Cît de mult înțelegem apa?
Un răspuns sintetic e foarte greu de construit. Și asta pentru că apa e prezentă peste tot și e parte din noi. Sîntem alcătuiți în proporție de aproape două treimi din apă. Apa este un combustibil vital vieții. Iar viața însăși, așa cum o înțelegem noi azi, a apărut și a evoluat în apă.
Cînd, acum mai multe sute de milioane de ani, primele plante și, apoi, animale au început să cucerească uscatul, diferitele specii au colonizat continentele plecînd de la oceane în sus pe fluvii și rîuri, mergînd apoi spre zonele din ce în ce mai lipsite de apă. Unele specii s-au adaptat să trăiască în medii din ce în ce mai aride, dar principala specializare a fost aceea de a găsi, extrage și consuma în mod eficient apa trebuincioasă supraviețuirii.
Iar noi, oamenii, sîntem parte a aceluiași sistem viu. Civilizația umană s-a născut în lungul fluviilor, la gurile de vărsare în mare, în lagune și în delte. Și asta pentru că aici sînt unele dintre cele mai fertile medii de pe planetă, care le au oferit primilor oameni hrană, materii prime și protecție. Probabil că mediul mereu în schimbare al apei, cu tot ce poartă aceasta, i-a și stimulat pe strămoșii noștri să înțeleagă mai bine natura și să găsească soluții de adaptare.
În tot cursul istoriei umane, apa a avut și are un rol vital – nu doar pentru supraviețuire, ci și pentru dezvoltare, comunicare, colaborare, expansiune și dominație. Rîurile și țărmurile au fost frontiere naturale. Marea a devenit ușa deschisă spre lume. Popoarele care au învățat să se folosească de apă – mai ales navigatorii – au ajuns să descopere și mai apoi să controleze rutele comerciale, adevărate artere ale civilizației umane pe glob. De la fenicieni și vechii greci, la venețieni și genovezi, de la spanioli și portughezi, la olandezi, francezi și englezi, apa a fost cea care i-a condus spre noi teritorii și resurse. Astfel au fost făcuți pașii esențiali spre cunoașterea planetei și spre fondarea satului global.
Planurile de a folosi apa și de a o controla pentru diferitele nevoi au apărut încă din antichitate. Devierea fluviilor, tăierea de canale de irigații, construirea morilor de apă sînt dovezi ale acestor eforturi ale oamenilor de a se folosi de o resursă care părea inepuizabilă. Odată cu revoluția industrială însă, presiunea pe resursele de apă crește considerabil. Pe de o parte, fragmentăm ciclul natural prin baraje, îndiguiri și alte construcții masive. Pe de altă parte, apa este o materie primă importantă în industrie și agricultură, iar utilizarea acesteia se dezvoltă exploziv.
Treptat, nevoia de apă a civilizației umane a ajuns atît de mare, încît am reușit, fără mare efort, să ajungem într-o situație de criză globală. Cursurile naturale ale apelor sînt modificate, continuitatea curgerii apei (cu tot ceea ce duce aceasta) dinspre munți înspre oceanul planetar este blocată. Apa subterană este folosită în cantități atît de mari, încît acviferele nu reușesc să se mai încarce. Din toate activitățile noastre, murdărim apele cu un număr atît de mare de poluanți, încît nici nu îi știm încă pe toți. Rezultatul? Apa a ajuns să fie deja, probabil, cea mai prețioasă resursă naturală, pe cît de importantă, pe atît de grav afectată. Războaiele apei nu mai par atît de îndepărtate. Secetele, inundațiile, molimele și bolile – cunoscute și necunoscute (datorită apariției unor noi categorii de poluanți ai apei) – au efecte grave. Modificările climei duc și ele la înmulțirea evenimentelor extreme. Planeta trece prin fluctuații violente, de la perioade lungi de secetă, în care resursele de apă se reduc considerabil, la furtuni extreme, cu ploi masive care generează inundații rar întîlnite pînă de curînd.
Este știința de azi suficient de bine pregătită pentru a răspunde acestor provocări? Cu siguranță, nu. Aproape toate disciplinele științifice au încercat să înțeleagă ciclul apei în natură, precum și toate procesele și fenomenele în care apa are un rol major. Dar această abordare tradițională, sectorială, nu reușește să ne ajute să înțelegem toate aceste fenomene. De aici și lipsa unor soluții eficiente de gestionare a resurselor de apă la nivelul întregilor bazine hidrografice, care să asigure o existență în armonie cu natura în lungul rîurilor și coastelor, din munți și pînă în largul mărilor. Știința actuală, împărțită pe sectoare clar delimitate, fie rezolvă toate problemele legate de gestiunea apei într-un singur sector al unui fluviu – sau țărm de mare –, dar mută aceste probleme înspre aval, fie rezolvă o singură problemă, la nivelul unui întreg bazin, născînd în schimb numeroase alte hazarduri.
Soluția? Există, bineînțeles. Adaptarea este factorul-cheie care a permis vieții pe Pămînt să evo-lueze. Iar omenirea a știut permanent să se adapteze tuturor modificărilor naturale. Trebuie acum să schimbăm modul în care încercăm să înțelegem ciclul apei. Era antropocenă, pe care tot noi am început-o, trebuie abordată cu totul altfel. Trebuie să analizăm toate procesele și interacțiunile, atît din natură, cît și dintre oameni și natură. Iar această nouă abordare trebuie să aducă împreună toate domeniile, pentru a putea face o analiză cu adevărat interdisciplinară. Ciclul apei presupune urmărirea continuă a poveștii particulelor de apă din vîrf de munte, de la izvoare și pînă în zonele adînci ale oceanelor.
Vom reuși în această nouă abordare științifică? Sînt optimist – important însă este ca, pînă cînd noul mod de a gîndi ciclul apei să fie dezvoltat și aplicat în lume, să nu suferim prea multe pierderi.
Adrian Stănică este cercetător științific la Institutul Național de Geologie Marină – GeoEcoMar, și jurnalist științific.
Foto: Ioana Epure
