Ce pierdem
- argument -
Încrederea e o noţiune pe marginea căreia se pot scrie întregi tomuri de religie, filozofie, politică, sociologie, economie, psihologie, dacă nu chiar şi sport. Noi am pornit doar de la observaţia că una din problemele actuale ale societăţii noastre e lipsa de încredere, că foarte mulţi încearcă să-şi facă rosturile aşa încît să depindă cît mai puţin de cei din jur, în care, evident, nu au încredere; că statul şi instituţiile de toate felurile nu prea reuşesc (nici dacă încearcă) să cîştige încrederea cetăţenilor (care scade continuu); că extrem de puţini politicieni învaţă cîte ceva din căderile în dizgraţia opiniei publice, suferite de predecesorii lor; că firme de prestigiu, în alte ţări, la noi reuşesc să-şi strice imaginea; în sfîrşit, că pînă şi cei care fac lucrurile aşa cum trebuie şi se poartă ireproşabil sînt foarte adesea priviţi cu suspiciune. E un adevărat cerc vicios al neîncrederii şi paşii pentru eliminarea lui trebuie făcuţi cu grijă, din toate părţile.
Lipsa de încredere nu este, cum ar putea considera unii, doar ceva de ordin imaterial, spiritual. Lipsa de încredere poate fi echivalentă cu lipsa de credite (deci, direct cu lipsa de bani disponibili), cu lipsa de investiţii, cu lipsa unui sistem bun de asigurări, cu lipsa unui comerţ plăcut, ba chiar şi cu lipsa unor echipe de fotbal bune, după cum veţi citi în paginile acestui Dosar. În schimb, pe lipsa de încredere şi pe prezumţia de vinovăţie se întemeiază birocraţia.
Civilizaţia, libertatea, capitalismul, pacea, bunăstarea generală sînt toate bazate pe încredere în semeni, pe încredere în instituţii, pe încrederea fiecăruia în propriile puteri, pe încredere în viitor.
Evident, comunismul a săpat zeci de ani întru şubrezirea acestui liant indispensabil al unei societăţi normale. În anii aceia, încrederea te putea costa amarnic iar oamenii au învăţat să nu se încreadă în semeni, şi cu atît mai puţin în ceea ce venea din partea statului. Nu întîmplător, unul care spunea că nu are încredere în nimeni, nici măcar în el însuşi, se numea Iosif Visarionovici Stalin. Aşa se explică poate şi faptul că mai nimeni nu a avut şi nu are încredere în rublă. În întreaga lume, euro şi dolarul (bancnota pe care scrie „In God we trust“) sînt simboluri ale încrederii.
Pentru noi, au trecut destui ani de la vremurile suspiciunii generalizate în societate. Cu toate astea, sîntem încă departe de a fi încrezători. Cît ar mai trebui să treacă sau ce ar trebui să se întîmple ca să ne schimbăm?
Ilustraţie realizată de Ion BARBU
