Ce secret ştia Vulpea despre inimă

Publicat în Dilema Veche nr. 494 din 1-7 august 2013
Ce secret ştia Vulpea despre inimă jpeg

„Nu pot să mă joc cu tine... Nu sînt îmblînzită“ – îi spune Vulpea Micului Prinţ, eroul cunoscutei poveşti poetice a lui Antoine de Saint-Exupéry, publicată cu doar un an înaintea dispariţiei sale, într-o misiune de zbor, la 31 iulie 1944. Cine este Micul Prinţ? Numele lui sugerează copilăria (inocenţa, spontaneitatea, curiozitatea şi jocul) şi, pe de altă parte, aminteşte de condiţia princiară a fiinţei. Micul Prinţ nu este din această lume, el vine din cer – ne spune povestea. Ne-am putea gîndi chiar la Împărăţia Cerurilor, unde, potrivit Evangheliei lui Matei (18:3), mai mari, adică mai importanţi, sînt copilaşii. Primul ghid al vizitatorului celest descins pe Pămînt, în pustiul Africii, este un şarpe, iar primele repere sînt pustiul şi singurătatea. „Unde sînt oamenii?... Te simţi cam singur în pustiu“ – se adresează copilaşul şarpelui. „Singur te simţi şi printre oameni“ – îi răspunde acesta. După ce străbate pustiul, urcat pe un munte înalt, eroul speră să cuprindă, dintr-o privire, toată planeta şi toţi oamenii. Dar nu zăreşte decît colţuri de stîncă. „Fiţi prietenii mei, sînt singur!“ strigă el. „Sînt singur...“ răspunde ecoul. „Ce planetă caraghioasă“ – îşi spune Micul Prinţ. „Numai uscăciune, numai stîncă colţuroasă... Iar oamenii n-au nici un pic de fantezie. Nu fac altceva decît să îngîne ceea ce le spui.“ Noroc că, în scurtă vreme, se întîlneşte cu Vulpea. Ca să se poată juca, ea îl roagă să o îmblînzească. „Ce înseamnă să îmblînzeşti?“ întreabă Micul Prinţ. „Înseamnă a-ţi crea legături“ – îi zice Vulpea. „Dacă tu mă îmblînzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume... Dacă tu mă îmblînzeşti, viaţa mi se va însenina. Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebiţi de-ai tuturor. Paşii altora mă fac să intru sub pămînt. Ai tăi mă vor chema din vizuină, ca o melodie... Nu cunoaştem decît ceea ce îmblînzim“ – îi explică Vulpea. „Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten, îmblînzeşte-mă.“

Dar ce înseamnă a îmblînzi? Cum tîlcurile la care se referă Vulpea par a fi complicate, ne limităm la etimologie. Verbul derivă din latină (blandio, - ire, „a mîngîia“), cu sensurile de „a îndulci, a alina, a domoli, a linişti“. Important este că Micul Prinţ a reuşit să îmblînzească Vulpea, care îi devine prietenă. Înainte de a pleca mai departe, Vulpea îl roagă: „Întoarce-te la mine, să-ţi iei rămas bun, iar eu îţi voi dărui o taină... Iată care-i taina mea. Nu poţi vedea limpede decît cu inima, esenţialul este invizibil pentru ochi.“

Ce voia să-i spună Vulpea, destăinuindu-i acest „secret“? E clar că nu se referea la inimă ca la organ muscular, cavitar, cu rol de pompă aspiro-respingătoare ce asigură circulaţia sîngelui în organism. Vechile mituri se referă la anumite funcţii subtile ale inimii, care se află dincolo de sfera fiziologicului. Nu întîmplător, tradiţiile religioase (indiene, egiptene, sufite, creştine) au învestit inima cu statutul de simbol sacru. Vechile texte indiene se referă la inimă numind-o Cetatea lui Brahma (Brahma – „pură“), ea fiind sălaşul principiului divin (Brahma), sufletul viu (jivatman) din care purcede şi de care depinde orice existenţă. În acest sălaş al lui Brahma se află o floare de lotus minusculă, iar în interiorul ei o cavitate (termenii de „lotus“ şi „cavitate“ trebuie consideraţi ca metafore simbolice ale unor realităţi suprasensibile) ocupată de Eter (Akasha), element care desemnează realităţi spirituale, de ordin superior în raport cu lumea sensibilă. Aflăm, din Chandogya Upanishad, că accesul şi cercetarea învăţăturilor acestui „loc secret“ din inimă reprezintă cunoaşterea cu inima (harda-vidya), iluminarea interioară, cunoaşterea divină. Se poate spune că „inima“ reprezintă, în esenţă, „punctul de contact al individualului cu universalul, sau al umanului cu Divinul“ (René Guénon, Simboluri ale ştiinţei sacre, Humanitas, 1977).  În tradiţia islamică, inima (qualb) nu este doar un „centru al vieţii sentimentale“, cum, de pildă, apare în modernitatea occidentală, ci este privită mai ales ca organ al contemplaţiei şi al vieţii spirituale. Ea este Havuzul unde se nasc intuiţiile intelectuale, viziunile şi revelaţiile divine. Organul subtil al acestor percepţii este Ochiul Inimii (Ayn el Qalb). Regăsim această metaforă mistică şi în religia creştină. Despre ea aminteşte Sf. Apostol Pavel în „Epistola către Efeseni“: „Şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi...“ (Efes., 1:18). La fel ca şi în alte religii, şi în creştinism, metafora teologică a ochiului inimii evocă corespondenţa subtilă şi misterioasă între creatură şi Dumnezeul interior sufletului său. Pentru asemenea experienţe vizionare este însă nevoie de puritate şi inocenţă, aşa cum ne sugerează Evanghelistul Matei: „Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu“ (Matei, 5:8). Lumea văzută, contemplată prin „ochiul inimii, lasă să se întrevadă în orice lucru transparenţa divină“, iar „omul bun, din visteria cea bună a inimii, scoate cele bune“ (Luca 6:45). Tocmai visteria cea bună a inimii stă la temelia adevăratelor legături umane, prietenia şi iubirea. Inima, cuvînt derivat din latinescul anima (cu sensurile de „răsuflare, suflet, viaţă, spirit“) este plămădită din aur, la omul bun. Om cu inima de aur, om bun. Inima lui, asemeni soarelui, străluceşte ca aurul, luminează şi încălzeşte, îmblînzeşte, alină şi îndulceşte. Înlăuntrul ei, se face simţită prezenţa divină. Secretul pe care îl ştia Vulpea, taină pe care i-a dăruit-o Micului Prinţ, se poate enunţa în cîteva cuvinte. O inimă iubitoare este o teofanie.

Silvia Chiţimia este dr. în etnologie şi arte vizuale, scriitoare.

Foto L. Muntean

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

Adevarul.ro

image
Reacţii după şedinţa foto a lui Brad Pitt pentru GQ Magazine: „Arată ca un cadavru”
Desemnat în anii '90 cel mai sexy bărbat în viaţă de revista People, actorul Brad Pitt şi-a şocat fanii cu cea mai recentă şedinţă foto realizată pentru revista GQ, mai mulţi internauţi comentând că arată ca un cadavru.
image
Lacul căutat de zeci de mii de turişti pentru tratamente s-a colorat în roz. Explicaţiile cercetătorilor VIDEO
Pe lângă culoare, lacul emană şi un miros neplăcut. În fiecare an, aici vin zeci de mii de turişti la tratament. Specialiştii vin cu explicaţii.
image
CTP ne trezeşte la realitate: „Popovici? Dar de ce să mă simt mândru?“
Cristian Tudor Popescu a comentat, în stilul său caracteristic, performanţa lui David Popovici la Mondialele de nataţie, unde sportivul de 17 ani a cucerit două medalii de aur.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.