, investind bani şi energie, scuturînd bine trecutul de orice informaţie. Unii reuşesc să se aleagă cu o carte a familiei, alţii şi o construiesc pe nisipurile mişcătoare ale trecutului îndepărtat, ascuns în negura istoriei. De pildă, Elena, născută Ghica şi căsătorită cu Alecu Sturdza, s-a străduit să demonstreze tuturor descendența familiei din rîndul marilor domni ai ţărilor române, coborîndu-se pînă la Vlad Dracul, şi înrudindu-se cu conţii Turzo, de origine maghiară. N-a precupeţit nici un efort uman şi financiar, alcătuind comisii, alergînd la curtea de la Viena pentru a valida fabuloasa şi falsa genealogie. Dar dacă în Moldova lucrurile au mers bine, şi chiar Mihai vodă Sturdza s-a lăsat păcălit de autenticitatea zapisului ce lega neamul Sturdzeştilor de Vlad vodă Dracul, dacă Adunarea Obştească validează un fals fără să bănuiască nimic, dat fiind că arhivele, la vremurile acelea, se aflau atît de departe, la Viena cucoana dă piept cu o realitate documentară care îi spulberă orice fum. Turzo n-ajunsese să-i cunoască pe Sturdzeşti nicioadată. Şi, totuşi, cucoana nu se dă bătută, semnînd pînă la moarte Elena Sturdza-Turzo. De altminteri, în saloanele ei se ţes intrigile politice şi se întîlnesc opozanţii Puterii.

Tot acum, Ştefan cel Mare este scos de prin cotloanele istoriei; oameni politici, istorici, pictori, oameni de litere pun temelia unui mit. Postelnicul Manolache Drăghici, cel pe care îl cunoaşteţi pentru Reţetele cercate, scrie în cronica sa, Istoria Moldovei pe timp de 500 de ani, următoarele: „s-au pierdut gloria şi fericirea Moldovei, măcinîndu-se puţin cîte puţin de zavistii, de cînd au murit Ştefan cel Mare“. Mitul unui epoci de aur a Moldovei în domnia lui Ştefan cel Mare este propagat cu maximă intensitate pe vremea lui Mihail vodă Sturdza (1834 1849), care avea nevoie să se identifice cu o figură legendară a istoriei. Gheorghe Asachi regizează din umbră imaginea domnului „erou“, oferind mici povestioare, poezii, legende, tablouri despre „eroul“ care ar fi adus belşug şi pace, aşa cum promitea să aducă şi noul domnitor Mihail Sturdza. Ştefan cel Mare nu este ales întîmplător de domnul ce se vedea salvatorul Moldovei regulamentare; cunoscut în rîndul poporului, ctitor de biserici şi „temerar“ apărător al creştinilor, Ştefan cel Mare este invocat în contextul unei nevoi acute de pacificare socială. Bineînţeles că informaţia istorică este lacunară, că din istorie au fost reţinute doar acele informaţii care serveau construirii mitului, că portretul domnului a fost „recompus“ pentru a servi unui scop.

Acelaşi lucru se va întîmpla cu un alt „mare“ domn, dar de data aceasta în Ţara Românească, unde Nicolae Bălcescu lucreză la idea unirii, recompunînd mitul lui Mihai Viteazul, un foarte talentat strateg şi militar plecat la război din nevoia de a-şi hrăni armata de mercenari. Cum am spus, secolul al XIX-lea are acută nevoie de astfel de trimiteri la istorie pentru a construi şi legitima naţiunea.

Dar ce se întîmplă oare într-o epocă mai veche? Îşi cunosc românii istoria? Nici mai mult, nici mai puţin decît alte alţii. Cea mai simplă formă de cunoaştere are loc cu ajutorul legendelor şi poeziilor populare prin intermediul cărora circulă o serie de povestioare despre domni şi faptele lor de vitejie, despre moartea lor eroică (cum este cazul lui Constantin Brâncoveanu sau Grigore Ghica III), despre haiduci sau boieri mărinimoşi şi iubitori de ţară. De cele mai multe ori, aceste figuri sînt evocate grandios, golite de orice informaţie istorică, aşa cum ar trebui să fie, de altminteri.

Am în minte doar legendele mirifice cu haiducii generoşi împărţind prăzile furate de la cei bogaţi celor săraci. În absenţa unei analize temeinice (ca să nu mă folosesc de termenul „istorie“) asupra acestui fenomen, credem şi astăzi în această legendă atît de frumoasă; realitatea însă (sau istoria) este cu totul diferită; haiducii trecutului furau şi de la bogaţi, şi de la săraci, şi împărţeau prada doar cu aceia care le erau „complici“, construind pe drumul tîlhăriilor o reţea care să le asigure reuşita acţiunilor viitoare. Documentele arată că pradă acestor tîlhării cad deseori şi cei săraci, aflaţi din întîmplările sorţii pe drumurile lor, astfel încît avutul lor este furat, membrii familiilor schingiuiţi, femeile violate etc. „Tata era boiernaşi pus asupra aurarilor, de strîngea birul, cîte 1 dramu auru nelucratu. Hoţii din Olt l au păzitu, toamna cînd au dusu biru. Jianu cu tovarăşii lui, hoţul cel mari, l-au omorîtu şi au luatu o pereche de dăsagi cu auru. Mama s-au bolnăvit şi au muritu“, rememoreză Păuna destinul tragic care a lăsat-o orfană la doar 10 ani. Autorul este cunoscutul haiduc Iancu Jianu, descris romantic şi afectiv de către Ion Ghica. Povestea Păunei a rămas ascunsă printre multe alte hîrtii ale trecutului. Chipul „blajinului“ Jianu, salvat de la spînzurătoare de o fecioară, a făcut „istorie“. Aşadar, altele trebuie să fi fost mecanismele care să-i fi făcut pe cei săraci şi ticăloşi (cu sensul epocii, de sărmani) să creadă în figura haiducului „salvator“, să-i deschidă larg uşa casei, să-l ascundă de autorităţi, să-l hrănească şi mai ales să-l ajute în ascensiunea sa, propagîndu-i mitul.

Istoria şi trecutul sînt idealizate prin această formă de cunoaştere primară. Nicăieri nu poate fi mai bine decît într-un trecut pe care nu-l cunoşti. „Ştefan-vodă cel Bun multe războaie au bătut. Şi aşa se aude din oamenii vechi şi bătrîni, că, cîte războaie au bătut, atîtea mănăstiri cu biserici au făcut“, scrie Ioan Neculce în cunoscuta O samă de cuvinte. Depozitarii trecutului sînt „oamenii vechi şi bătrîni“ şi aşa va fi pînă tîrziu în societatea românească, încă majoritar analfabetă la sfîrşitul Primului Război Mondial. Istoriile lor despre trecut trebuie să fi fost urmate de o „morală“, de o „învăţătură“ care să fi captat atenţia auditoriului. În acelaşi timp, poveştile despre trecut trebuiau să transmită un conţinut simplu, atrăgător, uşor de înţeles pentru cît mai mulţi. Cam tot aşa funcţionează cunoaşterea trecutului şi scrierea istoriei şi astăzi: avem încă o istorie dominată de mituri frumoase şi de eroi generoşi. Bineînţeles că s-au făcut progrese în cercetarea trecutului, dar stăm atît de prost la „diseminarea“ acestei cercetări şi mai ales nu sîntem (încă?) pregătiţi să acceptăm că poate fi şi altfel decît o regăsim în manualele clişeelor de tot felul. Cîtă indignare a stîrnit filmul Aferim!, care nu este, pînă la urmă, decît o altă poveste despre trecut.

Continuăm să ne căinăm soarta cu versurile populare de pe la 1770, cu „Săracă Ţară Românească / Cine întîiu să te jălească“, şi ne îmbărbătăm amarnic gîndind ce fapte de vitejie am fi putut face noi, românii, dacă istoria şi geografia nu ne-ar fi aşezat la răscrucea imperiilor. 

Constanța Vintilă-Ghițulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească, 1750-1860, Editura Humanitas, 2015.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Joe Biden FOTO Profimedia
Joe Biden, dezorientat în timpul unui discurs. S-a adresat unei parlamentare decedate VIDEO
Preşedintele american Joe Biden s-a adresat miercuri, în timpul unui discurs, unei parlamentare americane decedate, ceea ce a generat numeroase întrebări din partea presei la conferinţa de presă săptămânală.
Nord Stream FOTO Shutterstock
Nord Stream AG a spus când vor începe să evalueze daunele aduse Nord Stream 1
Operatorul Nord Stream 1 va începe evaluarea după primirea autorizațiilor oficiale relevante.
zona transnistria
Activist civic din Transnistria, condamnat pentru că a criticat războiul din Ucraina
Victor Pleșcanov, activist civic din Transnistria, în vârstă de 58 de ani, a fost condamnat la trei ani și două luni de închisoare, pentru ,, incitare la extremism".

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.