Cartier vs Centru

sau farmecul mărginaș al noii piețe

Vestea bună cu care te poate surprinde o piaţă haotică, imprevizibilă, cu lacune, dar în plină expansiune este că ceea ce, pînă mai ieri, credeai că lipseşte, tocmai a apărut, sau există, de fapt, bine ascuns, de ceva vreme. Într-un peisaj restaurator în care găseşti orice, în principiu, dar mai nimic, atunci cînd cauţi ceva anume, surpriza cea mai plăcută ţi-o face nu restaurantul bine ştiut de pe corso, ci, mai degrabă, cîrciuma lăturalnică, excentrică, de cartier, localul nesofisticat, imperfect, dar inedit şi gustos. Localul lipsă care, totuşi, există.

La Tienda 

Stîrnit de istorisirile unui prieten, am plecat în căutarea micii băcănii spanioleşti La Tienda (Magazinul), o afacere de familie aflată la intersecţia străzilor Tunari cu Eminescu. Magazinul oferă, în mai puţin de 20 de metri pătraţi, o selecţie vastă de delicatese din Spania, expuse firesc, ca într-o prăvălie de cartier bine aprovizionată, fără fastul şi zelul etalator al băcăniilor de lux. Doi tineri catalani, el şi ea, m-au întîmpinat prietenos, întrebîndu-mă, uşor jenaţi, dacă putem vorbi în spaniolă sau în engleză; româna abia o învăţau. Ceea ce nu-i împiedica să folosească o română de băcănie adorabil distorsionată şi, la limită, eficientă: brinza, muschiules, chirnat, vita, puorch… Vedetele locului erau, fără îndoială, jamboanele de porc, maturate şi uscate în vînt, aninate la intrare, după uşă, ca nişte şube grele în cuier. Se vindeau la suta de grame sau întregi, împreună cu indispensabilul jamonero sau portajamon (port-jambon), un fel de menghină în care se fixează pulpa masivă de porc, pentru a putea fi feliată omeneşte. Fiind la prima vizită, gazdele mi-au dat să gust din tot ce aveau mai bun: jamboane – serrano, din porc alb, şi ibérico de Bellota, din porc negru crescut în libertate şi hrănit cu ghinde –, şunci de vită şi de bou, pastete, ghirlande de chorizo, brînze de capră tăvălite în rozmarin, marca „Rocinante“, pe a căror etichetă păşteau un cal şi şase capre, la umbra morilor de vînt. Pentru acasă, se poate comanda o paella formidabilă, cu fructe de mare importate, o dată la cîteva zile, din Spania. Aduc şi vinuri regionale, la preţuri rezonabile. 

Trattoria Cortile 

Cortile, de pe strada Dr. Felix, e trattoria de cartier care lipsea. Are cuptor cu lemne (şi, deci, pizza bună), bere nefiltrată, la halbă, supă de hribi făcută chiar din hribi (nu de la plic), tiramisú de casă şi multe altele. Vinurile de masă italieneşti, la sticlă, sînt remarcabil de ieftine şi de plăcute, în ciuda numelui stingheritor al mărcii, „Primo amore“, care poate face ca o comandă inocentă să sune echivoc, pentru auzul unei convive care încă îţi sondează intenţiile. Într-o seară, trei lăutari cîntau în surdină, la masa de lîngă uşă. De atunci, nu i-am mai întîlnit. O apariţie pasageră, întîmplătoare, cu atît mai încîntătoare.

Arc de Triomphe 

Cînd am sunat prima oară – ca să rezerv şi să mă conving că există –, am fost întrebat, într-o română peltică şi binevoitoare: „la sepaleu sau la oală?“. Restaurantul din strada Silvia (Colentina) e unul dintre puţinele chinezeşti autentice din oraş. La doi paşi de templul budist al comunităţii chineze, Arc de Triomphe (Kai Xuan Men) este un restaurant-cantină, cu separeuri, la etaj, şi cu o sală de mese rotunde, cu arzător şi oală în mijloc (pentru prepararea direct la masă a anumitor feluri), la parter. Clienţii permanenţi sînt, în cea mai mare parte, chinezi, astfel încît mîncarea nu e „tocanizată“ sau adaptată în vreun fel la gustul ţării-gazdă. Felurile clasice din meniul aparent banal au, aici, alt gust şi altă înfăţişare: abundă mirodeniile şi verdeţurile nemaiîntîlnite, legumele viu colorate şi frumos decupate, iar cine vrea să încerce ciudăţenii poate comanda, în afara meniului, meduze şi holoturii, sau gogoşi elastice de dovleac pané, muiate în lapte condensat. Puteţi încerca şi tăria casei, trasă la pahar dintr-un acvariu în care plante stranii şi mlădioase, de pictură japoneză, se macerează în spirt. După chiuiturile chinezilor din separeul vecin, pun rămăşag că îmbată straşnic; sau suficient de tare, încît nota, tipărită în chineză, să nu te mire cîtuşi de puţin.

Merită să ocoliţi, din cînd în cînd, centrul. S-ar putea să fiţi plăcut surprinşi. La mahala, localurile, exotice sau româneşti deopotrivă, sînt mai savuroase; fie şi pentru simplul fapt că-s mici, au vad şi că vorbesc o limbă română aparte.