„Calitatea vinului n-o s-o depășească niciodată pe cea a strugurilor“ – interviu cu prof. univ. dr. Valeriu V. COTEA, coordonator al Centrului de Cercetări pentru Oenologie al Academiei Române, Filiala Iași
Anul acesta am avut o toamnă lungă și caldă. Cum influențează o asemenea vreme creșterea strugurilor și vinurile care rezultă din ei?
Da, e adevărat, am avut o toamnă chiar superbă. Acum s-a mai răcit, dar asta e normal, sîntem aproape în iarnă deja. Toamna a fost lungă, frumoasă și călduroasă, iar strugurii sănătoși, de o calitate foarte bună și producția mai mare decît în anii trecuți (cel puțin decît anul trecut). Asta ne face să sperăm că și vinul va fi la fel, de calitate foarte bună. Anul e bun pentru struguri în general și pentru că au fost mai puține ploi și mai puține tratamente. Asta înseamnă că și costurile strugurilor au putut fi mai bine ținute sub control.
De ce cînd plouă mai rar, tratamentele sînt mai puține?
Cînd plouă apar mai multe boli criptogamice (în special cele provocate de ciuperci), mediul e mai prielnic pentru asemenea boli. Cînd acestea sînt reduse, ai nevoie de mai puține tratamente, iar costurile sînt și ele mai reduse. Se aplică, adică, mai puține pesticide și mai puține tratamente fitosanitare pe struguri, ceea ce este important.
Toate soiurile de struguri se dezvoltă mai bine în toamne precum aceasta sau sînt și unele cărora nu le priește?
Toate soiurile din vița-de-vie au nevoie de soare. Sigur, sînt soiuri mai timpurii și soiuri mai tîrzii, dar asta înseamnă că în toamna aceasta și soiurile tîrzii au ajuns la maturitate tehnologică. Deci, din punctul ăsta de vedere, a fost un an foarte bun, în care culesul n-a fost grăbit, pe motiv că ar veni ploi, furtuni, vreme nefavorabilă. Soiurile timpurii s-au cules încă din august, iar cele tîrzii, pînă la finalul lui octombrie. Au fost unele specialități lăsate și pînă la supramaturare.
Dacă, prin absurd, după vară ar veni direct iarna, adică dacă n-ar mai exista toamnă și ar trebui culeși strugurii din luna august, ce fel de vinuri am avea? Care ar fi soiurile care s-ar preta la un asemenea regim climatic?
Acum, nu putem să spunem că vine vreodată iarna chiar din septembrie, dar putem avea situații cînd septembrie e ploios și rece, asta se mai întîmplă. Atunci se oprește maturarea strugurilor, culegi ce găsești și trebuie să cauți soluții să îmbunătățești vinul. Adică rămîn strugurii necopți, nu ajungi la un grad alcoolic dorit, sînt mai multe inconveniente. Dar, în ce privește schimbările climatice, chiar dacă ele devin un fel de leitmotiv, totuși la noi, de obicei, strugurii ajung la maturitate. Poate într-un an sau doi din zece să apară asemenea situații, dar, în general, cel puțin pe teritoriul României, nu avem probleme.
Așadar, anul 2023 a fost bun pentru struguri.
A fost un an bun. Poate uneori a fost prea cald în timpul verii și de multe ori s-a oprit fotosinteza, adică strugurii nu au acumulat așa de mult zahăr pe cît ne-am fi așteptat. Dar, pînă la final, cel puțin în regiunile viticole cunoscute, toată lumea a fost mulțumită de recoltă.
Vara, dacă e foarte cald, nu se întîmplă să se ardă, să se usuce strugurii?
Nu se usucă. Totuși, vița-de-vie e liană, ca să nu spun o buruiană, adică rezistă la temperaturi din astea. Ce se poate întîmpla e, cum spuneam, să se oprească un pic fotosinteza, adică acumularea de zaharuri, sau strugurii se pot nu atît stafidi, cît mai degrabă deshidrata, adică să piardă apa prin evaporare, iar ăsta e un lucru mai puțin dorit în acea fază, fiindcă rămîn insuficient maturați. Ei se pot stafidi, dar mai în toamnă, atunci nu deranjează.
Dacă e să ne referim la gustul și la aromele finale ale vinului, la calitatea lui, în ce proporție e importantă vremea pentru acestea și în ce măsură contează procesul de vinificație, pregătirea oamenilor, tehnologia, știința de a-l face?
Ele ar trebui să meargă mînă în mînă. Acum, în lume sînt două curente. Noi, în Europa, vrem să valorificăm ceea ce ne dă natura și să mergem pe acel concept de terroir, adică zonă, sol, climă, soi, tehnologie, în vreme ce țările mai noi din punct de vedere viticol merg mai mult pe partea tehnologică. Adică e permis să faci orice, oricum, adică să... cocacolizezi vinul, deși nu-i frumos termenul, dar desigur, folosind tehnologii care să nu dăuneze sănătății. Cu tehnologiile respective se mai uniformizează, într-un fel, vinul. Revenind însă la întrebare, trebuie să pornim în primul rînd de la ideea că niciodată calitatea vinului n-o s-o depășească pe cea a strugurilor. Dacă avem struguri de calitate putem face și un vin de calitate. Dacă ne vin struguri de proastă calitate n-o să reușim decît să cîrpim, pe ici, pe colo, sau să acoperim niște neajunsuri cu alte proprietăți ale vinului. Deci totul pornește din vie. Ai nevoie de soiuri bune, soiurile să fie adaptate regiunii, iar apoi să folosești tehnologia în așa fel încît să nu modifici ceea ce-ți dă natura de la sine.
Din cîte am văzut, mi se pare că în România, în ultima vreme, s-a făcut lucrul acesta, adică s-au adus soiuri de calitate, adaptate... Urmărind rafturile din magazine, chiar ca nespecialist, am avut senzația că e o mare dezvoltare față de acum vreo 10-15 ani. Sînt mult mai multe soiuri produse în România, mai interesante, mai speciale, mai bune. Cum e povestea asta? Ce s-a întîmplat de fapt?
În general, producția vitivinicolă a fost poate cea mai dinamică din agricultură. Sigur, și agricultura mare s-a dezvoltat foarte mult, dar în domeniul vitivinicol s-au replantat foarte multe suprafețe, s-au făcut reconversiuni, s-au făcut plantații noi. S-au adus și soiuri străine, dar lumea umblă acum după soiurile românești, pentru că astea sînt de fapt atractivitatea pieței pentru România. Pînă la urmă, acestea sînt cele mai adaptate, pentru că le avem de foarte multă vreme, chiar dacă între timp s-au adaptat și alte soiuri. Vedem fenomenul acesta și de partea cealaltă a Prutului, în Moldova istorică, unde și ei au mers, la început, numai pe soiuri franțuzești, fiind sub directa influență a Franței din punct de vedere vitivinicol, iar acum caută soiuri autohtone, pe care le dezvoltă foarte mult. Dar au și destule creații noi, care sînt foarte interesante și căutate.
Soiurile acestea autohtone erau complet dispărute, au fost reinventate pur și simplu sau cum s-a întîmplat?
Sînt soiurile clasice românești, nu avem foarte multe. Sînt cîteva care s-au impus și care sînt cu adevărat de calitate, cum ar fi Feteasca albă, Feteasca regală. Printre soiurile aromate ar fi Tămîioasa românească. Sau cele vechi, Grasă, Frîncușă, Zghihară de Huși. La vinurile negre avem și mai puține, Feteasca neagră și Băbească neagră (sau Rară neagră, cum îi spun cei din Moldova de peste Prut). Acestea au crescut din propria cenușă ca pasărea Phoenix, meritul fiind al producătorilor care le-au văzut potențialul. E o revigorare a acestor soiuri, ceea ce e foarte frumos și foarte plăcut. Așa ne putem individualiza în lumea vinului, nu cu soiuri care sînt peste tot, ca Chardonnay sau Sauvignon. Sigur că ele sînt și la noi, dar e greu să intri pe alte piețe, cu soiuri deja consacrate acolo din alte zone.
Ce ar mai fi de îmbunătățit, în ce direcție ar mai putea să se dezvolte acest domeniu, la noi?
Să știți că din punct de vedere al tehnologiilor de producere a vinurilor sîntem în fața multor țări europene și din lume. Asta pentru că la noi industria aceasta s-a revigorat, să spunem, de 15 ani (poate a început de 20 de ani), iar toată tehnologia care s-a adus a fost nouă. Majoritatea cramelor sînt noi sau cînd e vorba de crame mai vechi, ele au material tehnologic nou. Din punctul acesta de vedere stăm foarte bine.
E adică un fenomen echivalent cu cel al tehnologiei Internetului?
Exact, ca la Internet, unde din punctul de vedere al vitezei, de exemplu, sîntem înaintea multor țări consacrate în domeniu. Tehnologiile sînt de ultimă generație și în domeniul vitivinicol, iar lucrul acesta se vede. În plus, avem acum specialiști, sînt școli, s-au format oameni, există o tradiție. Eu zic că sîntem pe un drum bun. Mai avem de lucru mult la promovare, la modul cum se face promovarea la export. Aici sînt deficiențe mari. Dar piața internă e așa de interesantă, încît mulți preferă să vîndă vinurile pe piața internă, unde și prețurile sînt mai bune, banii se întorc rapid și nici răspunderea nu-i așa de mare, într-un fel. Nu avem nici o strategie a exportului, nici o promovare a vinurilor noastre în lume. Aici ar fi de lucrat mult. Un exemplu ar fi acela al fraților noștri de peste Prut care, în cele din urmă, s-au mobilizat. Pentru ei vinul este unul din produsele care merg bine la export. Nu au așa de multe produse care să le reprezinte țara, dar vinul este unul dintre ele și le aduce un venit important. Ar trebui și noi să luăm exemplu de la ei în privința asta. Și din punct de vedere al calității au crescut și ei în mod fantastic. Au cu ce să iasă în lume. La noi, toți se bat pe piața internă, care e deja foarte aglomerată și foarte scumpă. Eu cred că prețurile din România sînt exagerate. Și ăsta-i un motiv pentru care nu-i interesează să vîndă la export. Iar cei care exportă o fac în cantități mici, de multe ori doar spre comunitățile românești de acolo. Poate nici nu ne-am orientat bine, pentru că vrem să exportăm în țările mari consumatoare și producătoare, care n-au nevoie de vinurile noastre. Piața Asiei ar putea fi interesantă, de asemenea Țările Baltice, dar foarte puțin se încearcă în direcțiile acestea. În Asia, de exemplu, oamenii sînt deschiși și mai puțin influențați de renumele vinurilor franțuzești sau spaniole. Acolo chiar ar merita insistat, dar pentru asta ar trebui totuși o forță concertată, pentru că un singur producător n-o să ajungă niciodată să vîndă acolo. De asta am dat exemplul celor de peste Prut, care s-au mobilizat și au acel brand – Wine of Moldova – A Legend Alive – cu care le merge foarte bine. Am putea învăța de la ei.
interviu realizat de Andrei MANOLESCU
