"Ce frumos era spitalul nostru!... Mai ceva ca la pensiune!"

Publicat în Dilema Veche nr. 387 din 14 - 20 iulie 2011
"Ce frumos era spitalul nostru!    Mai ceva ca la pensiune!" jpeg

– Bună ziua!
– Bună ziua!
– Unde e spitalul?
– Păi, chiar aicea: staţi cu spatele la el!
– Bine, dar la poartă scrie „Cămin pentru persoane vîrstnice“…
– Ascultaţi-mă pe mine: ăsta e spitalul! Doar am fost internat aici cînd am fost odată răcit!

În mintea bărbatului trecut de 70 de ani „Spitalul“ e tot spital. Chiar dacă a fost desfiinţat. Căci ştie şi asta! Îmi spune că „toată lumea s-a mirat cînd a auzit că se desfiinţează, pentru că veneau aici din toate satele: de la Frumoasa pînă la Cernetu! Acum, l-au desfiinţat şi a rămas aşa!“ „Aşa“ – adică cu altă firmă la poartă.

Am fost la Cervenia, în Teleorman, la doar două zile după 1 aprilie, dată la care a intrat în vigoare Hotărîrea de Guvern „care a închis spitale“. La Cervenia, spitalul s-a transformat peste noapte în cămin de bătrîni. În doar două zile, avea firmă şi ştampilă nouă, iar vechile saloane au început să fie modificate astfel încît să devină camere cu două paturi şi cu grup sanitar propriu.

Oricum, micul spital din Cervenia a avut norocul lui pentru că s-a „transformat“ aşa de repede. Din 67 cîte s-au închis în toată ţara, doar 6 au reuşit această performanţă.

Într-unul dintre birouri, cîţiva dintre foştii şi actualii angajaţi (în acelaşi timp!) pun la punct ultimele chestiuni birocratice. Nadia a venit la spital ca infirmieră, în urmă cu 16 ani, iar acum e asistentă. Ionela Stoica e de 20 de ani la Cervenia. Între timp a terminat facultatea şi e director economic la spital. Dragoş Popa a venit într-o duminică la tatăl său, în comună. „L-am rugat să ne ajute la curăţenie în curtea spitalului şi mi-a venit ideea să-l angajez.“ – povesteşte directorul spitalului, doctor Nicolae Bulumac. „Cînd l-am angajat, i-am dat cadou doi purcei: pe Tom şi pe Jerry. A fost cadoul meu! Pe urmă a terminat facultatea şi a devenit economist!“

Soţia lui Dragoş e asistentă la farmacie, dar face tot ce e nevoie. Mai e şi fizioterapeutul Corina Pantilie, care a venit într-o zi la spital şi a întrebat: „Se poate angaja la dumneavoastră?“. „Se poate orice!“ – i s-a răspuns.

Satul Cervenia are aproape 3000 de locuitori. Spitalul avea 85 de paturi, împărţite în patru secţii. Într-o comunitate aşa de mică, angajaţii spitalului erau ca o familie: puneau toţi umărul cînd era de lucru, tot împreună lucrau şi în grădina din spate, ca să mai îmbunătăţească masa bolnavilor. Îşi amintesc că vara culegeau portbagaje întregi cu dovlecei şi cu ardei, sau cu mere. Şi localnicii spun, cu nostalgie... „Ce frumos era spitalul nostru! Mai ceva ca la pensiune!“.

Directorul – doctorul Bulumac – s-a născut la Cervenia, unde a şi petrecut primii ani ai copilăriei. Întîmplarea a făcut ca, la puţin timp după ce a terminat facultatea, să se întoarcă în satul natal, ca medic. Asta era acum vreo 30 de ani. De atunci e directorul spitalului. Spital care are şi el o istorie pe care localnicii o ştiu foarte bine: a fost înfiinţat la începutul anilor ’40, de către un boier de-al locului, Nicolae Racotă (care a făcut în sat şi o şcoală, şi o biserică), împreună cu un medic. „Doctorul Dăniţă trebuia să plece cu o bursă la Hamburg. Numai că, într-o seară de iarnă, boierul Racotă a venit şi l-a luat cu sania, pentru că soţia lui era bolnavă. Apoi au stat de vorbă în noaptea aceea, la o ţuică fiartă, şi au hotărît să facă spitalul. La început s-a numit «preventoriu» şi tot satul a ajutat la construirea lui: fiecare a dat 1 leu pentru o cărămidă.“

Reforma în sănătate din 2011 a găsit spitalul din Cervenia – cum spuneam – cu patru secţii: interne, geriatrie, pediatrie şi recuperare medicală. Geriatria era acoperită două zile pe săptămînă de un medic trimis de la Bucureşti, de la Institutul „Ana Aslan“, pediatria – de un medic pensionar, iar pentru celelalte specializări exista cîte un medic permanent.  Chiar şi aşa, pentru localnicii din zonă, spitalul era „salvarea“ lor. Cum aveau o problemă – dădeau fuga acolo. Acum, soluţia e să cheme „Salvarea“ de la Alexandria. 15 km dus, 15 km întors, pe un drum pe care – spun localnicii – „poate să-ţi sară perfuzia din venă“.

Medicul Bulumac le plînge de milă localnicilor. El spune că, de-acum, se vor duce la Alexandria, unde vor fi diagnosticaţi, apoi… „li se pun analizele pe burtă şi sînt trimişi acasă. Aşa se întîmpla şi pînă acum. Numai că ei nu se duceau acasă, ci veneau la noi, că pentru asta erau spitalele mici. Degeaba ştii ce boală ai, dacă nu are cine să te îngrijească, cine să-ţi aplice un tratament. Cred că prin desfiinţarea spitalelor mici asta se pierde: bolnavii nu vor mai avea acces la îngrijire medicală. Spitalele judeţene vor fi asaltate de bolnavi şi nu vor putea să facă faţă.“

Spitalul Judeţean din Alexandria este construit în anii ’70, dar va intra în curînd într-un program de reabilitare, cu fonduri europene. Este unul dintre cele mai mici din ţară (alături de cele din Călăraşi, Giurgiu şi Sălaj). Are puţin peste 600 de paturi. Doctorul Monica Roşu, director medical, vede, însă, altfel reforma din sănătate. Îmi spune că urgenţele oricum vor veni tot la spitalul din Alexandria, unde veneau şi pînă acum, aşa că nu se pune problema unei supraaglomerări. „Oamenii spun că vin la noi, pentru că în spitalele mici – aşa cum se exprimă ei – n-au aparate la care să-i pună, ca să vadă ce au! Eu cred că e un lucru bun închiderea spitalelor rurale mici, pentru că acolo se internau mai mult bolnavi cronici, cu boli cunoscute. De multe ori, se duceau la spital, se internau şi primeau doar cîteva pastile pe zi, ceea ce pot să facă şi acasă, în patul lor. Important e să se dezvolte serviciile ambulatorii şi spitalele de urgenţă. Iar acestea din urmă să aibă locuri suficiente, medici specialişti, dar şi dotarea necesară, pentru că nu se mai poate face medicină cu un stetoscop şi un tensiometru. Bine, fiecare şi-ar dori să aibă un spital în satul lui. Dar cred că sîntem prea săraci ca să ne permitem acest lucru!“

Înapoi, în Cervenia, în centru, la magazinul sătesc, în jurul microfonului meu se naşte un adevărat talk-show.
– Eu sînt cardiacă. Era să mor acum cîteva zile! De ce?!... Păi, intrasem în panică! Dacă era spitalul aici, dăteam o fugă şi gata! Aşa... am luat o pastilă şi m-am liniştit!
– Eu am fost la spital, la Alexandria, cu aia mică, dar nu se uită nimeni la tine, dacă nu dai bani! Aici, eram ai noştri din sat, ne cunoşteam... plus că e mai curat aici la noi!
– Să vină televiziunea să vadă ce condiţii sînt la Alexandria şi ce condiţii sînt la Cervenia!
– Avem aici un vecin paralizat la pat. Domnul doctor mereu îl interna că avea o situaţie mai precară. Şi-l ajuta! N-a întors spatele la nimeni!
– Aici era şi mîncare ecologică, aveam grădină în spatele spitalului, aveam şi şapte izvoare cu apă bună, ca la staţiune, că veneau oamenii din sat şi luau apă de acolo cu bidoanele!
– Da’ nu e posibil să te iei de sănătatea oamenilor! Le iei şi ultima speranţă de viaţă!...
– Marie, cît aveam tensiunea? Că tu mi-ai luat-o... 20! Eh, domnul doctor m-a pus pe picioare în două săptămîni!

Printre protestatari se remarcă un bătrîn care-şi aminteşte, cu vocea tremurîndă, că avea 10 ani cînd s-a deschis preventoriul, în ’42. 
– Ăsta e cel mai mare război posibil. Mai rău ca-n Libia! Mai au să închidă şi farmaciile, şi gata! La Alexandria de ce să mă duc? Aici e spitalul nostru!
– Dar ce-o să faceţi de-acum? îl întreb.
– Rău! – Unde o să vă duceţi?
– Sus!...

Doctorul Bulumac mă plimbă prin saloanele goale ale spitalului, apoi prin secţia de recuperare, dotată cu o grămadă de aparate. Secţia va funcţiona şi la Căminul de bătrîni, deşi speranţa tuturor a fost că spitalul de boli cronice s-ar fi putut transforma în spital de geriatrie. Mai ales că începutul fusese făcut, în urmă cu cîţiva ani, prin colaborarea cu Institutul „Ana Aslan“. „E păcat! Ar fi trebuit să analizeze fiecare caz în parte, înainte să hotărască cine se închide şi cine nu.“ – spune doctorul Bulumac. „Eu zic că-i o reformă făcută pe genunchi. Au vrut să taie buboiu’, ca să scape pacientul, au tăiat buboiu’, a murit şi pacientul. De fapt, cred că se urmăreşte ca cineva să pună mîna pe clădirile şi pe terenul spitalelor închise. La noi s-a încercat lucrul ăsta din 1990. Vom vedea, probabil, peste ceva vreme, ce s-a întîmplat cu spitalele închise.“

Problema oamenilor din Cervenia e (ca în toată ţara, de-altfel) „cum să desfiinţezi ceva, fără să pui nimic în loc?“ Deşi, la Cervenia, s-a pus în loc un Cămin de bătrîni. Cine are însă nevoie de aşa ceva? În zonă, sînt oameni săraci, majoritatea cu pensii de CAP, în jur de 300 de lei pe lună, în condiţiile în care la un Cămin de bătrîni trebuie să plăteşti circa 700 de lei pe lună.

Pe de altă parte, localnicii mi-au vorbit despre mentalitatea lor, despre faptul că la ţară este o ruşine să-ţi duci părinţii „la azil“! Te-ar rîde tot satul!
Poate – admit ei –, căminele de bătrîni ar putea fi o soluţie în condiţiile în care tot mai mulţi tineri pleacă să-şi găsească de lucru în alte ţări, iar părinţii vor rămîne singuri acasă.
„Noi învăţăm, oricum, să facem altceva. Ne transformăm din mers!“ – îmi spune doctorul Bulumac în timp ce în jurul lui, pe treptele spitalului, se strîng cei cîţiva angajaţi, pentru o poză de final. „Gata! Haideţi la poză! Asta e trupa! Hai!... Păsărica!...“ 

Varianta audio poate fi ascultată la http://www.romaniaactualitati.ro/cum_se_inchide_un_spital-29058

Liliana Nicolae este jurnalistă la Radio România. 

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.