De gustibus

Publicat în Dilema Veche nr. 588 din 21-27 mai 2015
De gustibus jpeg

● Îmi place ca partenera mea să nu folosească prea mult parfum. Mai exact, este absolut perfect dacă simt parfumul abia cînd mă apropii de pielea ei. Întîlnirea tîrzie a senzorilor tăi olfactivi cu parfumul permite atunci să simţi acut cum pătrunzi în intimitatea absolută a acelei persoane, îi sporeşte misterul şi, pe termen lung, creşte valenţele de a consolida relaţia. Devine parte a acelui ceva împărţit în cel mai restrîns cerc posibil.

Localnicii spun despre Colonia Claudia Ara Agrippinensium că a fost cîndva cel mai nordic oraş al Imperiului Roman. Locul unde civilizaţia întîlnea barbarii. Pe malul vestic al Rinului locuiau romanii. Pe partea cealaltă erau germanii. Barbarii, carevasăzică. Din ăia care nu se spălau, neavînd apă curentă. Şi care purtau barbă, deoarece nu aveau brici. Civilizaţi, odată ajunşi în cîmpia Rinului, romanii au construit un pod. La capul podului au fortificat un avanpost. Era locul unde civilizaţia întîlnea barbaria. Unde romanii şi barbarii schimbau bunuri. Unde se vindeau, în mod civilizat, sclavi. Şi unde romanii pedepseau uneori barbarii, de exemplu prin decapitare, ca să le amintească modelul de urmat pe drumul spre civilizaţie.

Un paznic de la o companie privată îi cere unui tînăr să nu mai stea întins pe o bancă aflată pe domeniul public. E soare, iar celelalte bănci sînt libere, dar în opinia paznicului a sta întins în apropierea vitrinei pe care o păzeşte, undeva pe Victoria Socialismului, constituie o încălcare a ordinii publice, o chestie necivilizată, nedemocratică.

● Îmi displac cei ce folosesc un parfum puternic, invadînd spaţiul intim al celor din jur. Cu atît mai bizar este atunci cînd detectez cîte o dîră de parfum în mijlocul piscinei. Le acord circumstanţe atenuante la gîndul că poate le simt mirosul datorită rinitei mele alergice.

Relaţia Coloniei cu barbarii a evaluat permanent. Francii au ocupat oraşul, iar Charlemagne sau Karl der Große avea să aibă capitala în apropiere, într-un loc numit Aachen, dar căruia francezii îi zic Aix-La-Chapelle. Inchiziţia a fost mai puţin importantă aici, locuitorii fiind ocupaţi să ridice cea mai mare catedrală gotică ce avea a fi construită vreodată. Nu s-au implicat nici în Războiul de 30 de ani. Lupta cu barbaria va reveni acut, înainte şi în timpul Marelui Război. Mai întîi barbarii de evrei au primit o corecţie. Apoi anglo-americanii au corectat barbaria şi le-au oferit germanilor ocazia de a remodela oraşul. 90% din clădiri au întîlnit măcar suflul unei bombe ce le-a dărîmat. Evident, germanii se ocupaseră şi ei de acţiuni aeriene prin care civilizaseră estetica oraşelor englezeşti.

La coadă la pateuri, două persoane se bagă nonşalante în faţa mea. Domnişoara blondă îmi spune înţepată că ea era oricum „după doamna“. Nu îmi rămîne decît să mă bucur: probabil sînt într-atît de suplu încît devin invizibil ;)

● Povestea mirosurilor este complicată de alegerea parfumului. Este şi o chestie de bani. Odicolonul pare a fi uşor de accesat. Şi miroase de te rupe. Apa de colonie e o altă mîncare de peşte, dar costă, nene!

Colonia era locul potrivit în care unele din problemele cruciale ale Evului Mediu tîrziu îşi puteau găsi rezolvarea. Dispariţia romanilor şi a apei curente adusese beneficiul de a permite oamenilor să se recunoască după miros. Asta era cool. Nu trebuia să întrebi cine a intrat în sala tronului, sudoarea-i acumulată în haine juca rol de antemergător. Dar de la un punct încolo a devenit en vogue să îţi modelezi apariţia exterioară. Perucile şi parfumul erau însemne ostentative ale noii Civilizaţii. Colonia, căreia francezii şi englezii i-au spus mereu Cologne, a inventat apa-de-colonie. Un italian a mixat primul şip pe la 1709. Lumea civilizată a crezut o vreme că poţiunea poate ţine ciuma bubonică la distanţă. La urma urmei, odicolonul era scump. Trebuie că făcea el ceva special!

La o conferinţă ştiinţifică, un participant apărut în mijlocul unei sesiuni mă întreabă dacă X se află în sală. Îi spun unde este, în sală, pe ultimul rînd de scaune. „Poţi să te duci să o chemi?“, îmi adresează o rugăminte ce sună mai degrabă a cerere imperativă. Îi spun că este nepoliticos să o scot în toiul prezentării. „Nu te duci să o chemi???“, se miră. La urma urmei, domnia sa este ditamai lectorul universitar, ce contează că i-ar deranja pe ceilalţi, că îmi dă mie ordine sau că este posibil ca persoana cu pricina să se afle în sală ca să audieze o prezentare interesantă? Sau că el însuşi se presupune că a venit să mimeze că se ocupă cu ştiinţa. Nu era mai simplu să îl fi recunoscut lumea după miros???

Pe vremea lui Giovanni Maria Farina, inventatorul apei de Cologne, seniorul avea putere de viaţă şi de moarte şi decidea cum se schimbă legea, fiind cel mai puternic. Lui Farina i se făcuse un mare favor, fiind acceptat în cetate deşi era străin.

Mai tîrziu, intrarea în modernitate a adus cu sine acel rule of law, ce a înlocuit forţa brută, barbară, cu noua civilizaţie dată de o lege nearbitrară, aplicată la fel tuturor. Dar o astfel de regulă nu este firească într-o societate profund tradiţională, unde fiecare caută să arate cît de important este, dînd ordine celor care par într-o situaţie inferioară, stabilind cine şi ce trebuie să facă, furînd startul, trecînd peste legile scrise sau pur şi simplu făcînd legea după cum are chef în clipa aceea.

Cu 40 de zile înaintea Paştilor, creştinătatea vestică sărbătoreşte Carnavalul. De fapt, nu doar ei, ci şi multe ţări ortodoxe, precum Grecia, păstrează tradiţia, evident precreştină (barbară, carevasăzică). Fosta colonie romană de pe malul Rinului are astăzi al treilea carnaval din lume, atrăgînd cam un milion de turişti anual pe durata celor şase zile în care se defilează. Unii dintre ei au barbă. Puţini ştiu că acolo unde sînt majoritari germanii, pe malul de vest, cîndva stăteau romanii, iar pe malul de est, unde ponderea imigranţilor este mai mare ca în restul oraşului, locuiau cîndva barbarele triburi germanice. Dar mulţi dintre turişti află că aici există şi o limbă locală, un alt fel de germană, în care oraşul se cheamă Kölle. Kölle Alaaf! strigă cu toţi pe străzi, fără a şti că acesta ar putea fi un vechi strigăt de luptă împotriva barbarilor.

Relativitatea este paradoxală în sine. Fiindcă barbaria stă în ochiul privitorului, este dependentă de norma socială acceptată. Iar dacă norma socială este să îţi arăţi muşchii, atunci pretenţia de a urma mereu aceleaşi reguli este absurdă, o barbarie prostească, de penalizat fără zăbavă. Cum o fi însă să afirmi o normă socială, să te baţi cu pumnul în piept despre cum o aperi şi, în fapt, să aplici o alta, în care să arăţi că tu faci legea după cum ai chef, aşa cum fac zilnic conaţionalii mei, că or fi ei paznici de vitrină, domnişoare ce cumpără covrigi sau lectori universitari? Cum o fi să îţi placă această normă explicită a dublei morale şi apoi să acuzi pe alţii că nu sînt civilizaţi? Atunci a fi barbar înseamnă să faci ceea ce spui, nu-i aşa?

În debutul lui 2015, întîlnirea cu barbarii a cunoscut un sens nou în Köln, fosta colonie romană. Extremiştii PEGIDA au organizat primul lor marş în cel mai mare oraş al Renaniei. Pornea de la Deutz, principala gară de pe malul de est, şi mergea pînă la impunătorul Dom (catedrala gotică de care vorbeam mai sus). PEGIDA e un acronim pentru „patrioţii europeni împotriva islamizării Occidentului“. Nişte noi cruciaţi ce luptă contra barbarilor şi care făceau deja un marş pe săptămînă în Dresda. Tipul de mişcare socială sprijinită în mod tradiţional de Biserică. Şi pe care, la Köln, episcopul a lăsat-o-n ceaţă. La propriu. Marşul avea loc seara, iar atunci cînd „patrioţii“ au ajuns lîngă Dom, eclerajul acestuia a fost stins ca protest împotriva PEGIDA. Cum iluminatul public din zonă depinde de Dom, impresia de dezavuare a PEGIDA a fost extrem de puternică, accentuată şi de bătutul clopotelor. Un gest simbolic al unei instituţii ce îşi făcuse cîndva un titlu de glorie din a se opune barbariei precum o face PEGIDA azi. Un gest care marchează modul civilizat de a defini barbarii de azi şi de a-i combate… Un fel de apă de colonie aplicată discret pe o piele suavă.

● Parfumul nu trebuie să fie scump, ci discret, să îl găseşti acolo, la final, alături de mirosul pielii curate, de fascinaţia apei calde, de dorinţa de a îmbrăţişa un om viu, adevărat, tolerant, care să înveţe de la ceilalţi şi să le înţeleagă normele sociale. Nu parfumul, ci felul în care îl folosim ne separă de barbari.

Bogdan Voicu este sociolog şi îl puteţi găsi pe site-ul www.bogdanvoicu.ro.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.