Cazul Mihai Ralea sau „virtuţile“ oportunismului în politică şi cultură

Publicat în Dilema Veche nr. 764 din 11-17 octombrie 2018
Cazul Mihai Ralea sau „virtuţile“ oportunismului în politică şi cultură jpeg

Problema oportunismului politic şi a cedării intelectualilor sub dictatură s-a pus cu acuitate imediat după decembrie 1989. A urmat o dezbatere aprinsă referitoare la controversata biografie politică a unor reputaţi savanţi umanişti sau scriitori, încadraţi de unii istorici şi critici în categoria „colaboraţioniştilor“ sau măcar a celor care, după 1945, au recurs la „demisii morale“ mai mult sau mai puţin ruşinoase. De fapt, mai adecvat din punct de vedere istoric şi chiar moral ar fi fost ca această chestiune a colaborării indezirabile, compromiţătoare, să fi fost extinsă şi la intervalul precomunist (1938-1944) reprezentat de dictaturile carlistă, legionaro-antonesciană, militaro-antonesciană. În fond, România a fost victimă a unor regimuri autoritare/dictaturi succesive încă din 1938.

În general, s-a acceptat că intelectualii cuprinşi de oportunism reprezintă o categorie mai puţin „culpabilă“ moral, dar o distincţie între simpli oportunişti şi „colaboraţionişti“ a fost de multe ori greu de făcut. Imediat după 1989, scriitorul Bujor Nedelcovici a propus şi o tipologie a oportunismului, în funcţie atît de periodizare, de diferitele etape istorice traversate de comunismul românesc, cît şi de gradul de teroare / de presiune asupra individului: oportunismul explicabil (între 1950 şi 1964), oportunismul naiv (1964-1971), oportunismul ruşinii (1971-1989). Această împărţire, oricum incompletă, poate fi discutabilă, dar oferă un punct de plecare pentru o dezbatere mai elaborată.

Oportunismul în regimuri autoritare/dictatoriale

Publicarea mai recentă a unor liste cu sute de colaboratori ai Securităţii, dezvăluite de Mădălin Hodor în revista 22, a redeschis discuţia în contradictoriu pe tema oportunismului şi a colaborării cu regimuri ostile libertăţii şi demnităţii umane. În acest context au revenit pe agenda publică întrebări şi dileme legate atît de limitele adaptării şi colaborării cu Puterea, cît şi de moralitatea din viaţa intelectuală şi ştiinţifică, teme specifice anilor 1990. În urmă cu douăzeci de ani, în esenţă, pe marginea atitudinii politice a marilor intelectuali care au ales calea oportunismului pregnant şi a colaborării cu regimul comunist s-au confruntat poziţiile unor Gheorghe Grigurcu şi Z. Ornea; dacă primul propunea post factum o soluţie „în conformitate cu simţul moral“, cel de-al doilea a replicat conchizînd că: „Dacă toţi (inclusiv G. Călinescu, Tudor Vianu, Mihail Sadoveanu, Mihail Ralea, apoi Tudor Arghezi) ar fi tăcut, atunci cultura română şi-ar fi suspendat existenţa în dauna ei şi cu consecinţe catastrofale“. S-a vorbit chiar despre un oportunism pozitiv, încărcat de „virtuţi“, pornindu-se de la ideea că unii intelectuali oportunişti, odată ajunşi în demnităţi înalte, au salvat cariere şi oameni care altminteri ar fi rămas pe drumuri sau ar fi sfîrşit în închisoare. Poate că ambele perspective au păcătuit printr-o doză de simplificare. Astfel de poziţii contradictorii – cu unele variaţiuni – au revenit periodic pînă azi, cu precizarea importantă că, între timp, sursele istorice (fie că vorbim despre documente de arhivă relevante publicate, fie de memorialistică), dar şi lucrările de interpretare s-au îmbogătit simţitor.

Dintre numele sus-amintite de intelectuali, cazul Mihai Ralea mi se pare cel mai provocator, pentru că oportunismul său traversează mai multe regimuri politice autoritare (opuse ca orientare), pare să fie unul de durată şi, în plus, este singurul care a ocupat posturi ministeriale importante atît înainte, cît şi după Război, sub două dictaturi (sau, mai eufemistic spus, regimuri autoritare): ministru al Muncii (1938-1940) sub Carol al II-lea şi ministru al Artelor în Guvernul Groza (1945-1946). Prin abandonarea colegilor săi din Partidul Naţional Ţărănesc, M. Ralea îşi pierduse inocenţa politică şi ideologică, acceptînd – tocmai el, un om mai degrabă de centru-stînga, antifascist – să gireze un regim care, suprimînd libertatea, impunea o legislaţie antisemită şi imita regimul italian fascist. După venirea la putere a lui Antonescu, Ralea s a apropiat – printr-un fantomatic partid social-ţărănesc – de ilegalitatea comunistă, un pas decisiv care îi asigură poziţia de ministru în Guvernul Groza.

Adaptarea lui Ralea sub regimul comunist

Sînt indicii că M. Ralea nu a avut o colaborare uşoară cu celula comunistă din Ministerul Artelor. Acum şi aici se pare că a înţeles Ralea, probabil şi datorită formaţiei sale de psiholog, ce se poate şi ce nu se poate face într-un regim antidemocratic, care sînt „regulile artei şi ştiinţei“ într-un sistem politic în curs de comunizare. Pentru a supravieţui la vîrf trebuia să-şi renege trecutul şi să susţină ideologia comunistă, cu al său realism socialist şi cu noua politică educaţională ce suprima sociologia (un domeniu predilect al său); în plus, estetica lui Ralea – unul din marii eseişti şi stilişti ai culturii române – nu avea nimic în comun cu realismul socialist. M. Ralea a activat în diplomaţie, şi-a păstrat catedra universitară, a devenit academician şi şef al Secţiei de Filosofie (şi Psihologie) a Institutului de Istorie al Academiei RPR. Din 1955 a ajuns director al Institutului de Psihologie. Din aceste poziţii, Ralea a acceptat să semneze cele mai năstruşnice şi deplasate susţineri „academice“ despre ştiinţele sociale din Occident (mai ales despre psihologia americană).

Însă ca şi G. Călinescu sau G. Oprescu, directorul de institut academic Mihai Ralea a insistat să angajeze inclusiv cercetători indezirabili, ce aveau la activ şi condamnări politice, dar care îi erau foarte apropiaţi şi ofereau garanţia derulării unor cercetări valabile ştiinţific (eventual, chiar în parteneriat cu directorul): Constantin I. Botez şi Traian Herseni, de pildă. Cel din urmă avea un dosar politic extrem de pătat – între 1951-1955 fusese închis din cauza trecutului său legionar. Recent, a ieşit la lumină şi informaţia că Ralea a reuşit să îl includă pe statele de plată ale Institutului de Istorie şi Filozofie, în colectivul de psihologie, şi pe Constantin Rădulescu-Motru, altminteri marginalizat şi ameninţat să moară în mizerie; în 1956, prin Ralea, lui Motru i s-a tipărit un studiu despre I.P. Pavlov. De altfel, adoptarea pavlovismului (cu lepădarea de orice formă de idealism) a devenit un fel de condiţie obligatorie pentru publicarea studiilor de psihologie după 1950; ea i se va aplica chiar şi lui M. Ralea. Acesta a acceptat senin să plătească un preţ moral ridicat pentru menţinerea sa în înalta birocraţie culturală a regimului (cu astfel de posibilităţi de recrutare de personal academic), în sensul că i s-a cerut (şi a acceptat) exhibarea unui discurs antioccidental şi antiamerican strident (a vorbit în texte pretins savante despre psihologia canibalică americană) care l-a compromis (cel puţin în lumea ştiinţifică din Vest şi în ochii mediilor intelectuale devenite victime ale totalitarismului comunist). În plus, s-a alăturat şi el criticii de tip oficial îndreptate contra freudismului – condamnat imediat după 1948 –, a psihanalizei şi a cercetărilor psihologice şi psihiatrice înrudite. În al doilea rînd, Ralea a fost constrîns să-i accepte în echipa sa pe unii „filozofi“ şi psihologi-activişti de partid precum Tamara Dobrin (cu care avusese, de altfel, mai multe ciocniri încă din timpul existenţei Sectorului de psihologie în cadrul Institutului de Istorie, la începutul anilor 1950).

„Rezistenţa“/supravieţuirea prin cărţi

Tratatul de istorie a psihologiei (1958) – parte a planului de cercetare de la Institutul de Psihologie – este un caz editorial interesant. M. Ralea şi Const. Botez şi-au împărţit munca la tratat. Foarte posibil este ca partea elaborată de Botez să fi fost mai consistentă, Ralea fiind prins între multe demnităţi şi instituţii (şef al catedrei de psihologie de la Universitatea din Bucureşti, preşedinte al Institutului Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea, preşedinte al Comisiei Naţionale pentru UNESCO, preşedinte al Grupului român pentru Uniunea Interparlamentară etc.) şi avînd plecări dese în misiuni externe. Unii comentatori avizaţi apreciază că, pentru epoca respectivă, sinteza de istorie a psihologiei a fost deschizătoare de drumuri, aducînd în atenţie pe un ton calm, fără isterii ideologizante (pentru prima dată după 1948), direcţii şi curente din cercetarea psihologică precum freudismul, gestaltismul, behaviorismul. Este adevărat că în finalul capitolului despre freudism se înregistrează o schimbare de ton, revenindu-se la anumite clişee specifice începutului de deceniu, însă în paralel Ralea şi-a putut reedita scrierile de tinereţe în care vorbea pe un ton neutru sau de apreciere despre Freud, un caz editorial fără precedent în epocă. Pentru a realiza importanţa apariţiei sintezei de istorie a psihologiei trebuie spus că, cu cinci ani în urmă, pentru o prezumtivă asumare a gestaltismului, un psiholog/medic îşi pierdea serviciul şi putea ajunge în universul concentraţionar. În epoca de teroare antiintelectuală (1958-1962), „cîştigurile“ academice şi editoriale datorate lui M. Ralea nu au putut fi exploatate, însă ele s-au vădit în epoca liberalizării limitate.

Lui Ralea i se atribuie, probabil pe bună dreptate, salvarea prietenului său Tudor Vianu – aflat în pericol de a fi înlăturat de la catedră şi din sistemul institutelor Academiei. Fără să scuze în vreun fel oportunismul şi capitulările morale sub dictaturi (care nu trebuie ascunse sau edulcorate), anumite gesturi raliene au servit la menţinerea în anii stalinismului cultural a unui cîmp academic cu aparenţa profesionalismului. Poate prea puţin şi (uneori) prea tîrziu. 

Cristian Vasile este cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „N. Iorga“ şi coeditor al revistei online Lapunkt.ro. Cea mai recentă carte publicată: Viaţa intelectuală şi artistică în primul deceniu al regimului Ceauşescu, 1965-1974 (Humanitas, 2014). Recent a coordonat volumul intitulat „Ne trebuie oameni!“ Elite intelectuale şi transformări istorice în România modernă şi contemporană“ (Cetatea de Scaun, 2017). Are în pregătire o carte despre Cercetarea ştiinţifică umanistă între 1948 şi 1965.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

Jose Maria Gimenez Fernando Muslera Sebastian Sofa Edinson Cavani Daniel Ghana Uruguay Foto EPA EFE jpg
Scandal uriaș după Uruguay - Ghana. „Acești nenorociți sunt o adunătură de hoți”. Urmează reacția FIFA
Un scandal uriaș a izbucnit la finalul partidei dintre Uruguay și Ghana, scor 2-0, meci la capătul căruia naționala lui Suarez nu a reușit să se califice în optimile de finală ale CM din Qatar.
Xhaka Captură Youtube png
Gestul lui Xhaka cu caracter politic, care a inflamat spiritele în Qatar. Ce semnifică numele Jashari pentru sârbi VIDEO
Granit Xhaka, căpitanul Elveției, a fost autorul unui gest sfidător imediat după victoria cu Serbia, de la Campionatul Mondial din Qatar, atunci când și-a scos tricoul de joc, pentru a afișa un mesaj.
judecatori magistrati bani venituri pensii shutterstock
Cea mai mare pensie specială versus cea mai mare pensie stabilită pe principiul contributivității, în Suceava
Suceava se află printre primele județe din țară la numărul de pensionari, dar sumele pe care le încasează cei aflați în în plată nu sunt dintre cele mai mari, ci dimpotrivă. Peste 30% dintre pensionari încasează cel mult 1.000 de lei.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.