De cînd vrem (sau ştim) să fim solidari?

Publicat în Dilema Veche nr. 674 din 19-25 ianuarie 2017
De cînd vrem (sau ştim) să fim solidari? jpeg

„Sîntem fratrii, iar nu partide; partide am fi cînd am avea fiecare în mînă cîte o idee puternică“, îi scria Ion Ghica lui C.A. Rosetti într-o scrisoare din 14 iulie 1850. Solidaritatea în acțiune îi făcuse pe pașoptiști să creeze guvernul provizoriu, dar lipsa solidarității în idei – potrivit remarcii caustice făcute de viitorul prim-ministru – făcea dificilă coagularea unor grupări politice viabile care să conceapă un proiect durabil, coerent, după eșecul momentului iunie 1848. La data redactării scrisorii, Principatele mai au de așteptat nouă ani pînă la unirea din 24 ianuarie 1859 (de a cărei aniversare, iată, ne despart puține zile), act de solidaritate politică de a cărei construcție s-au ocupat reprezentanții generației de la 1848. Închegarea unei culturi politice moderne era încă un proiect, iar sensul frazei lui Ghica ne indică, de fapt, care era stadiul atins de cultura politică a societății românești la jumătatea veacului al XIX-lea și ne poate servi drept indicator al unei stări de eternă reîntoarcere într-un punct al dezbaterii niciodată închis.

Solidaritatea este îndeobște identificată cu diverse direcții și forme de agregare ale coeziunii sociale și este evocată alături de concepte înrudite, cum ar fi cel de egalitate. Fraternitatea e mai degrabă revoluționară, irațională, e generată de tumultul lui 1789. Ea precedă și anunță într-un fel solidaritatea – mai degrabă rațională, contractuală –, dar nu presupune conceptualizare și nici negociere. „Frățietatea“ se „simte“, dar nu adaugă nimic dezbaterii, în vreme ce solidaritatea civică se învață și se cultivă – cam aceasta era și concluzia de etapă sugerată de Ghica în scrisoarea către Rosetti. Între cele două concepte – în formele evocate mai sus – stă un travaliu doctrinar de mai bine de o sută de ani. Începînd de la faimoasa lucrare a lui Émile Durkheim publicată în primă ediție la 1893, De la division du travail social, solidaritatea este legată de o anumită formă de coalizare socială. Sociologul francez distingea două mari tipuri de solidaritate, mecanică și organică, pe care le punea de la bun început în raport cu două forme diferite de exercitare a dreptului, anume represiv și restitutiv.

Solidaritatea mecanică se asocia mai degrabă cu o formă primitivă a agregării sociale, unde coeziunea se produce în mod automat prin asumarea, de pildă, a legăturilor de rudenie. Cu alte cuvinte, la acest nivel solidaritatea se produce printr-o identificare a proximității ori a similitudinii formale, iar modul de reglementare a raporturilor izvorîte din exercitarea acestui tip de solidaritate se contura, în mod inevitabil, într-un sistem de drept represiv (societățile patriarhale).

Solidaritatea organică decurgea, potrivit aceleiași clasificări, din aplicarea unei forme mai evoluate de asociere și care presupunea o coeziune selectivă, pe baza afinităților sociale (în cazul lui Durkheim, punctul fundamental de pornire era diviziunea socială a muncii). În acest caz, maniera de reglementare a raporturilor de solidaritate devine restitutivă, pentru că se bazează pe sisteme de drept care evoluează din zona cutumiară și tradițională spre asimilarea rațională a unor principii de reciprocitate și pe internalizarea unor norme sociale și politice generale.

Distincțiile operate de Durkheim la sfîrșitul secolului al XIX-lea încercau să răspundă, de fapt, la o întrebare veche cît politica: ce-i determină pe oameni să stea împreună? Ce îi poate ține adunați într-o formă de asociere nu numai nonconflictuală, dar într-una care să genereze grupuri solidare – în jurul unui interes, în jurul unei valori, al unei idei? Întrebarea e, de altfel, cît se poate de actuală, cu cît trăim, se pare, în vremurile noastre, o nouă criză a rațiunii în politică și cu ceea ce se numește astăzi tot mai mult „decuplarea elitelor de societate“. În secolul al XIX-lea, „puterea socială“ devenea vizibilă, începea să acționeze în moduri dintre cele mai surprinzătoare și violente și își cerea drepturile în virtutea unei „pasiuni democratice“, cum o numea Tocqueville, a unei aplecări „naturale“ către egalitate. Comunitățile omenești, spunea el, nu sînt rodul exclusiv al unor reglementări raționale, ci se găsesc reunite în virtutea unor legături dintre cele mai diverse: familie, micile comunități rurale, unde solidaritățile, bazîndu-se pe proximitate, sînt dintre cele mai constrîngătoare, și de-abia mai apoi comunitățile mari, moderne. Devine cu atît mai importantă definirea unor legături – solidarități – de tip civic.

Raționalizarea pasiunilor sociale și a solidarităților politice a devenit astfel unul din punctele importante ale teoriei politice. Este și acum, dacă observăm cît de multe semne de întrebare se strîng în jurul direcției democrațiilor liberale, al ideii de justă reprezentare a minorităților în raport cu majoritățile și al insatisfacției tot mai generalizate în raport cu eficacitatea democrațiilor. Există o percepție din ce în ce mai împărtășită deopotrivă de majorități și de minorități privind incapacitatea cronică a regimurilor politice de a traduce mulțumitor în politici expresia preferințelor diverselor grupuri sociale. Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este însă în ce măsură solidaritățile care animă aceste grupuri reușesc să se exprime, la rîndul lor, eficient.

Teoriile democrației discută despre o legătură argumentată și direct proporțională între capacitatea indivizilor de a identifica și adopta soluții în grupuri constituite pe baza deliberării. Cu cît cultura politică a unei societăți este mai solidă, cu atît capacitatea deliberativă, procedurală, este mai pregnantă. Invers, cu cît societățile sînt mai apropiate de modelul patriarhal, cu atît indivizii sau grupurile de indivizi din interiorul acestora vor avea dificultăți mai mari în a identifica și consolida solidarități, altele decît cele „mecanice“ sau – folosind un alt termen utilizat astăzi pînă la saturație – „tradiționale“.

Astfel, solidaritățile politice moderne ar trebui să reprezinte o tehnică de reducere a asperităților inerente, de punere într-un acord relativ a preferințelor individuale sau de grup, structurate în funcție de intensitatea acestora, dar conservînd pluralismul, diferențele. Sau, făcînd apel la formula lui Hannah Arendt, ele ar fi un proces de organizare a celor „absolut diferiți ținînd cont de relativa lor egalitate și împotriva relativelor lor diferențe“.

Observația lui Arendt trimite discuția despre solidaritatea modernă într-un alt punct: ea s-a născut din răspunsul unei societăți din ce în ce mai expuse la exhibarea unei violențe brute ca formă de existență a anumitor grupuri. Violența a devenit la un moment dat consubstanțială cu societatea modernă. Conflictul, opoziția, lupta unei clase împotriva celeilalte au generat și au potențat externalizarea și tehnologizarea conflictului.

Așadar, nu numai tipul de solidaritate existent într-o societate anume poate fi un indicator pentru cultura politică a societății respective, ci și modul și contextul în care principiul solidarității este evocat. Dacă el este utilizat pentru crearea unor identități cu potențial conflictual violent și în refuzul pluralismului – eliminarea, fizică sau simbolică, a unui grup social de către altul –, atunci el se plasează sub semnul patriarhalismului, al șovinismului și iese din sfera democratică. Deși aparent acest tip de solidaritate face apel la identificarea unor valori comune, el reușește să le pervertească, transformîndu-le în adevăruri unice și absolute. În loc să joace rolul de catalizator fertil, solidaritatea este folosită ca instrument al divizării: monedă curentă a autoritarismelor contemporane.

Sub noua zodie a terorismului cotidian, societățile actuale sînt prinse în capcana unei pendulări paradoxale între solidaritatea globalizată și impersonală (umanitară) și urgența resentimentului local, inamicul solidarității civice. 

Raluca Alexandrescu este conf. univ. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Românii, la fel de „atenţi” cu mediul ca francezii în urmă cu 30 de ani. Cum se comportă acum cei din Vestul Europei
Acum 30 de ani, francezii aruncau chiştoacele pe plajă, PET-urile în ape şi se comportau exact ca românii în anul 2022. Între timp, lucrurile s-au schimbat radical în Franţa
image
Mărturiile şoferiţei care a omorât patru muncitori la Iaşi. Femeia spune că n-a fost acolo, ci se uita la desene animate
O echipă a firmei Citadin din subordinea Primăriei Iaşi se afla la o lucrare, într-o noapte de iunie, când a fost spulberată de maşina condusă de o femeie în stare de ebrietate. Patru oameni au murit, iar patru au fost răniţi.
image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.