Cică niște cronicari nu duc lipsă de sminteli

Publicat în Dilema Veche nr. 913 din 7 – 13 octombrie 2021
Cică niște cronicari nu duc lipsă de sminteli jpeg

„Sminteala” românească este, lexical, medievală și bisericească. La cîte un cronicar (Ureche), sminteala este năucire, inclusiv (sau mai degrabă) cauzată de acțiuni cît se poate de fizice („Ştefan vodă (...), împreunîndu decii oastea cea streină cu a sa, pre multe locuri au smintit pre turci, de le-au căutatu a ieşi din ţară”). În alt caz, tot la Ureche, este și mai clar că smintirea indică o suferință fizică: „Iar Pătru vodă, prădîndu ţara şi arzîndu şi multă pradă făcîndu, s-au întorsu înapoi, fără de nici o sminteală”.

Evanghelia după Matei extinde subiectul la nivel universal, depășește luptele pentru putere din Balcani: „Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala”.

În toate accepțiunile, sminteala este o ieșire din normele valide de funcționare, un defect, o stricăciune. La cronicari, registrul este mai degrabă cel al beteșugului trupesc cauzat mecanic. Biblia pare să plaseze sminteala în registru psihologic (chiar psihiatric).

Iar la Eminescu, în secolul al XIX-lea, sintagma „în smintiți și în mișei” nu lasă loc de interpretări: sminteala s-a mutat la „casa de nebuni” și nu a mai fost lăsată să iasă.

Dar, fie înfrîngere militară sau cădere psihică, sminteala conotează și o desfășurare exterioară violentă. Un smintit din cronicile lui Ureche, vasăzică, nu este un țăran oarecare afectat de un episod violent local, neimportant (eventual o ceartă neînsemnată cu un vecin mai iute la mînie), ci un combatant care suferă o corecție severă în care sînt implicate două oști, arme, un nivel crescut de agresiune și o intenție clară de a ucide. La fel, un smintitor biblic nu afectează doar parțial și minor viața celui smintit, ci în joc este însăși mîntuirea celui din urmă, așadar miza smintirii este nu doar enormă în substanță, ci se presupune că are și o desfășurare exterioară asemănătoare cu cea a posedării de către diavol.

Azi, lexical, „sminteala” este exotică. Și rară. Și-o mai asumă doar puțini din cei care scriu, de obicei aceia familiarizați și cu lecturi mai puțin contemporane. Cum este, de exemplu, Andrei Pleșu, autorul unui text publicat în Dilema veche și intitulat „O sminteală”. Un text despre, veți fi poate surprinși (mai puțin în cazul – foarte probabil – în care vă e cunoscut articolul pomenit), Mihai Gâdea.

În textul citat, Pleșu reușește cu lejeritate să mute sminteala în prezent nu doar prin intermediul personajului despre care scrie, ci și prin decriptarea unei trăsături a amintitei suferințe: „Sminteala nu e sminteală dacă în joc nu intră şi o iresponsabilă derivă a competenţei”.

Așadar, stricăciunea smintelii nu este numai un nefericit episod indus din afară de către forțe mai puternice decît bietul oropsit (forțe militare, cum vedem la cronicari, sau metafizice, cum ne spune Evanghelia după Matei), ci și un defect personal pe care împricinatul îl tolerează, poate chiar cultivă: incompetența.

Odată ajunși aici, în punctul în care am înțeles că sminteala este o violentă și, de multe ori, tolerată (ba chiar dorită de către smintiți) ieșire din norme, un personaj colectiv din viețile noastre pare că-și revendică fără rest această definiție: politicianul român.

Observația poate părea radicală prin generalitatea ei. Dar să o cercetăm. Și am putea începe chiar cu politicianul Nicolae Ceaușescu. Pentru care pînă și această titulatură – „politician” – pare exagerată, știm cu toții că anterior menționatul a fost un satrap comunist, un dictator aflat în vîrful unui sistem care funcționa prin teroare și lipsă de resurse. Totuși, pînă să ajungă la putere absolută, Ceaușescu era doar un membru al Partidului Comunist, un cetățean implicat politic. O să se spună că toate regimurile comuniste au fost niște sminteli și că regimul ceaușist nu e diferit, în esență, de altele. E adevărat, dar ceaușismul încă dă măsura smintelilor politicienilor noștri de azi, așa că o putem considera sminteală fondatoare.

Cel puțin în cazul unui Ion Iliescu, omul care a fost președinte în România post-’89 timp de zece ani (din care un mandat după 2000, într-un cincinal în patru ani la finalul căruia România a intrat în NATO, pe președinția unui fost membru PCR aflat multă vreme în grațiile prim-secretarului Nicolae Ceaușescu – să te smintești, și alta nu, de la așa o încurcătură).

În primii ani ai României iliesciene, sminteala ceaușistă a funcționat sub hainele parodice ale democrației originale locale. Dar cu efecte încă mai devastatoare decît cele ale PCR-ului aparent distrus în decembrie 1989: dacă în ultimii ani ai ceaușismului nu mai era nici o îndoială despre ce este regimul dibaciului cîrmaci, Iliescu a reușit nu doar să-i conserve pe mulți dintre actorii privilegiați ai comunismului, ci chiar să-i transforme în stîlpi ai regimului său și chiar ai celor viitoare. Așa se face că avem, încă, la șefia Băncii Naționale a României, un turnător la Securitate, în 2021. Așa se face că nici acum nu știm ce conțineau microfilmele aceleiași Securități despre studentul în Teologie în Elveția Daniel Ciobotea, actual Întîi Preafericit al BOR. S-ar putea întocmi o listă lungă cu persoanele publice și jurnaliștii (din care unii abia au prins cravatele de șoimi ai patriei înainte de ʼ89) care nu s-ar atinge nici măcar de o scamă de pe cei doi (care, atenție, nu sînt decît dintre cei mai notorii, sute de alți foști tovarăși ne otrăvesc viețile în continuare) și care, vreo trei decenii, au contribuit la marea minciună a „democrației” românești. Ce poate fi, deci, mai smintitoare decît această infiltrare prin generații a unei dictaturi criminale?

Dar să ne prefacem că nu comunismul (cu toate tarele lui) ar fi marea problemă a liderilor politici și publici din România. Și să sondăm incompetența. Propun ca studiu de caz PNRR-ul României: Planul Național de Redresare și Reziliență, documentul pe care țara noastră l-a trimis la Bruxelles pentru a primi, în schimb, aproape 30 de miliarde de euro drept ajutor post-pandemic. Este vorba de un plan întocmit de un guvern condus de un premier școlit în finanțe în SUA, secondat de un vicepremier expert în fonduri europene. Un act asumat, formal, de un Minister al Proiectelor și Investițiilor Europene diriguit de un fost ONG-ist de succes. Un Plan care ar trebui să dea măsura unui guvern constituit de o alianță a celor mai reformatori oameni politici din România.

PNRR – nu a obosit Comisia Europeană să tot spună asta – este despre reforme, nu despre noi clădiri, autostrăzi sau alte obiective de infrastructură (pentru acestea din urmă sînt disponibile, ca și pînă acum, celelalte finanțări europene de zeci de miliarde de euro pentru fiecare țară, programele operaționale sectoriale). Reforme „verzi”, în special, dar nu numai. Reforme. 

Ce conține PNRR-ul României în materie de reforme? Nimic. România nu are, în acest moment, nici o strategie coerentă, solidă, în domeniul „verde”. E adevărat, însă, că PNRR-ul conține niște mici cîrpeli infantile prezentate drept reforme: să nu mai ținem becurile aprinse dacă nu stăm la birou. Încă și mai penibil este capitolul despre reforma pensiilor: pe scurt, se spune că de asta se va ocupa Parlamentul, cîndva. Între timp, sistemul de pensii din România e în pragul prăbușirii. Digitalizare? Ridicol: se va face un „cloud guvernamental”. Dar nu se explică nici cum va funcționa, nici ce va conține, nici dacă (și cînd) nu vom mai duce cópii „xerox” de la instituția A de stat la instituția B de stat.

Și așa revenim la sminteală: o stricăciune atît de profundă și de agresivă încît, vorba evanghelistului, „Vai lumii, din pricina smintelilor!”.

Iar lumea noastră românească este, într-adevăr, vai de ea. O lume așa de smintită că nici cronicarii, vorba aceluiași Ureche, „nu au ştiut ce au scris”: „Iară ce să va fi trecut înapoi nu să află însemnat de streini, cunoaşti-să că cum nu să află de scriitorii noştri însemnat viiaţa domnilor şi lucrurile lor, aşa şi vă leatul, cîndai să nu fie smintitu, iară de au şi însemnatu, nu au ştiut ce au scris”.

Cătălin Prisacariu este jurnalist, redactor-șef adjunct la Newsweek România.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

aurel balasoiu foto facebook jpg
Cine este Aurel Bălășoiu, deputatul exclus din PSD în urma unui scandal sexual
Aurel Bălășoiu, deputatul exclus din PSD pe fondul implicării într-un scandal sexual cu minori, este la primul mandat de parlamentar și a studiat Teologia. După ce au apărut fotografii în care ar apărea dezbrăcat alături de un tânăr, parlamentarul a susținut că nu este el în imagini.
Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Zelenski a anunțat că orașul Lîman a fost „complet eliberat”
Volodimir Zelenski a declarat duminică oraşul strategic Lîman din estul ţării „complet eliberat" de sub controlul forţelor ruse, la o zi după ce Moscova a anunţat că trupele sale au decis să se retragă din bastionul lor din nordul regiunii Doneţk.
Jair Bolsonaro le face cu mâna susținătorilor FOTO AFP
Alegeri prezidențiale de înalt risc în Bazilia. Actualul președinte, Bolsonaro, nu va recunoaște rezultatul în caz că pierde
Brazilia organizează alegerile prezidențiale duminică, iar actualul președinte - Jair Bolsonaro ar putea fi înfrânt de liderul stângii braziliene și fost președinte Luiz Inacio Lula da Silva .

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.