Cum să creşti mare şi să intri pe piaţă în trei paşi

Publicat în Dilema Veche nr. 489 din 27 iunie-3 iulie 2013
Cum să creşti mare şi să intri pe piaţă în trei paşi jpeg

Cum să facem agricultura românească profitabilă? O întrebare grea, cu multe răspunsuri, care ascund la fel de multe soluţii. Unele se pot aplica, dar e nevoie de rezolvarea altor ecuaţii: de la mentalităţile omului de la ţară, de la felul în care bunicii noştri înţeleg să folosească grădina ori livada din fundul curţii, pînă la felul în care politicienii reuşesc să se alieze pentru a da agriculturii, ţăranului şi fermierului instrumente eficiente.

Economiştii şi cercetătorii au identificat aceste soluţii, însă ele poartă denumiri complicate: fiscalizarea, garantarea, microcreditarea, în faţa cărora bunicul meu ar spune: „Ne trăbă pe moaşă-sa pe gheaţă. Nu mai şciu ăştia ce să inventeze. Ăl bătrîn (n.n. – taică-su) n-o avut treabă cu aşa ceva. Pînă cînd nu a venit colectivizarea şi dădeai tot la colectiv. Acu’ nici nu mai ai unde să mai dai. Li se strică oamenilor căpşunele şi cucuruzu’ pe cîmp.“ Astăzi, nu doar că se vorbeşte tot mai des de puterea asocierii în agricultură, dar ea este văzută ca una dintre soluţiile-cheie, pentru a-i face pe micii producători agricoli ai României să iasă pe piaţă, să vîndă în supermarket şi să facă profit pentru a creşte mai departe.

Centrul Român pe Politici Europene, cu sprijinul Romanian – American Foundation (RAF), analizează rînd pe rînd soluţiile-cheie care ar face agricultura românească profitabilă, le dezbate şi se consultă cu experţii, micii producători şi asociaţii lor, pune totul în contextul viitorului buget european destinat agriculturii româneşti. Acest material sintetizează concluziile şi recomandărilor celor cinci rapoarte scrise de CRPE pe tematica adaptării agriculturii la modernitate, avînd asociativitatea ca fir roşu în toate aspectele discutate.

Cum arată reţeta unei politici inteligente

1. Asocierea – se prescrie tuturor micilor producători şi partenerilor, printre care Guvernului României, care trebuie să o administreze ca obiectiv de politici publice.

Simptome: În România, aproape jumătate din populaţie locuieşte în mediul rural, 93% din exploataţii au o suprafaţă de sub 5 ha. Acestea reprezintă doar 30% din suprafaţa agricolă utilizată. Toate au aceleaşi probleme: productivitate scăzută, capacitate extrem de redusă de investiţii şi acces deficitar la pieţele de desfacere. Rezultatul? Veniturile nu ajung nici pentru strictul necesar, darămite pentru dezvoltare. În România, subiectul asocierii în agricultură a revenit pe agenda publică. Sîntem cu mult în urma ţărilor din Vestul Europei, la acest capitol, chiar dacă, în acest moment, tot mai mulţi înţeleg avantajele pe care cooperarea le poate aduce micului producător, pe fiecare verigă a lanţului agroalimentar.

Programele naţionale sau cele sprijinite prin fonduri europene au avut, în ultimii 20 de ani, rezultate limitate, însă politicile naţionale coerente întîrzie. Iniţial, am realizat interviuri cu 76 de producători agricoli din 9 comune, din diverse regiuni ale României. I-am întrebat cum le merge, cum îşi văd vecinii, dacă s-ar asocia cu ei, dacă au mai încercat să se asocieze şi cum le-a mers, cum ar organiza ei politicile statului pentru a se simţi ajutaţi.

I-am întrebat dacă îi mai doare amintirea CAP-urilor şi am avut prima surpriză. Mai puţin decît credem noi aici, la oraş. Amintirea colectivizării forţate din comunism nu mai reprezintă un obstacol de netrecut în calea asocierii, cel puţin din perspectiva agricultorilor de vîrstă medie, activi şi capabili să se dezvolte economic. Oamenii au probleme mult mai „la zi“. S-ar asocia cu vecinii, dar vor să fie siguri că nu sînt traşi în piept. Apoi, nu văd rostul asocierii între „două sărăcii“, cum ne-a zis un legumicultor din Teleorman. În termeni ştiinţifici, asta înseamnă capital social redus. Şi mai înseamnă că ceva din afară (statul, UE, bănci, investitori) trebuie să pună un stimulent pe masă, să fie clar că o sărăcie plus o sărăcie egal mai mult decît suma a două sărăcii. Apoi, oamenii trebuie să vadă exemple de succes, pentru că exemple de insucces au tot văzut. La nivel de politici, pentru a ajunge unde dorim este, deci, nevoie de: măsuri de consolidare a încrederii, sprijin pentru comunitate, capital de lucru, consultanţă, un plan de afaceri clar şi promovare a modelelor de succes.

Aşadar, nu e de ajuns să le bagi lanterna în ochi micilor producători şi să le zici că ar fi bine să se asocieze, aşa cum unei răceli netratate, doar o aspirină nu-i va veni de hac. Vitamina care îi lipseşte agricultorului român şi de care are nevoie ca să crească este, aşadar, capitalul. Social. Şi bănesc. Şi aşa ajungem la...

2. Creditarea – se administrează „la firul ierbii“ pentru dezvoltarea micilor afaceri agricole şi se vine cu capitalul de care este nevoie.

Aproximativ 40% dintre fermierii activi din România nu au acces direct la serviciile financiare. Cei care au se lovesc de două probleme: capacitatea redusă de atragere a cofinanţării şi costul mare al capitalului împrumutat. Cu aceste două piedici, puţini fermieri români pot intra în concurenţă cu cei din alte ţări europene. Micii producători nici nu se încadrează prea bine în profilul clientului atractiv pentru bănci: profitabilitatea lor este mai redusă comparativ cu alte domenii de activitate, cei care solicită creditul provin din start-up-uri şi nu au un istoric de operaţiuni bancare sau de credit, ori nu dispun de garanţii. Folosirea pămîntului şi a altor active agricole drept garanţii bancare este afectată de volatilitatea crescută a preţurilor.

Soluţii sînt, însă, în instrumentele pe care Uniunea Europeană le pune la dispoziţie statelor, ca instrumente de sprijin pentru absorbţia fondurilor structurale dedicate agriculturii. În perioada 2007-2013, aproape 300 astfel de instrumente financiare au fost utilizate în ţările UE: 43% au reprezentat fonduri de creditare, 36% fonduri de capital şi 21% fonduri de garantare. Deci se poate.

Ce se întîmplă, însă, cu micii producători români care vor să „sară pîrleazul“ şi să treacă de la subzistenţă la profit? O posibilă soluţie vine din direcţia microfinanţării, un complement viabil la sectorul bancar. Microcreditul – aşa cum îl defineşte Bruxelles-ul – este împrumutul de sub 25.000 de euro, destinat sprijinirii dezvoltării microîntreprinderilor. Acordarea microcreditelor pentru producători presupune, în primul rînd, un efort de adaptare al creditorilor, o adaptare la „firul ierbii“, mult mai eficientă pentru beneficiar: cei care oferă împrumuturi trebuie să lucreze direct cu oamenii, să ia decizii de creditare nu doar bazîndu-se pe nişte cifre într-un bilanţ, ci deplasîndu-se, uneori, în gospodărie, ca să analizeze împreună cu ţăranul nevoile sale şi perspectivele de rentabilitate a investiţiilor care vor fi realizate. Asta înseamnă că marile bănci sînt prea mari ca să execute asemenea operaţiuni de fineţe. Aici intervin instituţiile de microfinanţare (instituţii financiare nonbancare). Acestea nu-şi permit să se acopere prin fondul de garantare al statului, care percepe comisioane mai mari pentru cei mici şi vulnerabili. Graţie argumentelor aduse de CRPE şi RAF, se va constitui un fond de creditare special adresat fermelor de familie, care este deschis pentru prima dată şi acestor creditori „la firul ierbii“. Există, deci, premisa ca micii producători să ia credite mai ieftine, dar această viziune trebuie aplicată într-un mod consistent, şi pe viitoarea perioadă de programare a fondurilor europene. Vom lucra în continuare cu Ministerul Agriculturii la normele de implementare ale noii legi.

Cum se cîştigă bătălia la raft

3. Piaţa de desfacere. Asocierea (la nivel local) şi creditarea (micilor fermieri) sînt tratamente necesare, dar nu şi suficiente. Marea bătălie se dă la raftul din supermarket, unde roşia cărnoasă din grădina bunicii sau mult rîvnitele mere dulci-acrişoare nici nu au ajuns încă. Nici un supermarket nu cumpără cu sacoşa. Nici măcar cu baniţa. Este nevoie de volume mari, de produse de o calitate omogenă, care au nevoie de: colectare de la uşa bunicii, centre de depozitare, producţie constantă (sere). La aceste lipsuri de infrastructură se adaugă şi lipsa puterii de negociere a fermierilor cu marile lanţuri de supermarketuri, concurenţa importurilor necontrolate (sanitar şi fiscal), lipsa facilităţilor pentru producţia locală. România are doar trei produse certificate de calitate europeană. Dintre acestea, cel mai cunoscut este deliciosul Magiun de Topoloveni, care, în unele supermarketuri, se vinde foarte scump – dublu faţă de dulceţurile din import. Fermierii se plîng de taxele mari de raft. Supermarketurile se plîng că fermierii nu pot livra cantităţile promise la calitate egală şi că nu respectă contractele. Raportul CRPE „Asociere în agricultură – calea produselor româneşti spre marile lanţuri de comercializare“ arată care sînt principalele zone de intervenţie:

● Huliţii intermediari sînt o resursă care trebuie valorificată. Mulţi dintre ei dispun de o reţea consolidată de desfacere: pieţe, procesatori, exportatori, marea distribuţie, mici magazine specializate, angrouri la care micii fermieri oricum nu au acces din cauza limitărilor specifice activităţii agricole. Statul ar trebui să-i atragă în parteneriate formale cu fermierii, pentru investiţii în centre de colectare, spaţii de depozitare, în care să ajungă de facto producţia locală, nu importuri.

● Susţinerea realizării de către marile lanţuri comerciale a unor parteneriate cu asociaţii, cooperative, grupuri de producători.

● Renegocierea unui cod de bune practici şi al unui contract-cadru, care să reglementeze aspectele cele mai importante din relaţia producător – retailer (negocierile comerciale, preţurile şi condiţiile de plată, promoţii, compensări şi litigii).

● Formare profesională pentru constituirea grupurilor de producători, precum şi a altor grupuri-ţintă care să înţeleagă şi să negocieze cu succes pe piaţa reală.

(Ghid de bune practici pentru asociere)

● identificarea oportunităţilor de dezvoltare agricolă din regiune;

● cartografierea regiunii: potenţialul agricol şi potenţiale pieţe de desfacere (ex.: oraşe din apropiere);

● prezentarea potenţialului în materiale informative la care să aibă acces toată comunitatea;

● concesionarea către asociaţiile agricole a infrastructurii nefolosite:
silozuri de legume şi fructe, depozite de cereale;

● crearea de reţele de mici producători prin furnizarea, într-o primă fază, de cursuri utile: standardele europene în agricultură, norme de igienă, metode de certificare bio;

● susţinerea unui grup de iniţiativă puternic din comunitate, capabil să coaguleze restul satului şi să definească obiectivele;

● consultanţă tehnică legată de funcţionarea diverselor forme asociative, aspecte fiscale, contabile;

● consultanţă pe plan de afacere şi pe crearea de mărci (comunitare);

● organizarea de tîrguri de produse;

● organizarea de vizite de studiu la asociaţii deja formate;

● facilitarea accesului la capital.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Megastructura uriașă pentru care Ceaușescu a plătit 60 de tone de aur pur. Este unicat în România și funcționează și astăzi
La granița de nord a României se află una dintre cele mai impresionante mega-structuri a epocii comuniste. Barajul de la Stânca-Costești este un colos de beton care a costat câteva tone de aur și este al treilea ca mărime din Europa. Acum este un adevărat paradis natural.
image
EXCLUSIV. Elena Lasconi: „Dacă voi fi președintele României, voi fi un președinte pentru popor, din popor și nu din colivie”
Candidată la președinția USR și văzută ca potențial candidat la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi a vorbit într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul” despre relația cu Dominic Fritz, despre cum s-a decis să candideze la președinția USR și dacă e România pregătită să aibă o femeie-președinte.
image
Ce este sistemul Patriot. Plusurile și minusurile armamentului american cu preț exorbitant
Patriot este unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare aeriană disponibile, capabil să intercepteze atât rachete cât și aeronave avansate. Principala provocare a sistemului este costul uriaș - o baterie Patriot nouă ajunge la 1 miliard de euro.

HIstoria.ro

image
Când au apărut primele bănci din Țara Românească
Pe măsură ce viața economică a Țării Românești se dezvoltă, apar numeroase proiecte și încercări pentru organizarea instituțiilor naționale de credit. Î
image
Cum a fost păcălit Hitler: Fortitude
Nicio operațiune militară din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel extrem de ridicat de securitate operațională, implicând ample și complexe acțiuni de înșelare militară și inducere în eroare a inamicului (incluzând aici manipularea, intoxicarea).
image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns: