De ce merită să faci un festival

Publicat în Dilema Veche nr. 656 din 15-21 septembrie 2016
De ce merită să faci un festival jpeg

Am început în 2011 și, de atunci, viața mi s-a ordonat și în funcție de data Festivalului Dilema veche. Am făcut drumul spre Alba Iulia de zeci de ori. Am făcut lucruri „de toată mîna“, care intră la capitolul „organizare“, pe care nu știam că le pot face. Am învățat multe între timp. Așa încît să-mi fie îngăduit un text personal.

● Ideea. „Ce idee bună ai avut cu festivalul!“, îmi spune cîte cineva. Adevărul e că n-am avut nici o idee. Pur și simplu am observat că așa fac alții și m-am gîndit că putem face și noi. Văzusem pe Internet că în lumea anglo-saxonă universitățile organizează cîte-un „festival of ideas“, cu dezbateri, conferințe, proiecții de filme documentare și altele. Urmărisem, tot pe Internet, The New Yorker Festival. În 2009 am fost invitat la festivalul organizat de revista Internazionale la Ferrara și am văzut pe viu ce înseamnă un oraș vechi în care, de vineri pînă duminică, se creează o comunitate ad-hoc în jurul unor evenimente și valori culturale. Și mi-am zis că ar putea și Dilema veche să facă așa ceva, dacă ar găsi un astfel de oraș. Întîmplarea a avut și ea un rol: am descoperit Alba Iulia, cu cetatea renovată și cu cîțiva vizionari în administrația locală, care au înțeles sensul dezvoltării durabile pentru orașul lor.

● Cum s-a construit. N-a fost ușor. Uneori, îmi vine să spun că, dacă te iei după legislația românească, ar trebui să nu te-apuci de nimic, în nici un caz de vreo manifestare culturală. Și în nici un caz în colaborare cu administrația publică, pentru că e strînsă în niște chingi foarte puternice, care nu-i dau voie să facă mai nimic sau îi pun piedici birocratice cînd vrea să facă, totuși, ceva. Noroc cu principiul strămoșesc „omul sfințește locul“. Am nimerit, la Primărie și la Consiliul Județean (iar de doi ani, și la Biblioteca Județeană), peste cîțiva oameni care au înțeles că un asemenea festival are valoare și sens pentru Alba Iulia și merită făcut. Așa că – lucrînd, rîzînd, preluînd idei și sugestii unii de la alții, înțelegîndu-ne sau neînțelegîndu-ne, ca între oameni – l-am făcut. A crescut de la an la an și a atras în Alba Iulia turiști care bat drumul pînă acolo special pentru festival. Dintr-un barometru local rezultă că peste 60% din publicul festivalului e format din oameni veniți din afara orașului. Parcă tot nu-mi vine să cred, deși, ce-i drept, hotelurile și pensiunile sînt pline în ultimul weekend din august (căci aceasta e data la care ne-am fixat; puteți socoti de pe acum cînd va avea loc la anul). Dincolo de asta, mi se pare că festivalul a reușit să creeze o atmosferă care e numai și numai a lui. Dacă n-aș fi om cu părul alb (mă rog...), mi-ar veni să scriu pe un zid Dilema veche + Cetatea Alba Carolina = Love.

● Rețeta. E, de fapt, mai simplă decît pare: o conferință inaugurală; cîteva dezbateri, conferințe, lecturi; eventual expoziții (n-am avut în fiecare an); activități pentru copii (pentru că de sub mantaua Dilemei a ieșit, ani la rînd, Dilematix, suplimentul pentru copii inteligenți); seara – concerte. Unii care se pricep spun că e un festival greu de făcut, pentru că îmbină chestiuni „elitiste“ (cum ar fi conferințele și dezbaterile) cu altele „populare“ (cum ar fi concertele pop și rock). Se poate. După cinci ediții, mi se pare mai degrabă că e nevoie de răbdare pentru a obișnui publicul să recepteze cu aceeași plăcere și-și. Căci distincția asta între „elitist“ și „popular“ e, de cele mai multe ori, falsă. Și – tot după cinci ediții – pot să spun că în general cade în gol.

● Cuvintele. Anul acesta, am croit programul punînd în centru o temă actuală a Europei și a lumii: migrația. Din ea decurg altele, la fel de actuale. Am avut trei categorii de invitați care au dezbătut tema: lideri religioși, diplomați și intelectuali publici. La fiecare dezbatere au participat cîteva sute de persoane, ceea ce nu e deloc puțin pentru astfel de manifestări. Au fost și lecturi publice – cu Teodor Baconschi, Armand Goșu și Andrei Oișteanu. Și o conferință a lui Andrei Oișteanu despre evreii din România. Și la toate acestea audiența a fost de ordinul sutelor de persoane. Este publicul festivalului unul special? După părerea mea, da (vezi mai jos).

Era de așteptat ca, la conferința inaugurală – susținută de Mugur Isărescu, guvernatorul BNR – să asiste un public numeros. Așa s-a întîmplat și la edițiile trecute (cînd „deschiderea“ le-a aparținut lui Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu ori „triadei“ Pleșu – Liiceanu – Patapievici). Tema ar fi trebuit să fie – după cum s-a tot scuzat, la început, dl Isărescu – „plicticoasă“. N-a fost deloc. Cei de față au putut asista la un discurs clar și argumentat, cu multe exemple, care a „recapitulat“ istoria economică și financiară a tranziției românești, punctată cu încercarea de a dezghioca dilema: am fi putut face mai mult și mai bine? Au urmat, ca de obicei, întrebări din partea publicului. Care este, într-adevăr, special (vezi mai jos).

● Concertele. Au adunat mai mult public decît oricînd, deși (sau poate tocmai pentru că) au fost de o mare diversitate. „Noi sîntem ceilalți.“ Acesta e sloganul festivalului și a fost perfect ilustrat de programul muzical. Vineri seara, Budapest Gypsy Simphony Orchestra a umplut Piața Cetății, iar pe „scena mică“ (amenajată în curtea interioară a UM 01684 – e pentru prima dată cînd o unitate militară din România își deschide porțile pentru un festival!) au fost sonorități americane (cu AG Weinberger, Marcian Petrescu & Trenul de noapte, Westroot). Sîmbătă, a ajuns la Alba Iulia un spectacol care a făcut istorie în Italia, „Bella Ciao“, iar pe scena mică a cîntat Hakeshet Klezmer Band din Oradea. Duminică, Holograf a cîntat cum n-a mai cîntat niciodată și nicăieri, la instrumente acustice, cu Marius Bațu și un cvartet de coarde, în prezența a 10.000 de spectatori, iar pe scena mică (în fața căreia au mai încăput vreo 4000) a cîntat Mahala Rai Banda. Dacă nici acest „amestec“ muzical nu spune foarte clar că noi sîntem ceilalți, atunci cine-l poate spune?

● Publicul. După cinci ediții, un barometru local (căci da, municipalitatea din Alba Iulia folosește și astfel de măsurători pentru a cunoaște opiniile cetățenilor) și discuții pe străzile cetății cu mulți, mulți oameni, nu mă înșel dacă spun că festivalul a creat un public special. E format, în primul rînd, din locuitorii orașului, care și-au „recucerit“ Cetatea. Li se adaugă oamenii veniți din alte părți, „ceilalți“, aduși în oraș de festival. La un loc, au fost anul acesta peste 30.000, în cele trei zile de festival. Dincolo de cifre, publicul e special prin curiozitate, atenție, prin capacitatea de a se bucura împreună, prin întrebările adresate invitaților după conferințe, prin plăcerea de a lega discuții, pe vreo terasă sau pe stradă, cu colegii mei de redacție ori cu invitații la festival. Chiar mi se pare că la Alba Iulia s-a creat o comunitate dilematică, legată de cîteva valori pe care le-a susținut Dilema timp de două decenii și mai bine. Și cu asta am răspuns la întrebarea din titlu.

● Încheiere. Notați, vă rog. Următorul festival va avea loc în ultimul weekend din august 2017. Noi sîntem ceilalți.

Un articol special despre protagoniștii Festivalului, aici.

Foto: Mircea Oculeanu

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.