De ce-aș pleca, de ce-aș mai fi rămas?
- argument -
Iniţial, tema acestui dosar îi privea pe tinerii care provin din oraşe cu mai puţin de 50.000 de locuitori. Oraşe mici precum Moreni, Zlatna, Adjud, Tecuci, foste tîrguri care au devenit peste noapte centre urbane, în anii comunismului, prin industrializare forţată şi migraţia oamenilor de la ţară spre fabrici şi uzine sau comune ridicate la rangul de oraş după 1990, pentru că edilii lor n-au făcut diferenţa între o uliţă şi un bulevard. În general, media de vîrstă a populaţiei din aceste localităţi depăşeşte 50 de ani. Aici trăiesc doar pensionarii care au lucrat în fabricile astăzi dezafectate, în vreme ce copiii lor pleacă, amintindu-şi mai tîrziu de oraşul natal cu o vagă nostalgie care este, de fapt, nostalgia copilăriei. În timpul unei documentări, am „locuit“ într-un astfel de oraş-dormitor pe care îl poţi parcurge la pas într-o jumătate de oră, fără să întîlneşti pe nimeni pe stradă, după ora 9 seara. M-a surprins cît de tare devenisem „de-a locului“ în doar cîteva săptămîni: îmi dădeam întîlnire cu diverşi oameni în centru, „la Palat“ sau „la statuie“, băusem deja cafea în toate birturile din oraş, mă opream pe trecerea de pietoni pentru cîte un schimb de politeţuri, iar vînzătorii îmi zîmbeau, gata să-mi dea marfă pe datorie. Am întîlnit şi tineri, unii dintre ei „plecaţi şi întorşi“, cei mai mulţi blazaţi, cîţiva cu slujbe în administraţia locală, alţii care trăiau doar pentru expediţiile prin munţii din apropiere, însă „clubul“ celor cu iniţiative civice era alcătuit doar din simpatice doamne pensionare.
După o discuţie cu Daniela Dumbrăveanu, care este geograf şi a contribuit la realizarea acestui dosar, au apărut şi alte întrebări: Ce înseamnă de fapt un oraş mic? Poate fi un oraş mic, „mare“? Şi cît de mici sînt, de fapt, oraşele mari din România? Astfel, aria de cercetare s-a extins şi am luat în calcul toate acele oraşe „în care nu se întîmplă nimic“, indiferent de mărimea lor. Oraşe în care nu există viaţă culturală, iar viaţa socială a locuitorilor se rezumă la ieşiri la bere şi, mai rar, la nunţi şi botezuri. Una peste alta, este vorba despre acel loc căruia i se spune „un oraş mort“. Eroii principali ai dosarului sînt tinerii din aceste oraşe. Tineri de liceu care îşi evaluază şansele, tineri care au plecat de ceva vreme şi îşi privesc oraşul natal cu duioşie şi detaşare. Dar şi tineri şcoliţi şi inteligenţi care s-au întors „acasă“ şi încearcă să-şi descopere un destin în oraşul lor. Aceştia din urmă sînt singurii care ar putea aduce cu ei o schimbare.
