De-a mama şi de-a tata
În amintesc că prin anii ’80, atunci cînd eram copil, exista o singură carte să-i zicem de parenting, care se numea Mama și copilul. O carte groasă, un soi de biblie a creșterii copiilor pe care orice mamă mai intelectuală o avea în bibliotecă. De acolo aflai cam tot ce trebuia să știi, de la primele luni de sarcină, la îngrijire și alăptat în primele săptămîni de viață, apoi înfășat, program de masă și somn, pînă pe la vîrsta de trei ani. Prin clasa a III-a, fascinată de aducerea copiilor pe lume, citisem deja Mama și copilul din scoarță-n scoarță și aplicasem toate sfaturile de acolo pe păpuși de diferite dimensiuni (copilul creștea, desigur). Pe la aceeași vîrstă, jocul „de a mama și de-a tata“ era un joc preferat, mai ales printre fetițe. Fiecare ne asumam cîte un rol, „creșteam“ tot păpuși sau alți copii mai mici, frați și surori. Era tot un soi de parenting, deși nimeni în România nu auzise de acest termen.
Astăzi, dacă ești părinte, poți afla mii de informații despre creșterea și educația copiilor de pe Internet, există site-uri specializate, poți participa la discuții pe forumuri, iar dacă toate acestea nu ți se par suficiente, poți apela la specialiști. Din ce în ce mai mulți părinți își cresc copiii „ca la carte“, după reguli impuse pe care le aplică cu sfințenie. Uneori, grija e exagerată pentru că le e frică să nu greșească. A fi părinte a devenit un job full-time, iar asumarea responsabilităților este mult mai evidentă ca în trecut. De aici și ideea acestui Dosar. Desigur, e impropriu să spui „meseria de părinte“, este o metaforă. Însă ne-am propus să aflăm cum își mai cresc părinții copiii. De exemplu, de ce la un moment dat apelează la un specialist sau la un psiholog. Cele mai dornice să povestească despre rolul de părinte au fost, așa cum era de așteptat, mamele, însă am convins și cîțiva tați, mai ales că rolul tatălui s-a schimbat mult în ultimii ani. Tații moderni sînt mai implicați și mai dornici să împartă cu mamele o serie de responsabilități, unii chiar își fac un titlu de glorie din rolul de tată. Iar mamele au devenit mai independente, mai puțin dispuse să primească sfaturi de la mamele lor sau de la bunici, încearcă să se desprindă de prejudecăți și de clișee și să-și educe copiii într-un stil propriu. Însă există viață „personală“ dincolo de „meseria de părinte“? Mai ai timp și pentru tine? Ce se întîmplă atunci cînd părinții divorțează, iar copiii sînt împărțiți între mamă și tată? Cum sînt priviți părinții din afară, din perspectiva profesorilor? Și, mai ales, a fi părinte ține de un instinct cu care ne naștem sau trebuie să fim ajutați ca să intrăm în rol? Sînt doar cîteva dintre întrebările la care acest Dosar încearcă să răspundă, într-un mod relaxat.
Ilustraţie de Ion BARBU
