De ce e cerul albastru

Publicat în Dilema Veche nr. 407 din 1-7 decembrie 2011
De ce e cerul albastru jpeg

În ziua în care, pe la trei ani şi ceva, Clara a învăţat de una singură cum să dea „replay“ unei melodii pe YouTube, n-am ştiut dacă să mă bucur sau să mă sperii (deşi înclinam cumva, în mod natural, ca orice părinte care şi-a petrecut copilăria cu cheia de gît, către a doua variantă). Era perioada în care urmăream Kermit the Frog cam de zece ori la rînd şi, după ce a studiat pe tăcute procedura timp de cîteva zile, urmărindu-mi atentă mişcările, Clara s-a decis că treaba e destul de simplă şi că se poate descurca singură. A fost o surpriză absolută, mai ales că nici prin cap nu-mi dăduse să o iniţiez în tainele folosirii Internetului, la o asemenea vîrstă fragedă. Dar lucrurile au propriul lor ritm şi, de cele mai multe ori, se petrec exact atunci cînd au ele chef şi tu eşti mai puţin pregătit. Ca în cazul acelor întrebări încuietoare despre Dumnezeu, sex sau moarte cu care copiii te trăsnesc în cele mai nepotrivite momente, de exemplu la coadă la supermarket. Tocmai dai să scoţi cardul din portofel, cînd o voce suavă se aude din căruciorul plin cu produse: „Mami, e adevărat că noi toţi o să murim? Şi tu o să mori, chiar şi tati o să moară?“.  O scenă desprinsă parcă dintr-un roman al lui Don DeLillo şi un moment-cheie (după cum spun manualele) pentru a începe una dintre acele discuţii solemne pe teme metafizice…

Înainte de a deveni mamă, mi-am imaginat că, atunci cînd vine vorba de creşterea şi educaţia copiilor, deciziile trebuie să fie tranşante şi definitive, mai ales că există, pe lumea asta, chestiuni malefice care nu trebuie lăsate, cu nici un chip, să intre în viaţa celor mici. Aşa că am hotărît, încă dinainte de-a naşte, o regulă absolută de la care n-aveam de gînd să fac vreo abatere: no TV! Eram îngrozită de violenţa desenelor animate difuzate pe posturile „clasice“ precum Cartoon Network, de ştirile despre procentul alarmant de mare (şi în continuă creştere) al copiilor dependenţi de televizor, de reclamele care le inoculează dorinţe artificiale pentru produse la fel de artificiale, de bonele care pretind că au grijă de copii, dar care-i sedează pentru a-şi urmări în linişte telenovela. Ca să fiu sigură că nimic din toate astea nu ne va atinge şi că vom trăi mereu fericite şi inocente, într-un soi de cocon construit din poveşti frumoase, am scos televizorul din priză, aşa cum, în basmul Frumoasei din Pădurea Adormită, împăratul porunceşte să fie arse toate fusurile din ţară, pentru a-şi proteja copila de groaznicul sfîrşit ce-i fusese prezis.  (Scoaterea televizorului din schemă mi-a prins foarte bine şi mie, dar asta-i cu totul altă poveste.)

Cînd, pe la doi ani şi ceva, a venit vremea desenelor animate, am preferat să fiu unicul selecţioner al festivalului care a început de atunci la noi în casă. Am cumpărat DVD-uri, am downloadat filme, am mers la cinema, iar personajele la modă care apar la posturile TV pentru copii au rămas pînă astăzi nişte necunoscute. Clara habar n-are care-i faza cu Hannah Montana şi n-am observat ca lucrul ăsta s-o îndepărteze de alte fetiţe de vîrsta ei ale căror ghiozdane sînt împodobite cu abţibilduri cu mica vedetă. Probabil că, pînă la vîrsta şcolară, copiii sînt mult mai toleranţi şi-şi găsesc motive de împrietenire mult mai sincere şi directe.

Nu mai ţin minte exact momentul în care am început să răscolim YouTube-ul, deschizînd astfel o cutie a Pandorei pe care n-o luasem deloc în calcul atunci cînd trasasem regulile. Internetul a intrat firesc în viaţa noastră, sub formă de melodii cu Schnappi (das kleine krokodil, pentru cunoscători), animaţii sovietice vintage (recomand cu mare căldură varianta rusească a celebrului Winnie the Pooh) şi trailere ale filmelor pe care urma să le vedem la cinema. Atunci cînd am început să-i povestesc Clarei despre piramide sau sistemul solar, mi s-a părut cel mai la îndemînă să dau o căutare pe Google Images ca să-i exemplific. Abia după ce interesul i-a fost captat în mod virtual, am dat o fugă la librărie ca să cumpărăm un atlas geografic. Nu cunosc alt colac de salvare mai bun pentru întrebările-capcană decît Google. Cum funcţionează frigiderul, de ce e cerul albastru, cum se formează aurora boreală, din ce motiv au dispărut dinozaurii? Habar n-am ce făceau înainte părinţii în asemenea situaţii. Se afundau în vreo bibliotecă să studieze tratate de fizică sau paleontologie? Nu-mi imaginez cum un copil al zilelor noastre mai poate fi ţinut departe de această uriaşă bibliotecă virtuală, mai ales atunci cînd îşi vede părinţii conectaţi (aproape) în permanenţă la ea şi cînd toate aceste obiecte sofisticate se află în jurul său la fel de natural precum o bicicletă sau un căluţ de lemn. Nu, nu cred că trebuie să înlocuim joaca old school cu butonatul pe iPad, ci doar sper că se poate găsi o cale prin cale aceste două lumi să coexiste paşnic şi armonios. 

Abia cînd am descoperit că fetiţa mea ştie să deschidă singură laptopul şi să caute ce vrea, că e expertă în funcţiile iPhone-ului (unele de care eu habar n-aveam că există) şi că, atunci cînd vede în jur ceva interesant, îmi cere telefonul ca să imortalizeze momentul în poză şi să trimită apoi poza cuiva drag, am început să-mi pun întrebări serioase. Oare nu e, totuşi, prea devreme? Oare nu o expun astfel unor pericole parşive care mai tîrziu vor scăpa de sub control?

Unii părinţi m-au asigurat că da, Internetul e un loc cumplit din care cei ajunşi nu se mai pot desprinde, un loc plin de ameninţări, obscenităţi şi baubauuri. Dar, cum aceloraşi părinţi li se pare absolut OK ca micuţii lor să cunoască în amănunt odiseea amantelor lui Bote sau ora exactă a difuzării emisiunii Noră pentru mama, am renunţat să mai cer părerea altora şi am început să cred & sper că, atîta timp cît copilul găseşte acasă reperele potrivite (şi, eventual, nişte filtre bune pentru a bloca accesul site-urilor „cu prostii“), tehnologia şi Internetul vor rămîne un soi de prieteni gata să ne sară-n ajutor.

E posibil ca, atunci cînd copiii mei vor ajunge la teribila vîrstă a adolescenţei, să-mi schimb cu totul viziunile progresiste şi să încep un soi de cruciadă, ca orice părinte demodat, împotriva „lumii noi“. Dar, deocamdată, între a căuta dinozauri pe net şi-a privi desene întrerupte de pauze publicitare la jeleuri-pline-de-E-uri, prefer prima variantă.

Şi pentru că lucrurile sînt întotdeauna mult mai dilematice decît par, iată o scenă văzută de curînd într-o cafenea din Bucureşti: o mamă şi fetiţa ei (de 8-9 ani) s-au aşezat la masa de lîngă mine, mama şi-a scos iPad-ul din geantă, fetiţa şi l-a scos şi ea pe-al ei din ghiozdan, mama a început să răspundă la e-mail-uri, fetiţa a început să se joace, a sosit mîncarea, amîndouă au pus tabletele deoparte, au mîncat repede, apoi şi-au continuat fiecare, netulburate, joaca pe ecranele colorate, a sosit nota, mama a plătit, şi-a pus iPad-ul înapoi în geantă, fetiţa şi l-a pus pe al ei înapoi în ghiozdan, s-au îmbrăcat şi au plecat. Totul s-a desfăşurat aproape în tăcere, fără nici un fel de conversaţie. Încă nu-mi dau seama dacă în povestea asta iPad-ul era cauza sau efectul…

Adina Rosetti
este jurnalistă şi scriitoare.

Foto: Fundaţia HHC România / P. Călinescu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucraina „fierbe“: înfrângerea teribilă cu România, descrisă într-un cuvânt de presa de la Kiev
Prezentă cu vedetele ei în SUA, echipa Ucrainei a suferit un rezultat de neconceput.
image
Mii de iranieni au ieșit în stradă în semn de susținere a atacului asupra Israelului
Mii de iranieni au ieșit duminică dimineața devreme pe străzile din Iran, în semn de susținere pentru atacul fără precedent cu drone și rachete în curs de desfășurare împotriva dușmanului înrăit Israel.
image
De ce a primit un jandarm din București în contul personal peste 1,6 milioane lei. „Ce de bani!”
Un subofiţer de la Direcția de Jandarmerie a Municipiului București, care îşi aştepta zilele acestea salariul, s-a trezit că i-au intrat în cont peste 1,6 milioane lei, adică peste 300.000 de euro.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.