"Ce frumos era spitalul nostru!... Mai ceva ca la pensiune!"

Publicat în Dilema Veche nr. 387 din 14 - 20 iulie 2011
"Ce frumos era spitalul nostru!    Mai ceva ca la pensiune!" jpeg

– Bună ziua!
– Bună ziua!
– Unde e spitalul?
– Păi, chiar aicea: staţi cu spatele la el!
– Bine, dar la poartă scrie „Cămin pentru persoane vîrstnice“…
– Ascultaţi-mă pe mine: ăsta e spitalul! Doar am fost internat aici cînd am fost odată răcit!

În mintea bărbatului trecut de 70 de ani „Spitalul“ e tot spital. Chiar dacă a fost desfiinţat. Căci ştie şi asta! Îmi spune că „toată lumea s-a mirat cînd a auzit că se desfiinţează, pentru că veneau aici din toate satele: de la Frumoasa pînă la Cernetu! Acum, l-au desfiinţat şi a rămas aşa!“ „Aşa“ – adică cu altă firmă la poartă.

Am fost la Cervenia, în Teleorman, la doar două zile după 1 aprilie, dată la care a intrat în vigoare Hotărîrea de Guvern „care a închis spitale“. La Cervenia, spitalul s-a transformat peste noapte în cămin de bătrîni. În doar două zile, avea firmă şi ştampilă nouă, iar vechile saloane au început să fie modificate astfel încît să devină camere cu două paturi şi cu grup sanitar propriu.

Oricum, micul spital din Cervenia a avut norocul lui pentru că s-a „transformat“ aşa de repede. Din 67 cîte s-au închis în toată ţara, doar 6 au reuşit această performanţă.

Într-unul dintre birouri, cîţiva dintre foştii şi actualii angajaţi (în acelaşi timp!) pun la punct ultimele chestiuni birocratice. Nadia a venit la spital ca infirmieră, în urmă cu 16 ani, iar acum e asistentă. Ionela Stoica e de 20 de ani la Cervenia. Între timp a terminat facultatea şi e director economic la spital. Dragoş Popa a venit într-o duminică la tatăl său, în comună. „L-am rugat să ne ajute la curăţenie în curtea spitalului şi mi-a venit ideea să-l angajez.“ – povesteşte directorul spitalului, doctor Nicolae Bulumac. „Cînd l-am angajat, i-am dat cadou doi purcei: pe Tom şi pe Jerry. A fost cadoul meu! Pe urmă a terminat facultatea şi a devenit economist!“

Soţia lui Dragoş e asistentă la farmacie, dar face tot ce e nevoie. Mai e şi fizioterapeutul Corina Pantilie, care a venit într-o zi la spital şi a întrebat: „Se poate angaja la dumneavoastră?“. „Se poate orice!“ – i s-a răspuns.

Satul Cervenia are aproape 3000 de locuitori. Spitalul avea 85 de paturi, împărţite în patru secţii. Într-o comunitate aşa de mică, angajaţii spitalului erau ca o familie: puneau toţi umărul cînd era de lucru, tot împreună lucrau şi în grădina din spate, ca să mai îmbunătăţească masa bolnavilor. Îşi amintesc că vara culegeau portbagaje întregi cu dovlecei şi cu ardei, sau cu mere. Şi localnicii spun, cu nostalgie... „Ce frumos era spitalul nostru! Mai ceva ca la pensiune!“.

Directorul – doctorul Bulumac – s-a născut la Cervenia, unde a şi petrecut primii ani ai copilăriei. Întîmplarea a făcut ca, la puţin timp după ce a terminat facultatea, să se întoarcă în satul natal, ca medic. Asta era acum vreo 30 de ani. De atunci e directorul spitalului. Spital care are şi el o istorie pe care localnicii o ştiu foarte bine: a fost înfiinţat la începutul anilor ’40, de către un boier de-al locului, Nicolae Racotă (care a făcut în sat şi o şcoală, şi o biserică), împreună cu un medic. „Doctorul Dăniţă trebuia să plece cu o bursă la Hamburg. Numai că, într-o seară de iarnă, boierul Racotă a venit şi l-a luat cu sania, pentru că soţia lui era bolnavă. Apoi au stat de vorbă în noaptea aceea, la o ţuică fiartă, şi au hotărît să facă spitalul. La început s-a numit «preventoriu» şi tot satul a ajutat la construirea lui: fiecare a dat 1 leu pentru o cărămidă.“

Reforma în sănătate din 2011 a găsit spitalul din Cervenia – cum spuneam – cu patru secţii: interne, geriatrie, pediatrie şi recuperare medicală. Geriatria era acoperită două zile pe săptămînă de un medic trimis de la Bucureşti, de la Institutul „Ana Aslan“, pediatria – de un medic pensionar, iar pentru celelalte specializări exista cîte un medic permanent.  Chiar şi aşa, pentru localnicii din zonă, spitalul era „salvarea“ lor. Cum aveau o problemă – dădeau fuga acolo. Acum, soluţia e să cheme „Salvarea“ de la Alexandria. 15 km dus, 15 km întors, pe un drum pe care – spun localnicii – „poate să-ţi sară perfuzia din venă“.

Medicul Bulumac le plînge de milă localnicilor. El spune că, de-acum, se vor duce la Alexandria, unde vor fi diagnosticaţi, apoi… „li se pun analizele pe burtă şi sînt trimişi acasă. Aşa se întîmpla şi pînă acum. Numai că ei nu se duceau acasă, ci veneau la noi, că pentru asta erau spitalele mici. Degeaba ştii ce boală ai, dacă nu are cine să te îngrijească, cine să-ţi aplice un tratament. Cred că prin desfiinţarea spitalelor mici asta se pierde: bolnavii nu vor mai avea acces la îngrijire medicală. Spitalele judeţene vor fi asaltate de bolnavi şi nu vor putea să facă faţă.“

Spitalul Judeţean din Alexandria este construit în anii ’70, dar va intra în curînd într-un program de reabilitare, cu fonduri europene. Este unul dintre cele mai mici din ţară (alături de cele din Călăraşi, Giurgiu şi Sălaj). Are puţin peste 600 de paturi. Doctorul Monica Roşu, director medical, vede, însă, altfel reforma din sănătate. Îmi spune că urgenţele oricum vor veni tot la spitalul din Alexandria, unde veneau şi pînă acum, aşa că nu se pune problema unei supraaglomerări. „Oamenii spun că vin la noi, pentru că în spitalele mici – aşa cum se exprimă ei – n-au aparate la care să-i pună, ca să vadă ce au! Eu cred că e un lucru bun închiderea spitalelor rurale mici, pentru că acolo se internau mai mult bolnavi cronici, cu boli cunoscute. De multe ori, se duceau la spital, se internau şi primeau doar cîteva pastile pe zi, ceea ce pot să facă şi acasă, în patul lor. Important e să se dezvolte serviciile ambulatorii şi spitalele de urgenţă. Iar acestea din urmă să aibă locuri suficiente, medici specialişti, dar şi dotarea necesară, pentru că nu se mai poate face medicină cu un stetoscop şi un tensiometru. Bine, fiecare şi-ar dori să aibă un spital în satul lui. Dar cred că sîntem prea săraci ca să ne permitem acest lucru!“

Înapoi, în Cervenia, în centru, la magazinul sătesc, în jurul microfonului meu se naşte un adevărat talk-show.
– Eu sînt cardiacă. Era să mor acum cîteva zile! De ce?!... Păi, intrasem în panică! Dacă era spitalul aici, dăteam o fugă şi gata! Aşa... am luat o pastilă şi m-am liniştit!
– Eu am fost la spital, la Alexandria, cu aia mică, dar nu se uită nimeni la tine, dacă nu dai bani! Aici, eram ai noştri din sat, ne cunoşteam... plus că e mai curat aici la noi!
– Să vină televiziunea să vadă ce condiţii sînt la Alexandria şi ce condiţii sînt la Cervenia!
– Avem aici un vecin paralizat la pat. Domnul doctor mereu îl interna că avea o situaţie mai precară. Şi-l ajuta! N-a întors spatele la nimeni!
– Aici era şi mîncare ecologică, aveam grădină în spatele spitalului, aveam şi şapte izvoare cu apă bună, ca la staţiune, că veneau oamenii din sat şi luau apă de acolo cu bidoanele!
– Da’ nu e posibil să te iei de sănătatea oamenilor! Le iei şi ultima speranţă de viaţă!...
– Marie, cît aveam tensiunea? Că tu mi-ai luat-o... 20! Eh, domnul doctor m-a pus pe picioare în două săptămîni!

Printre protestatari se remarcă un bătrîn care-şi aminteşte, cu vocea tremurîndă, că avea 10 ani cînd s-a deschis preventoriul, în ’42. 
– Ăsta e cel mai mare război posibil. Mai rău ca-n Libia! Mai au să închidă şi farmaciile, şi gata! La Alexandria de ce să mă duc? Aici e spitalul nostru!
– Dar ce-o să faceţi de-acum? îl întreb.
– Rău! – Unde o să vă duceţi?
– Sus!...

Doctorul Bulumac mă plimbă prin saloanele goale ale spitalului, apoi prin secţia de recuperare, dotată cu o grămadă de aparate. Secţia va funcţiona şi la Căminul de bătrîni, deşi speranţa tuturor a fost că spitalul de boli cronice s-ar fi putut transforma în spital de geriatrie. Mai ales că începutul fusese făcut, în urmă cu cîţiva ani, prin colaborarea cu Institutul „Ana Aslan“. „E păcat! Ar fi trebuit să analizeze fiecare caz în parte, înainte să hotărască cine se închide şi cine nu.“ – spune doctorul Bulumac. „Eu zic că-i o reformă făcută pe genunchi. Au vrut să taie buboiu’, ca să scape pacientul, au tăiat buboiu’, a murit şi pacientul. De fapt, cred că se urmăreşte ca cineva să pună mîna pe clădirile şi pe terenul spitalelor închise. La noi s-a încercat lucrul ăsta din 1990. Vom vedea, probabil, peste ceva vreme, ce s-a întîmplat cu spitalele închise.“

Problema oamenilor din Cervenia e (ca în toată ţara, de-altfel) „cum să desfiinţezi ceva, fără să pui nimic în loc?“ Deşi, la Cervenia, s-a pus în loc un Cămin de bătrîni. Cine are însă nevoie de aşa ceva? În zonă, sînt oameni săraci, majoritatea cu pensii de CAP, în jur de 300 de lei pe lună, în condiţiile în care la un Cămin de bătrîni trebuie să plăteşti circa 700 de lei pe lună.

Pe de altă parte, localnicii mi-au vorbit despre mentalitatea lor, despre faptul că la ţară este o ruşine să-ţi duci părinţii „la azil“! Te-ar rîde tot satul!
Poate – admit ei –, căminele de bătrîni ar putea fi o soluţie în condiţiile în care tot mai mulţi tineri pleacă să-şi găsească de lucru în alte ţări, iar părinţii vor rămîne singuri acasă.
„Noi învăţăm, oricum, să facem altceva. Ne transformăm din mers!“ – îmi spune doctorul Bulumac în timp ce în jurul lui, pe treptele spitalului, se strîng cei cîţiva angajaţi, pentru o poză de final. „Gata! Haideţi la poză! Asta e trupa! Hai!... Păsărica!...“ 

Varianta audio poate fi ascultată la http://www.romaniaactualitati.ro/cum_se_inchide_un_spital-29058

Liliana Nicolae este jurnalistă la Radio România. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.