De la vedete şi Bravo, ai stil, la zilele oraşului

Publicat în Dilema Veche nr. 740 din 26 aprilie – 2 mai 2018
De la vedete şi Bravo, ai stil, la zilele oraşului jpeg

La prima vedere, media și politica nu sînt domeniul kitsch-ului, fiindcă nu se ocupă cu frumosul, ci cu adevărul și cu binele, oricît ar zice Platon că totuna e. Pe teren, însă, situația nu e chiar așa: kitsch-ul e pentru ele un adjuvant prețios și o aspirație, în lipsa alteia mai răsărite. Iar aspirația se traduce în formarea strîmbă a opiniei publice, pentru media, dar și în investiția într-un kitsch care se autoproliferează, pentru politic.

● Adjuvantul mediatic. Mai toate definițiile kitsch-ului conțin două note definitorii. Că el, kitsch-ul, e replicabil sau măcar ușor de obținut și, pe de altă parte, e eficient în a crea acel substitut de reacție estetică la receptor. Or, și politica, și media aspiră la mase. Deci, în măsura în care un partid sau o televiziune vrea să fie popular(ă), se va folosi de ­kitsch. În media, e de găsit mai puțin acolo unde media caută adevărul, cît în funcția de entertainment. Și cu asta am ajuns în locul, ușor de intuit, al talent show-urilor. Aici, kitsch-ul își face de cap firesc, în cover-urile (deci imitațiile, în genere) unor originale muzicale, nici ele, de regulă, piese pop care au schimbat lumea.

Curios, cum am spus-o și altă dată, din acest gen de kitsch, publicul iese cîștigat. Ceea ce pentru mine și pentru dumneavoastră e plicticos sau enervant e, pentru alții, aspirație. Și alternativă benignă la sîngele, asistentele scabroase sau îndrăcirea politică pe care le livrează concurența. În paranteză fie spus, cam așa e cu toată pop-cultura, pînă se găsește vreun Warhol să nemurească supa Campbell: e lipsită de aspirații înalte, dar uneori la modul onest. De aceea nici nu mai vorbim atît de kitsch în ultimele decenii.

Bun, dar de ce televiziunea, mediu preponderent vizual, livrează mai ales ­kitsch auditiv? O face fiindcă, în TV, imaginea e funcțională, reproducere. Putem vorbi, e drept, de decoruri kitsch sau de „jocuri secunde“ ale kitsch-ului, ca Bravo, ai stil de la Kanal D. Dar acest gen de vizual nu e prevalent. Televiziunea e cea care pune, de regulă, o imagine cu un autobuz acolo unde e vorba de un autobuz. Altfel spus, o pipă e pe ecran o pipă.

Dacă ținem morțiș să vorbim de kitsch vizual, îl găsim mai ales în filme și seriale. Aici, însă, putem pur și simplu aplica grila din cinematografie, nu are rost să discutăm.

Ducîndu-ne spre alte suporturi media, kitsch-ul o să-l găsim tot acolo unde „se aude“: pe posturile FM. Să omori urechile tuturor cu din ce în ce mai ineptele topuri e rețeta cea mai sigură de succes. Dacă faci altceva, publicul se răzbună. De aceea radioul de calitate trăiește doar în zone subvenționate, ca RFI România.

● Adjuvantul politic. Media are, cel puțin, scuza că livrează kitsch pentru a fi pe gustul publicului și kitsch-ul nu e cel mai mare păcat posibil al ei. Politicienii, însă, îl promovează activ, iar exemplele sînt cunoscute. De la decorațiunile de sărbători ale Gabrielei Firea, la omniprezentele Zile ale Orașului care bîntuie toate fundurile de Românie, cu amestecături de muzică dance și populară, spre uimirea și rînjetul alegătorului român. Aici, cel mult, am putea remarca sinestezia. Aceea cu gustul și mirosul din micul lui Vanghelie și al oricărui primar cu ambiții. Nu mai insist, să nu ni se aplece.

● Aspirația mediatică. Și media, și politicul sînt domenii ale retoricii, persuasiunii și aspirației. Dincolo de conținuturile (pseudo)estetice pe care le transportă către public ca mai sus, ele formulează și un soi de imperative culturale care creează ori un gust dominant, ori, în cazul politicii, consecințe directe, concrete. Prin 1993, eram șeful unei secții de cultură la un ziar pe nume Ora. Aveam vreo 11 reporteri: doi pe carte, doi pe teatru, doi pe muzică și așa mai departe. Cîțiva ani mai tîrziu, vorbeam la telefon cu Ion Lăceanu, la ziarul Libertatea. Habar n-am unde e Lăceanu în panteonul muzicii populare (cred că i-am cerut niște rețete) și nici cît de vinovat sînt pentru convorbirea aia. Cert e că secțiile de cultură nu mai existau decît ici-colo. Azi, media ne servește un terci tabloid, referitor mai ales la viața personală a vedetelor, dar presărat și cu judecăți generoase la adresa calităților artistice ale acelorași vedete. Că, altfel, de ce-am vorbi de viața lor personală?

Acest gen de aspirație către nimic ne duce la lipsa unui mecanism de promovare a valorilor propriu-zise, în media – mai puțin minoritara zonă high brow.

● Aspirația politică. Dacă, în media, lipsa de aspirație nu are cum să producă consecințe, în politică, aspirațiile există, iar consecințele sînt foarte concrete și imediate. Și nu e vorba numai de finanțarea centrală a unor proiecte gen „Cartoful în țeapă“ de la Palatul Regal. Ci de inițiative care se întind pînă în locuri de care n-ați auzit, ca Băcia, unde primarul a repus în picioare statuia lui Petru Groza, de care se descotorosiseră locuitorii Devei. Problema, aici, e pulsiunea intrinsecă spre kitsch a politicienilor români. Am clasificat luminițele de Crăciun ale Gabrielei Firea la capitolul „adjuvanți“ (cinici), dar s-ar putea foarte bine ca ele să fie expresia unei aspirații estetice (vine vorba) genuine, dezinteresate a primăriței.

Nu mai merită să insistăm cu exemplele. E suficient să spunem că prerogativele monumentale ale politicienilor lasă urme de durată în mentalități. Ce-ar fi fost un poet-cocină ca Adrian Păunescu fără bustul cu care nu mai știu care primar s-a chinuit să-l consacre? Cu siguranță, mai puțin. Chiar dacă sînt replici ale omului, statuile asigură nemurirea. De te și întrebi ce fel de stînjeneală vor simți niște urmași ai noștri, ipotetici, atunci cînd se vor uita la poetul-maculatură. 

Iulian Comanescu este analist media.

Foto: Ema Cojocaru

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

barbat arestat jpeg
Femei violate în propria casă. Cazuri șocante trase la indigo în nordul Moldovei
Un tânăr de 24 de ani dintr-o comună din Botoșani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru că a intrat peste o femeie, în casă, și a violat-o. Cazul nu este singular.
Arme nucleare Rusia FOTO Shutterstock
Șansele Ucrainei de a se apăra împotriva unor potențiale arme nucleare tactice, potrivit unui expert militar
Forțele armate ucrainene s-ar putea apăra împotriva unor potențiale arme nucleare tactice pe care Rusia le-ar lansa asupra Ucrainei doar în anumite condiții, spune expertul militar Mihailo Samus.
Cozi kilometrice la granița dintre Rusia și Georgia. Foto Maxar Technologies
Imagini din satelit cu fuga rușilor de război: bărbații ies din țară și pe jos sau pe biciclete
După decretarea mobilizării parțiale pentru războiul din Ucraina, peste 194.000 de ruși au fugit în Finlanda, Georgia și Kazahstan, relatează Al Jazeera.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.