Cine ne (va) scrie istoria?

Publicat în Dilema Veche nr. 333 din 1-7 iulie 2010
Cine ne (va) scrie istoria? jpeg

Călătorii cultivaţi din Occident care ajungeau – arareori – la hotarul dunărean al Imperiului „Marelui Turc“ şi, mai mult, care se hotărau apoi să-şi povestescă în scris peripeţiile, observau cu surprindere că băştinaşii acelor îndepărtate ţinuturi vorbeau o limbă ciudat de asemănătoare cu latina, fără însă să ştie – băştinaşii, nu călătorii străini – să explice de unde această ciudăţenie. Mai mult încă, unii dintre ei chiar îşi dădeau lor înşile numele de Romani, fără să ştie prea bine de ce. Nu avea nici o legătură cu credinţa creştină, căreia îi erau foarte devotaţi, dar care îi aduna la liturghii rostite în limba slavonă, în edificii modeste, pe care, surprinzător, le numeau cu un cuvînt derivat tot din latină, biserică, de la clasicul basilica. 

Nu e departe timpul cînd asemenea constatări vor fi reluate. Epoca în care ignorarea originilor latine ale limbii române se trăda doar prin folosirea inadecvată a adjectivului lucrativ va fi o amintire. Ca într-un nou veac întunecat, de astă dată cu Internet, va trebui să ne repezim la Google, vorba unui clasic în viaţă, pentru a afla ce ruină e la Adam Klisi şi ce-o fi însemnînd Tropaeum Traiani. Pentru lucruri mai subţiri, va trebui să importăm specialişti în istoria Daciei romane din ţări unde limbile clasice se studiază încă. Nu vor adăuga prea mult la deficit, fiindcă nici istoria nu o duce mai bine în viziunea actualilor guvernanţi, care o izgonesc de unde pot şi de unde nu: un sistem de învăţămînt care prevede ore de religie din clasa I în clasa a XII/XIII-a asigură o abundentă cunoaştere a istoriei sacre, de cea mireană lepădîndu-se energic. 

Între ostilitatea semidoctă faţă de studiul direct şi critic al izvoarelor antice – cărora, pentru Transilvania, li se adaugă cele medievale – şi obtuzitatea culturală a unei naţii de subingineri, latina e pe cale să sucombe mai rău decît în anii reformei comuniste a învăţămîntului. Mai rău, zic, fiindcă atunci în toate ţările-satelit au fost înfiinţate măcar cîteva licee clasice, unde se învăţa intensiv şi latina, şi chiar şi greaca veche; am beneficiat eu însămi de această excelentă iniţiativă. Doar că, la noi, după mai puţin de zece ani de la înfiinţare, liceele clasice au fost desfiinţate. Doar în România. În Bulgaria sau în Ungaria, ţări mîndre, nu-i aşa, de obîrşia lor latină, aceste licee înfiinţate tot în 1948 există şi azi. 

Ştiu că soarta limbilor clasice şi, în subsidiar, a istoriei – mai puţin a celei contemporane – nu e foarte promiţătoare nicăieri în lume: cenzura post-colonialistă, practicată de generaţia rebelă de la 1968, care devasta laboratoare de epigrafie sau de etruscologie sub cuvînt că sînt mumii ale ştiinţei burgheze, a făcut mult rău şi universităţilor occidentale. Dar în Germania sau în Franţa, ba chiar şi în America, studiile clasice au avut multă vreme un statut atît de privilegiat, încît mai au şi acum de unde pierde. La noi, unde latina şi greaca au fost vreme de 50 de ani marginalizate, orice lovitură poate fi fatală nu doar unui domeniu anume de specialitate, ci unui întreg univers cultural.

În era Internetului, s-a considerat că acest univers nu mai e actual – sau, mai exact, nu părea actual pînă acum cîţiva, foarte puţini, ani, la izbucnirea crizei globale. Atunci, şi părinţii, şi educatorii, şi autorităţile din SUA şi Europa de vest au realizat brusc că pragmatismul excesiv al formării resursei umane calificate şi limitarea cunoaşterii la informaţie a reprezentat una din cauzele majore ale prăbuşirii economiilor lor, şi sistemul a început foarte repede să se corecteze: programele academice consacrate ştiinţelor umaniste, în genere, şi limbilor clasice, în special, au reînceput să fie căutate de studenţi, finanţate de universităţi, revistele de specialitate sînt mai multe şi mai vii ca oricînd, şi tot aşa. 

Cum însă să-mi imaginez că generaţia actuală de decidenţi din România, care îşi dovedeşte cu fiecare zi mai mult cinismul ignar şi impacienţa viscerală faţă de orice opinii care nu sînt conforme cu cele pe care le profesează ea însăşi, va descoperi prin forţe proprii virtuţile formatoare ale limbilor şi culturilor clasice? Cum să sper că va înţelege că e necesar să susţii o şcoală proprie de cercetare istorică, şi că asta nu se poate realiza fără o cunoaştere calificată a limbilor clasice? Mă simt datoare să amintesc tuturor politicienilor care s-au agitat zgomotos pe tema predării istoriei României – horribile dictu! – în limbile minorităţilor (iar de tradus să-şi traducă singuri exclamaţia mea), că, de vreme ce ei fac totul pentru ca istoria să dispară din şcoli, e totuşi mai bine ca micii unguri să ştie niţică istorie în ungureşte decît să o ignore cu totul în româneşte. 

Le profeţesc aceloraşi anxioşi demagogi că, dacă nu copiii, atunci nepoţii domniilor lor vor studia bistoş Istoria Transilvaniei după manuale elaborate la Budapesta, fiindcă acolo se mai învaţă latina şi greaca. La noi – nu.    

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.