De ce Europa va conta pe mai departe

Publicat în Dilema Veche nr. 552 din 11-17 septembrie 2014
De ce Europa va conta pe mai departe jpeg

Haideţi să deschidem un ziar serios. O să încep cu ştirea cea mai zemoasă: duminică, 17 august a.c., la orele serii, o coloană de maşini (Mercedes) ce tocmai plecase discret (?) din faţa hotelului Georges V din Paris, avînd ca destinaţie aeroportul Le Bourget, a fost acostată de alte două maşini (BMW), din care au coborît cinci (sau opt, după alte surse) indivizi mascaţi şi înarmaţi. Într-una dintre maşinile atacate se afla un prinţ saudit – numele nu s-a dat publicităţii –, care întîmplător avea la el suma de 250 de mii de euro, cîteva medicamente şi o serie de documente despre care, la ora la care scriu, se ştiu puţine lucruri. Dar probabil că atacatorii ştiau mai multe, din moment ce au luat şi documentele, şi banii (au lăsat medicamentele...). Ziarele Le Parisien şi The Guardian nu au dezlegat încă dacă scopul atacului au fost banii sau dosarele (eu aş paria pe cele din urmă).

Altă ştire: Uniunea Europeană a blocat importul de carne de pasăre şi ouă din acele localităţi ale statului Israel care se află dincolo de linia verde de la care începe (deocamdată informala entitate pe nume) Palestina. E o manieră de a spune că politica de colonizare a evreilor în teritoriile palestiniene este riscantă pentru toată lumea – după cum este şi criticată, îndeosebi de lumea occidentală.

Sau altă ştire: la Berlin, miniştrii de Externe ai Germaniei, Franţei, Rusiei şi Ucrainei încearcă să găsească o soluţie pentru conflictul prelungit din Estul Ucrainei. Probabil nu vor reuşi prea repede să restabilească pacea – dar e mult mai important că ceva se întîmplă. În ciuda aparenţelor, Europa nu numai că are un cuvînt de spus – dar poate oferi şi masa la care alţii să-şi spună cuvintele, oricît de contradictorii ar fi ele deocamdată. Ce vreau să spun: scoateţi dintr-un ziar ştirile din şi despre vechea, obosita etc. Europă şi veţi vedea dacă veţi mai înţelege ceva. Haosul ar fi încă şi mai mare fără ea.

Coada care mişcă (şi mişcă bine) cîinele

Privită pe hartă, Europa este periferia zdrenţuită şi minionă, de-a dreptul, a unui colos continental eurasiatic dominator, rece (în partea sa nordică), uscat (în centrul său) sau lovit de ploi furtunoase (în sud). Şi totuşi, în această biată (pe hartă) periferie europeană se află, de peste două milenii, nucleul modernităţii umane. De-aici a plecat democraţia Eladei antice – care, oricît de „originală“ era ea, era cu multe măsuri mai sus decît practicile de guvernare ale timpului din alte spaţii. De aici a plecat fascinanta poveste a Imperiului Roman şi tot de aici a plecat (deşi, propriu-zis, se născuse aiurea) uriaşa forţă coagulatoare a creştinismului. Se pare că Europa n-a inventat nici scrisul, nici hîrtia, nici cerneala şi nici Internetul – dar şcoala, aşa cum şi atîta cîtă se mai face ea în lume, este în esenţă un produs cultural european.

Cînd s-a născut Europa? Poate doar Zeus şi Carol cel Mare ne-ar putea răspunde – fiecare cu argumentele sale. În jurul anului 1000 după Hristos, Europa exista, pe doi piloni-surori, pe latineşte numiţi Gallia şi Germania. Avea un cap politic – un împărat – şi un cap spiritual – un papă. Sfîntul Imperiu Roman de sorginte germanică al lui Otton al III-lea ştia, încă din acel moment, că este legatarul unei moşteniri pe care o ducea mai departe. Iar Papa Silvestru I-ul intuia ceva ce noi ezităm să punem astăzi în manualele de Istorie, deşi adevărul într-aceasta rezidă: acum o mie de ani, Europa însemna aria de control a creştinismului catolic. Catolicismul a făcut infinite erori şi este responsabil inclusiv de crime – dar are şi meritul de a fi dus mai departe (cu bine, cu rău) steagul lui Carol cel Mare. În Istorie, un eveniment anume se judecă mereu prin consecinţele sale. Or, planul ancestral al unei uniri a europenilor (creştini, catolici, iluminişti etc.– oricum s-ar fi numit ei de-a lungul vremii) a condus astăzi la un rezultat care, cred, nu este nici pe departe cel mai rău dintre cele ce se pot imagina. Revin: atunci, în jurul anului 1000, apare şi Europa Centrală şi de Est – odată cu ceea ce istoricul Jacques Le Goff numeşte „noii veniţi“ în familie: adică regatele Boemiei, Poloniei şi Ungariei, care prin catolicizare „aderau“ la acea proto-uniune creştină, într-o vreme în care rolul „comisarilor europeni“ îl jucau episcopii din abaţii. Era doar continuarea unui drum vechi de sute de ani – mereu, spre Europa (văzută ca centru efectiv sau simbolic al lumii) au venit şi alţii, cei mai dinspre margini. Şi noi, românii, sîntem parte din această poveste.

Puterea de atracţie

Europa nu a fost niciodată un continent liniştit şi a avut sîngerări, revoluţii şi războaie cît cuprinde. De ce această nelinişte? Pentru că aici a fost cea mai mare acumulare de forţe dinamice din istoria recentă a umanităţii. Europa a fost o entitate în expansiune şi, totodată, ea a fost şi a rămas un orizont spre care alţii, din afara ei, au tins. Această necontenită tensiune între semne contrarii nu se putea consuma tacit. Rolul religiei avea să pălească – dar locul său l-au luat ideologiile, de la absolutismul secolului al XVII-lea la egalitarismul republican al Revoluţiei franceze, la naţionalismul geopolitic al anului 1914 sau la comunismul, fascismul şi nazismul din anul 1939. Într-o perioadă scurtă de timp – la scara istoriei speciei, 1000 sau 2000 de ani sînt o clipită –, Europa a experimentat multe. Au învăţat europenii ceva din acest trecut? Greu de spus. N-am nici o îndoială că istoria Europei va merge mai departe, cu cel puţin atîtea provocări în faţă cîte a avut, şi în ultima clipă cosmică a trecutului mileniu. Rămîne fapt că puterea de atracţie a Europei rămîne intactă, în ciuda tututor murmurelor ironic-contestatare de care are parte.

Niciodată ca astăzi Europa nu a fost mai paşnică, mai unită şi mai complementară. Nouă, celor din interior, aceste detalii ni se par superficiale. Dar spuneţi aceste ironii (că Van Rompuy este un lider invizibil, că lady Ashton n-a creat o politică externă comunitară etc.) libienilor care trec Mediterana pe bidoane de plastic, pentru a munci aici. Spuneţi aceste cîrcoteli sîrbilor care bat la uşă şi sînt dispuşi să uite de Kosovo, numai pentru a-şi vedea steagul la Parlamentul European (unde, în mod clar, e locul lui). Spuneţi aceste glume eurosceptice acelora din Republica Moldova sau din Ucraina care ştiu că nu pierd nimic dacă întorc spatele visului eurasiatic, pentru a trăi, alături de noi, ceea ce ingraţii, inconştienţii sau rău-intenţionaţii numesc „coşmarul bruxellez“. Sau puneţi această logică întrebare dlui Vladimir Putin: de ce, dacă Uniunea Europeană este cu un pas în groapă (cum asigură o suită de teozofo-geopolitico-mistico-strategi rusofoni), de ce, aşadar, Moscova doreşte înfiinţarea unei Uniuni Eurasiatice care s-o contrabalanseze, dacă UE nu mai înseamnă mare lucru?

Unicul pericol

Uniunea Europeană reprezintă una dintre marile poveşti de succes ale secolului al XX-lea, cu prelungire pînă astăzi. Odată cu primirea ţărilor din Centrul-Estul Europei, după anul 2000, coeziunea comunitară a scăzut – dar a cîştigat exact ceea ce avea nevoie: o nouă tinereţe. Sau, dacă preferaţi un limbaj mai puţin metaforic, voi spune că a cîştigat o greutate geopolitică pe care nu o avea înainte. Sîrbii nu ar fi renunţat la marotele suferinţelor lor identitare iar ucrainienii nu ar fi ieşit în centrul Capitalei lor (botezat „Euromaindan“!) dacă nu ar fi văzut cum ţări precum Polonia, România sau Bulgaria au făcut acest pas spre Bruxelles – şi nu li s-a întîmplat nimic rău.

Ca urmare al dinamismului ei, desigur că Europa – chiar unită – va avea probleme, şi în viitor. Indiferent de UE, orice guvern conservator de la Budapesta îşi va aduce aminte de Trianon, încă 100 de ani de acum încolo. Un francez cu portretul Ioanei D’Arc în casă nu va accepta prea uşor să asculte, la ora amiezii, rugăciunea unui muezin, dintr-o moschee nou apărută după colţ. Probabil că Scoţia nu va reuşi să se separe de Marea Britanie, la referendumul din septembrie a.c., după cum Marea Britanie nu va ieşi din UE – cum unii britanici şi-ar dori-o, se ştie –, dar acest statu quo nu înseamnă că problemele britanoscepticilor sau ale euroscepticilor de acolo nu ar fi reale. La fel de probabil, bascii sau catalanii din Spania nu se vor linişti nici ei mirific, peste noapte. Probabil că va mai trece vreme lungă pînă cînd dilema europeană a Turciei se va clarifica – în momentul de faţă, situaţia este ca într-un tie-break prelungit din tenis: nici ei, turcii, nu vor foarte mult să intre, nici noi, europenii, nu vrem foarte mult să intre; şi între timp schimbăm mingi politice şi economice peste un fileu care deocamdată este benefic ambelor terenuri. După cum va trece vreme pînă ce Rusia se va împăca mental cu limitările de pe hartă ale imensului ei spaţiu şi va ieşi din previzibilitatea aproape agasantă care face ca, după conducători anchilozaţi de tip Stalin sau Brejnev, să vină reformatori de tip Hruşciov sau Gorbaciov – şi invers.

Dar am credinţa – bazată pe istoria ultimului mileniu – că Europa va putea gestiona astfel de probleme. Cîtă vreme soft-power-ul european funcţionează (şi astăzi funcţionează; desfid pe oricine îi bîrfeşte pe invizibilii politruci de la Bruxelles – pentru că eficienţa lor este în creştere, sub ochii noştri), Europa are un viitor larg şi promiţător.

Acestea, amintite mai sus (naţionalisme, multiculturalisme, separatisme, scepticisme etc.) sînt probleme de etapă, deloc noi, pe care Europa unită le va surmonta – pentru că a mai făcut-o.

Unicul pericol pe care eu îl văd pentru următorul mileniu este însă altul. Nu fac decît să-l amintesc acum, lansînd provocarea – celor interesaţi – pentru o discuţie dilematică viitoare: acest pericol este rata mică de natalitate din întinsa ţară a lui Carol cel Mare. Europa, simplu spus, îmbătrîneşte. Şi, cum în Istoria lumii nu există niciodată spaţiu vid, este clar că povestea demografică a Europei este una cu (va urma).

Adrian Cioroianu este decan al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Epoca de aur a incertitudinii, Editura Curtea Veche, 2011.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Prima reacție a femeii plimbată în lesă, în patru labe, la gala de lupte RXF: „Trebuie să te iubești pe tine”
Gala de lupte de la mijlocul acestei săptămâni a fost cu siguranță un eveniment controversat care a stârnit reacții puternice în rândul opiniei publice.
camion lovit de tren FOTO Captură video
Momentul în care șoferul unui camion sfidează moartea. Cum a reușit să se salveze înainte să fie lovit de tren
Un șofer de camion a trăit un moment terifiant când a rămas blocat pe o trecere la nivel cu calea ferată. Acesta a reușit să sară din camion cu câteva secunde înainte ca un tren de marfă să-l lovească și să distrugă vehiculul.
trupe americane bază militară din Siria Foto Captură video X jpg
Trupele americane ar fi ocupat o bază militară din Siria, care era controlată înainte de Rusia
În nordul Siriei, lângă orașul Kobane, armata americană ar fi preluat sub controlul său o bază militară care a fost ocupată de trupele ruse încă din 2019. Bazele din Tartus și Latakia rămân principalele puncte în care se strâng trupele rusești.
giani infatino fifa jpg
Reacția rușilor după ce FIFA a afișat harta Ucrainei fără Crimeea la tragerea la sorți pentru CM 2026
Țara vecină cere ca forul internațional să le ceară scuze public.
mascati jpg
Mobilizare excepțională după un live pe Facebook. Un individ amenința că fabrică o bombă și se arunca în aer. Unde a fost localizat
Mobilizare exemplară a polițiștilor din județul Olt pentru depistarea unui cetățean care a anunțat sâmbătă seara, într-un live pe rețeaua socială Facebook, că va fabrica o bombă,
image png
Claudia Puican și Armin Nicoară se pregătesc să devină părinți. „Un nou capitol al iubirii noastre începe…”
Claudia și Armin Nicoară, unul dintre cele mai iubite cupluri muzicale, au dat vestea momentului: se pregătesc să devină părinți! Cei doi artiști sunt în culmea fericirii deoarece, după multe încercări de a avea un copil.
donald trump devin nunes FOTO Leon Neal/Getty Images
Donald Trump continuă numirile controversate la Casa Albă. Cui i-a oferit un post-cheie din domeniul informațiilor
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, l-a numit sâmbătă pe directorul platformei sale de social media, Devin Nunes, să conducă un grup consultativ în domeniul informaţiilor.
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
Polițiștii la ușa Dianei Șoșoacă, duminică dimineața. Europarlamentarul furios: „Ați venit să colindați?”
Un nou scandal marca Diana Șoșoacă. Duminică dimineața, europarlamentarul a luat foc, când doi polițiști s-au prezentat la domiciliul ei pentru a-i înmâna un proces verbal de
decebal refugul png
Povestea fantastică a enigmaticului Ranisstorum, ultimul refugiu al regelui Decebal. Nimeni nu știe exact unde se află
Pierdut în abisul timpului, numele misterios al Ranisstorumului continuă să stârnească fascinație și dezbateri aprinse între istorici, arheologi și pasionați de trecut.