Despre cum am devenit „şpagolog“

Publicat în Dilema Veche nr. 329 din 3 - 9 iunie 2010
Despre cum am devenit „şpagolog“ jpeg

În urmă cu cîţiva ani, în cadrul Campaniei „Nu da Şpagă!“ – singura de acest gen care s-a desfăşurat în România (un proiect finanţat de Uniunea Europeană, prin programul Phare Societate Civilă 2001) –, ne-am gîndit să alcătuim şi un Manual de şpagă care să conţină nu doar practicile asociate corupţiei mici, cele cu care ne-am obişnuit în viaţa de zi cu zi, ci şi „tarifele“ de la vremea respectivă. Era mai mult decît o „jucărie“, o abordare ironică a „fenomenului“, căci putea să le ofere şi un instructaj celor novice într-ale şpăgii. Eu însămi fusesem de multe ori în situaţia de a nu ştii cum şi cînd să plasez plicul sau să strecor bancnota, ca să nu mai vorbim de parcurgerea întregului ritual, acel preludiu al şpăgii, care implică modulaţii ale vocii, insinuări, zîmbete şi semne discrete. Să nu mă înţelegeţi greşit: „manualul“ nu s-a transformat, în final, într-o pledoarie pentru şpagă. În momentul în care am început să asamblez toate poveştile – în general, cazuri tipice pe care le adunasem de la alţii mai versaţi decît mine –, m-a amuzat faptul că începuse să se contureze un manual în toată regulă, căci „obiectul“ şpagă se supunea treptat tuturor legilor ştiinţifice pe care le cunoşteam. Puteam vorbi despre sisteme de referinţă, despre mărimi direct sau invers proporţionale, despre corpuri transparente sau opace, despre conductoare de legătură sau chiar despre circuitul şpăgii în natură. Aici era toată subtilitatea, fiindcă în acest mod puteai avea o privire de ansamblu asupra întregului „fenomen“ care, odată înţeles, ar fi putut să fie combătut.

Manualul a apărut ca o componentă a campaniei, a stîrnit ceva vîlvă la vremea lui (mulţi l-au privit ca pe o curiozitate, alţii l-au ignorat pentru că a „învăţa“ ce înseamnă şpaga în România li se părea de-a dreptul inutil), a fost catalogat drept o abordare creativă a problemei corupţiei şi cam atît. Nu ştiu ce s-a întîmplat mai departe cu el. Ideea iniţială era să ajungă prin spitale, în secţiile de poliţie, pe birourile funcţionarilor publici sau pe catedrele profesorilor, însă probabil că multora li s-ar fi părut o glumă proastă. Curios este însă faptul că interesul ziariştilor străini faţă de manual şi de campania în sine a fost constant şi pe termen lung. La început, am crezut că li se pare pur şi simplu un subiect exotic care are în el o doză de senzaţional. Însă în momentul în care, chiar şi după trei ani, încă mai primeam telefoane pentru a da scurte interviuri despre manual, mi-am luat în serios rolul de „şpagolog“ (un termen inventat de un realizator de ştiri de la noi), căci am sesizat brusc diferenţa între cum este privit aici un astfel de proiect şi cum e perceput dincolo. Aici, de fapt, a fost luat în băşcălie, aşa cum fac românii cu toate lucrurile care îi afectează, dar pe care nu pot sau nu vor să le schimbe, pentru că „merge şi aşa“; acolo subiectul a fost tratat cu seriozitatea cuvenită.


Din întrebările şi replicile celor care mă intervievau, m-am prins, destul de tîrziu, că ei, de fapt, sînt bucuroşi (şi în acelaşi timp, răsuflă uşuraţi) de faptul că noi conştientizăm, în sfîrşit, că avem o problemă gravă şi că discutăm deschis despre ea, iar un „manual de şpagă“ poate reprezenta un prim efort de a o rezolva. Şi că, de fapt, aşteaptă mai mult de la noi, lucruri concrete (care, desigur, nu s-au mai întîmplat), o schimbare care să vină din interiorul „sistemului“. Din păcate, o atitudine asemănătoare ar fi avut – să zicem – şi faţă de un trib de canibali din Africa, care la un moment dat ar fi ajuns la concluzia că nu e bine să-ţi mănînci semenii. Şi pe ei i-ar fi ascultat cu aceeaşi seriozitate, dacă le-ar fi povestit cîteva „reţete“ de preparare a diferitelor părţi ale trupului uman.

În Germania, „manualul“ a circulat pe e-mail-uri în format pdf şi a fost dezbătut pe forum-uri de românii de acolo. Nu e vorba despre nici o nostalgie faţă de ţară, ci de acelaşi sentiment de uşurare – nu mai trăiesc aici, nu mai fac parte din acest „experiment“.

Am răsfoit Manualul de şpagă după şase ani de la editare şi după ce străinii s-au plictisit să ne mai ia interviuri, considerîndu-ne probabil irecuperabili: nu s-a schimbat nimic, doar „tarifele“ sînt altele.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
BBC: Unanimitate în guvernul israelian privind răspunsul la atacul iranian
Hanoch Milwidsky, vicepreședinte al parlamentului israelian și membru al Knessetului din partea Partidului Likud al premierului Netanyahu, a declarat pentru BBC că există unanimitate în guvernul israelian cu privire la faptul că ar trebui să existe un răspuns la atacul iranian.
image
Topul țărilor europene cu cei mai educați locuitori. Pe ce loc e România
Ponderea persoanelor cu studii superioare este mai mare în țările nordice și baltice, iar femeile sunt, în general, cele mai educate. România are cel mai mic procent din UE în ceea ce privește numărul de persoane cu studii superioare.
image
Televiziunea iraniană, fake news grosolan despre atacul asupra Israelului. Ce video a arătat populației ca fiind „lovitura de succes” VIDEO
Televiziunea de stat iraniană a difuzat duminică, în mod repetat, o înregistrare video cu un incendiu în Chile, susținând că este vorba de imagini cu rachete care au lovit cu succes ținte din Israel.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.