Cîte istorii?
Istoria pe care o aduc la lumină cercetătorii profesioniști diferă uneori foarte mult de percepția populară asupra unui eveniment sau a unei personalități, de legendele și credințele intrate în mitologia populară. Istoria la nivel macro, adică aceea a marilor conducători de țări și de armate, cea a războaielor și revoluțiilor în ansamblul lor, e și ea în mare măsură diferită de aceea a oamenilor obișnuiți. Istoria care se învață în școli poate fi la rîndul ei o altă poveste. Iar pe lîngă faptul că istoria poate fi văzută în nenumărate feluri, ea este și mereu susceptibilă de manipulări politice și se știe că poate fi și schimbată în funcție de interesele vremii. O culme a aberațiilor legate de istoria noastră a fost atinsă, evident, în perioada comunistă, cînd a și fost pur și simplu sucită cu 180 de grade, de la viziunea exagerat antinațională a lui Roller la cea exagerat naționalistă din epoca Ceaușescu. Se pare că deformările, uneori grotești, ale acesteia din urmă au rămas încă bine întipărite în mințile multor oameni care au făcut școală în acele vremuri și chiar în cele ale unor indivizi care se pretind istorici.
Sînt și destui care au fost zăpăciți de auzul a prea multe interpretări diferite și care se așteaptă, poate, să primească o narațiune istorică gata făcută, așa cum se învăța la școală în comunism. Dar nu o istorie „oficială“ sau manualul unic (despre care iată că se vorbește din nou) pot fi soluțiile într-o societate normală, ci mai degrabă deprinderea de a gîndi faptele istorice, de a ne forma o viziune deschisă, de a ne pune întrebări pe baza unor date obiective. Doar printr-o viziune inteligentă și echilibrată ne putem feri de a cădea în teorii ale conspirației, de a crede că dacii sînt la originea tuturor civilizațiilor de pe planetă, de a ne face iluzia că haiducii nu erau niște tîlhari, ci adevărați filantropi și așa mai departe.
Există teorii potrivit cărora, cu cît un stat dorește mai mult să și rezolve problemele din istorie, cu atît mai mult se îndepărtează de realitatea prezentă și riscă să-și întîrzie dezvoltarea. Avem ceva exemple prin vecinătate și poate că nici noi nu sîntem prea departe de asemenea greșeli.
În orice caz, în anul Centenarului, ni s-a părut interesant să încercăm să ne facem o idee despre cum ne mai raportăm la propria istorie. Un context în care par utile și o privire asupra felului în care strămoșii noștri percepeau istoria, și cîteva referiri despre cum sînt discutate astăzi pe Facebook unele fapte istorice, și, bineînțeles, cîte ceva despre felul în care istoria se predă în școli.
Ilustraţie de Ion BARBU
