Cererea de minune

Publicat în Dilema Veche nr. 463 din 27 decembrie 2012 - 3 ianuarie 2013
Cererea de minune jpeg

Curînd după moartea sa în 1124, Ştefan, întemeietorul comunităţii Grandmont, lîngă Limoges, apucase să facă două-trei vindecări miraculoase. Dar călugării săi erau eremiţi contemplativi şi unul dintre ei l-a ameninţat că, dacă nu încetează cu miracolele, îi va dezgropa trupul şi îl va arunca în rîu... A păstra concentrarea spirituală a comunităţii era mai important decît să atragă agitaţia plină de veneraţie a mulţimilor. Însă peste cîteva decenii, un alt conducător al ordinului menţiona în Viaţa sfîntului 15 noi vindecări, la care în 1189 s-au adăugat 39, pe temeiul cărora Ştefan a fost canonizat de Sfîntul Scaun. Eficacitatea miraculoasă a fondatorului sprijinea acum mînăstirea în competiţia cu noi ordine şi congregaţii religioase, asigura coeziunea unei comunităţi care nu mai număra doar contemplativi. „Momentul nu mai era propice discreţiei, ci preamăririi sfinţeniei sale în faţa contestaţiilor interne şi externe“, spune André Vauchez (în Dicţionar tematic al Evului Mediu), care menţionează cazul pentru a arăta fluctuaţia atitudinii faţă de miracol, în funcţie de diverse momente istorice şi categorii de credincioşi.

Teologii şi contemplativii au avut mereu de îmbinat – nu fără contradicţii – două exigenţe, două orientări: pe de o parte, interpretarea spirituală a minunilor credinţei; pe de altă parte, administrarea lor în terenul trăirii religioase comune, unde nevoia de minuni „palpabile“, imediat eficace, care să dea asistenţă în viaţa curentă, era predominantă. Au existat autori care au criticat sever abuzul de miraculos, impostura unor „fabricanţi de miracole“, barocul ieftin al unor predicatori, credulitatea mulţimilor. Au existat clasificări din ce în ce mai atente şi mai restrictive în acest domeniu. Dar, în genere, Biserica a folosit miraculosul minunii ca pe un mijloc convingător, spectaculos, exemplar pentru a fixa pedagogic credinţa în popor sau pentru a-şi spori autoritatea.

Cum au fost articulate cele două orientări? Mai cu seamă prin interpretarea minunii ca semn, ca limbaj extraordinar prin care Dumnezeu se adresează omului. Aşadar ca element care trebuie interpretat. Minunile împlinite de Iisus sînt semne ale Împărăţiei care s-a apropiat. Sfîntul, cu minunile sale, e un loc de radiaţie pentru manifestarea divină, nu un deţinător de puteri proprii, cvasimagice. Insistenţa cu care Biserica a combătut acest ultim tip de miraculos arată că el putea fi tentant, că sfinţii puteau deveni nişte patroni cu care credinciosul făcea schimb de daruri.

Dar cum e posibil extraordinarul într-o ordine pe care Dumnezeu însuşi a stabilit-o, pe care el însuşi o susţine? Cum e posibilă ruptura în legile naturii, suspendarea lor, adică tocmai ce pare să facă substanţa minunii, savoarea ei? Un tip de răspuns, cel dat de Maxim Mărturisitorul, este că legitatea lumii nu e statică, ci vectorială către eschaton. Creaţia are pusă în natura ei moduri diferite de lucrare: cele obişnuite, perceptibile pentru înţelegerea comună, şi moduri verticale. În cazul minunii, natura nu e contrazisă, nu se schimbă; în ea se actualizează, ca excepţii, acele moduri care se vor actualiza integral la împlinirea ultimă a lumii. Miracolul ţine de raţionalitatea vectorială a naturii. Augustin, de partea sa, întindea miracolul la întreaga fire. Considera că toate fenomenele ei sînt uimitoare, dar că privirea noastră împăienjenită de obişnuinţă nu le mai percepe extraordinarul. El vorbea despre „raţiunile seminale“ pe care Dumnezeu le-a ascuns înlăuntrul lucrurilor fireşti şi care pot fi activate de rugăciunile sfinţilor, pot fi percepute de cercetătorul credincios. Toma din Aquino a recurs la soluţia – minunea lucrează nu contra naturam, ci supra naturam.

Dacă am insistat asupra acestei raţionalităţi vectoriale e ca să arăt că miracolul se află în miezul trăitului religios, dar şi al gîndirii creştine din epocile premoderne. E ceea ce constată cercetările asupra temei, care s-au înmulţit de la mijlocul secolului trecut, pe linia de studiu al mentalităţilor şi de antropologie istorică.

În lumea de azi

Mai are trecere astăzi minunea de tip religios? Mai ocupă ea, ca în vremurile premoderne, un loc important, dacă nu central, în trăirea credinţei? Nu mă refer la miraculosul difuz, la straniul pitoresc, poetic ori plăcut înfricoşător ori sinistru. Mai ales din ultimele avem îndeajuns. Filme 3D, literatură, jocuri pe calculator sînt pline de tehnologii supranatural de distructive, paranormal, science fiction şi vampiri.

Poate că minunea de tip religios nu mai e aşa de vizibilă social ca înainte. Dar sensibilitatea pentru ea nu a dispărut. Pe portalul Tineretului ortodox din Republica Moldova se poate citi că, în 12 august 2012, o ploaie torenţială a potolit incendiul unor păduri de pe Muntele Athos. „Sîmbătă, călugării au ieşit la linia de foc, implorînd apărarea Preasfintei Fecioare Maria… Monahi, pompieri şi muncitori, toţi vorbesc fără ezitare despre minunea săvîrşită de Maica Domnului în stingerea focului din Sfîntul Munte, care ameninţa mai ales Mănăstirea Hilandari.“

În 1993, sanctuarul Fecioarei de la Lourdes a primit aproape 2.000.000 de credincioşi: francezi, italieni, britanici, belgieni, spanioli. 85.000 de bolnavi au venit aici în speranţa vindecării. Biserica catolică tratează astăzi, cu distanţă critică şi riguros discernămînt, vindecările miraculoase. La Lourdes, funcţionează o comisie medicală şi Biserica examinează numai cazurile, din ce în ce mai puţine, care rămîn inexplicabile ştiinţific. Din partea credincioşilor există însă – spune Sandrine Cogat-Droulez („Religion, science et «miracle», le cas de Lourdes“, Socio-anthropologie nr. 10, 2001) – o aşteptare, o cerere de miracol, fie că ea se adresează Bisericii, fie că se manifestă în marginea ei, precum în grupurile charismatice. S-a modificat desigur ceva în motivaţia pelerinului sau a vizitatorului la sanctuarele miraculoase. El nu mai trăieşte într-un context religios care acoperă întreaga societate. Nu respectă în primul rînd reguli prescrise de instituţia eclezială. În Apus mai ales, dar nu numai acolo, demersul lui a devenit mai individualist. Ţine de nevoi şi convingeri personale, se înscrie într-un tablou al credinţei pe care individul se simte mult mai liber să-l deseneze singur şi unde încrederea în puterea sfîntă se îmbină, de la sine înţeles, cu încrederea în tratamentul medical.

În genere, oamenii se îndreaptă către sanctuarul miraculos în speranţa vindecării, pentru a obţine linişte sufletească, protecţie, sănătate pentru ei înşişi şi cei apropiaţi, în sfîrşit, pentru o experienţă spirituală. Dar ceea ce, pentru toţi, garantează eficacitatea locului este tocmai minunea care l-a calificat. Pe ea o rememorează ritualul pelerin, o reactualizează într-un fel. În timpul şi în logica ei intră pelerinii atunci cînd refac scenariul fondator al locului.

Termenul grec pentru „minune“ e thauma. Cel latin are rădăcina mira-, e miraculum. Amîndoi trimit la viziunea uimitoare. Semnifică ceva extraordinar care se dă vederii, care apare dintr-un alt nivel de realitate decît cel în care funcţionăm în mod curent. Şi care cere, din partea receptorului uman, capacitatea de a fi recunoscut în calitatea lui proprie, de a fi urmat în teritoriul din care a apărut.

Aceasta e, în sens etimologic, minunea. Ceva se dă vederii pentru a declanşa o interpretare ascendentă, o răsucire a minţii. Acesta e, de altfel, sensul pe care îl regăsim „dramatizat“ în legendele a numeroase sanctuare ale Maicii Domnului făcătoare de minuni, prezente mai pretutindeni în Europa. Potrivit legendelor de întemeiere, icoana ei (în Răsărit)/statuia ei (în Apus) se iveşte în trunchiul unui copac sau dintr-o stîncă, se arată unui om singur, în singurătate. Îi vorbeşte, îi cere să ridice o biserică pe locul apariţiei lor. Omul nu ia în seamă cererea. Duce imaginea în biserica satului sau a cetăţii. O integrează în lumea care îi este familiară, în structura sacră deja instituită. Însă imaginea se întoarce în mod miraculos la „locul său“. Există o „luptă“ între imaginea-apariţie, cu ordinea transcendentă din care a venit, şi ordinea aşezată a comunităţii. În sfîrşit, oamenii recunosc calitatea imaginii şi ridică biserică pe locul unde icoana/ statuia e venerată de acum înainte. E un loc „însemnat“, aparte, înalt, polar faţă de spaţiul vieţii obişnuite şi el orientează spre nevăzutul din care a apărut imaginea miraculoasă. Un asemenea scenariu e povestit, cîntat, parcurs, refăcut ritual în timpul pelerinajelor la numeroase sanctuare mariale din Europa. El pune în scenă minunea ca viziune mobilizatoare, ca miraculum. 

* * *

Şi noi trăim sărbătorile într-un decor urban „miraculos“. Încărcat de lumini cu pîlpîiri violente, cotropit de iureşul imaginilor digitale, cu sclipiri de beteală şi de pocnitori, e un miraculos care ezită între feerie şi bazar. Dăm buzna în magazine şi în pieţe, le golim euforic, facem consum enorm, petrecem. Toate acestea ţin de regimul legitim al sărbătorii, de extraordinarul ei.

Dar Naşterea nu are loc în cetate, ci într-o iesle sau o peşteră în pustie. Primii ei martori sînt puţini: cîţiva păstori şi cîţiva regi călători din Răsărit. Dumnezeu ia trup, îşi face vizibilă prezenţa în discreţie şi în singurătate. Şi întruparea lui e vectorială: vrea să atragă privirea omului către locul de unde el a coborît.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cele mai recente cărţi publicate: Nicolas de Cues ou l’autre modernité (L’Harmattan, 2010) şi Stilul religiei în modernitatea tîrzie, Polirom, 2011.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Taxe si impozite jpeg
Sistemul fiscal românesc în 2025. Cum se taxează munca și ce trebuie să știe antreprenorii
Anul 2025 aduce schimbări semnificative și o complexitate ridicată din perspectivă fiscală. Mediul de afaceri din România se află într-o perioadă de transformări majore, iar companiile trebuie să se adapteze rapid la noile realități.
daniel david ubb fb jpg
Cum ar putea arăta o zi de școală pentru liceeni. Daniel David: „Un program mai flexibil, ore comasate, accent pe cultură generală”
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că noile planuri-cadru pentru liceu vor flexibiliza foarte mult orarul elevilor. Acesta a explicat că, în funcție de specificul materiei și de vârsta copiilor, unii profesori ar putea să predea modular.
manastirea corbii de piatra 01 foto arhiepiscopia argesului si muscelului jpg
Singurul lăcaş de cult din Romania cu două altare în acelaşi naos va fi reabilitat. De ce are o valoare excepțională
După mai bine de un deceniu în care a fost într-un stadiu avansat de degradare, Corbii de Piatră, cea mai veche mănăstire rupestră din sudul României, realizată în secolul al XIV-lea, ce găzduieşte şi cel mai vechi ansamblu de pictură, va fi reabilitată.
Pestera Meziad
Locul fabulous din România cu galerii spectaculoase care oferă senzația unui tunel natural impresionant. Trebuie să ajungi cel puțin o data în viață aici
În inima Munților Apuseni, la granița dintre Pădurea Craiului și Defileul Crișului Repede, se află una dintre cele mai impresionante peșteri din România, Peștera Meziad. Situată în județul Bihor, în Valea Meziadului, această comoară subterană este o vizită obligatorie pentru pasionații de natură, is
Ciorba de pui a la grec jpeg
Ce să pui în ciorba de pui a la grec, pentru a ieși ca la restaurant. Trucuri și ingrediente care fac diferența
Ciorba de pui a la grec este un preparat savuros, cu o textură catifelată și un echilibru perfect între cremozitate și aciditate.
donald trump discurs învestire FOTO profimedia 0955734309 jpg
Donația pentru participarea la învestirea lui Trump - 50.000 de dolari. „Oricine dă bani are acces la masă și face poză cu oricine”
Publicații din SUA au dezvăluit că pentru o donație de minimum 50.000 de dolari oricine putea participa la evenimentele ocazionate de învestirea lui Donald Trump. „La ei lobby-ul e reglementat și acceptat”, a explicat Andrei Caramitru.
arme nucleare
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
Profesorul universitar Cătălin Avramescu, care și-a anunțat recent candidatura la prezidențiale, a declarat în exclusivitate pentru „Adevărul” că România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia.
trump jpg
Războiul lui Trump cu emigranții poate aduce și oportunități. Sociolog: „probabil numărul românilor care s-ar califica e mic”
Tabăra republicană care vrea politici restrictive de imigrație a obținut o victorie prin decizia lui Trump de a elimina obținerea cetățeniei de către copiii născuți în SUA. O altă tabără are șanse să obțină condiții mai ușoare de acordare a cetățeniei pentru persoanele cu abilități tehnologice.
elena ghica historia jpg
22 ianuarie: Ziua când s-a născut Elena Ghica, prima feministă din istoria României
Ziua de 22 ianuarie mai este cunoscută în istorie pentru momentul primului guvern unitar al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, este ziua când a murit Regina Victoria a Marii Britanii. Tot pe 22 ianuarie s-a născut George Motoi, regizor de teatru și actor român.