Cine sînt datornicii?

Publicat în Dilema Veche nr. 608 din 8-14 octombrie 2015
Cine sînt datornicii? jpeg

Există în tradiţia urbană românească o frecventă utilizare a împrumutului. De la „Vecino, dă-mi şi mie aspiratorul tău, că al meu s-a stricat“ şi „N-ai o juma’ de kil de făină, pînă la patru, cînd vine al meu să-l trimit la Alimentara“ (pe nou, Non-stop), la mai intelectualul „Împrumută-mi ceva amuzant de citit, că-s răcit şi n-am voie să ies din casă“ şi la frecventul „Dă-mi şi mie o sută pînă la leafă“. Pentru că în regimul comunist banul nu era niciodată capital, adică nu producea, avea statutul oricărui obiect: dacă tot stă degeaba, mai bine să-l folosim pe rînd (cu condiţia să nu-l uzăm prea tare). 

A existat, mai ales la începutul anilor 2000, o adevărată febră a creditelor – e drept, stimulată din plin de către bănci, prin reclamele agresive la celebrele „credite cu buletinul“. Ea a cuprins mai ales persoane tinere, pînă în 40 de ani, care se îndatorau pentru te miri ce – de la cumpărarea unui apartament pînă la haine „de fiţe“ sau mult-visate vacanţe în locuri pînă nu de mult interzise. Ulterior s-a dovedit că multe din aceste credite fuseseră peste puterile de plată, mai ales că nu era greu să te îndatorezi simultan la mai multe instituţii de credit. Oameni uşuratici? Inconştienţi? Nu neapărat. Lipsiţi de cultură financiară? Posibil. 

Tinerii respectivi acumulaseră frustrări în anii ’90, cînd inflaţia galopantă făcea iluzorie orice şansă de a achiziţiona un lucru mai însemnat. În plus, inflaţia îi învăţase că banul pe care nu-l cheltuieşti azi, mîine nu mai valorează nimic, deci orice reflex de economisire fusese temeinic anihilat. Urmaseră zece ani (1999-2008) de continuă creştere economică. Cei mai mulţi salariaţi erau obişnuiţi ca, măcar o dată pe an, să capete o majorare de salariu. Dacă-şi schimbau locul de muncă, era întotdeauna pentru a merge într-unul mai bine plătit. Cine nu-şi mai aminteşte, să consulte datele INS privind evoluţia salariului mediu (chiar calculat în dolari) din acea perioadă. Şi-atunci, chiar dacă împrumutul pe care-l făceai se traducea într-o rată cam la limita suportabilităţii, puteai fi sigur că peste unul-doi ani acea rată avea să reprezinte o sumă modestă în raport cu venitul tău. Pentru tinerii care intraseră pe piaţa muncii în anii ’90 şi s-au format ca adulţi în anii care au urmat, mitul zilei de mîine mereu mai bune era pe deplin justificat. Faptul că au venit ani cu diminuări ale salariilor şi pierderi ale locului de muncă i-a luat pe nepregătite şi a produs, după 2010, credite neperformante care însumează zeci de miliarde.

Sînt două mari categorii de îndatorare: cea făcută în scopul unei achiziţii majore sau a unor „cumpărături compulsive“ şi cea făcută pentru acoperirea cheltuielilor zilnice sau a unor datorii. Prima categorie de îndatorare e în principiu benignă, dacă plata ei poate fi făcută din veniturile viitoare. 

Cea de-a doua situaţie e mai periculoasă – dacă veniturile curente nu-ţi ajung pentru acoperirea nevoilor zilnice şi, să zicem, te împrumuţi pentru a completa suma de plată la întreţinere. Luna următoare vei avea de făcut o cheltuială în plus (plata datoriei), ceea ce înseamnă că veniturile şi cheltuielile fiind aceleaşi, diferenţa pe care va trebui să o acoperi printr-un nou împrumut va fi şi mai mare, generîndu-se o spirală a îndatorării. Campania agresivă desfăşurată de bănci pentru credite de consum acordate foarte uşor a avut un rol nefast tocmai pentru că a stimulat acest al doilea tip de îndatorare. 

Conform unui studiu realizat în 2011 de

, există două tipuri de situaţii care fac ca cineva să ajungă în situaţia de a nu-şi mai putea plăti datoriile.

Prima situaţie este aceea în care cineva (o persoană, o familie), aflat într-o situaţie economic stabilă, contractează un credit a cărui plată în rate n-ar trebui să creeze probleme. Diverse evenimente pot însă destabiliza situaţia financiară – pierderea locului de muncă, o boală care necesită un tratament costisitor etc. –, astfel încît omul sau familia devin rău-platnici, cu consecinţele cunoscute. 

A doua situaţie tipică este cea în care pentru o persoană sau o familie, aflată deja într-o situaţie materială precară, apare o nevoie stringentă de bani. Nu-i neapărat nevoie să fie ceva dramatic, ca o boală gravă, e suficient să se strice acoperişul de la casă, ca fiul, student în ultimul an, să piardă bursa şi să trebuiască să plătească şcolarizarea. Omul nu va avea încotro, va fi obligat să se împrumute, deşi banii pe care-i cîştigă abia îi ajung să trăiască de la o lună la alta. Va spera că un miracol (o slujbă mai bine plătită, finalul fericit al unui proces de succesiune care trenează de ani) îl va ajuta să-şi plătească datoria. Cum miracolele nu se produc atunci cînd avem nevoie de ele, omul va îngroşa rîndul rău-platnicilor, în beneficiul firmelor de recuperare a creanţelor – un business ce prosperă în vremi de restrişte. 

Remarcaţi că nu am adus în discuţie tot felul de escroci sau aventurieri care contractează credite, aducînd garanţii supraevaluate, cu intenţia bine definită de a nu le plăti niciodată. Situaţiile pe care le-am descris nu au nimic extraordinar, se pot întîmpla oricui, mai ales în condiţiile perioadei pe care am convenit s-o denumim „criza financiară“. Cei care apar în statisticile BNR la rubrica „credite restante“ nu sînt nici ahtiaţi după consum, nici inconştienţi, nici imprudenţi. Sînt, pur şi simplu, un produs al crizei. 

Mircea Kivu este sociolog. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Sentință exemplară în cazul unui șofer care a dat intenționat cu mașina de lux peste mai mulți polițiști
Doi polițiști din Argeș au fost loviţi, cu intenție, de un șofer care s-a urcat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Bărbatul a pus în pericol viața agenților și a celor trei copii minori ai săi, aflați în mașină în momentul producerii incidentului.
image
image
A murit procurorul român cu cea mai mare vechime în magistratură. Încă era în activitate
Pavel Palcu, procurorul arădean cu cea mai mare vechime în magistratură din România a murit, astăzi, 15 aprilie, într-un centru de recuperare medicală din Bucureşti.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.