Cine mai are încredere în ştiinţă?
În cine au românii cea mai puţină încredere? Nu, nu cred că ar putea fi vorba despre politicieni, poliţişti, funcţionari din administraţie, judecători sau alte categorii atît de mult vehiculate prin sondaje.
După părerea mea, românii au cea mai puţină încredere în profesionişti. Nu, nu în acei aşa-zişi experţi care apar zilnic la televizor şi se pricep la orice, de la situaţia în Asia de Sud-Est la preţul ridichilor de lună. Este vorba despre adevăraţii profesionişti, care şi-au dedicat viaţa studierii unor probleme deosebit de complexe.
Exemple? Nenumărate. Cînd se vorbeşte despre cutremure, adevăraţii specialişti au o audienţă redusă, pe lîngă şarlatanii care oferă soluţii miraculoase sau care vorbesc despre predicţii gen Nostradamus. Cînd se discută posibilele resurse de hidrocarburi, ultimii crezuţi sînt geologii care, în lipsa oricăror informaţii, sînt foarte reticenţi. Încredere prezintă atunci tot soiul de voci publice care se pricep la orice şi la nimic. Cînd se discută despre gazele de şist, nu inginerii de zăcămînt sau de foraj contează, ci oricine altcineva. Iar exemplele nu se opresc la cele legate de geoştiinţe (pe care însă le cunosc cel mai bine). La fel putem vorbi despre alte subiecte – pe cît de delicate, pe atît de mult aruncate în ridicol: de la schimbarea climei, la probleme de evoluţie, biologie, genetică la inginerie, comunicaţii şi astronomie.
De ce această lipsă de încredere? Nu cred că putem da vina doar pe istoria noastră recentă, în care aşa-zişii „experţi oficiali“ stabileau linia trasată de Partid. După părerea mea, cauza fundamentală este prăbuşirea sistemului de educaţie, mai ales în domeniul ştiinţelor exacte şi naturale. Orele foarte puţine, programele şi manualele încîlcite şi indigeste fac ca generaţii întregi să confunde astronomia cu astrologia, istoria cu miturile, realitatea cu dorinţele, raţiunea cu vrăjitoria. Iar revenirea în forţă a conceptelor medievale e sprijinită şi de o mass-media din ce în ce mai neprofesionistă, lovită grav de marea criză a trecerii în era digitală.
Efectele acestui fenomen se văd, se aud şi se citesc în mass-media, în fiecare zi. Dacii comunicau probabil prin sisteme wireless, borcanele sînt sisteme de prevenire a cutremurelor, Marea Neagră stă să explodeze – în cazul în care nu devine un Triunghi al Bermudelor. Toate aceste legende suburbane sînt, fiecare, semne ale profundei lipse de educaţie din societate şi a totalei neîncrederi în experţi.
Soluţia? Putem vorbi despre modele de succes în societate, dar esenţială este lansarea unui real program de educaţie ştiinţifică la toate nivelurile. O educaţie care să fie făcută folosind programe de învăţămînt logice, clare şi dedicate nivelului mediu al masei elevilor. Programele ar trebui reflectate de manuale simple şi clare, nu prin cursuri universitare copiate fără nici un fel de discernămînt.
Dar cine are încredere în adevăraţii pedagogi?
Adrian Stănică este jurnalist de ştiinţă şi cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar.
Foto: V. Dorolţi
