Caietul de la Venus

Publicat în Dilema Veche nr. 608 din 8-14 octombrie 2015
Bookfest, alegerile şi starea de normalitate jpeg

Habar n-am cum de reuşiseră pensionarii din blocul meu să fie abonaţi la „caietul“ de la Venus – minimarket. Cum toate acele doamne venerabile, în general ciufute, posesoare de bichoni sau pechinezi, aveau privilegiul de a obţine pîine, zahăr, banane, cafea şi alte fleacuri fără să scoată bani din buzunar, urmînd să plătească „la pensie“. Cum toţi acei domni respectabili beau aproape în fiecare zi bere pe datorie. Însă pe „caiet“ nu erau doar ei. Mai era Giani, băiatul de la punctul termic, căci doar trebuia şi el să mânînce un parizer cu pîine, chiar dacă nu mai avea nici un chior înainte de salariu. Doar nu erau să-l lase pe bietul om muncitor să moară de foame… Mai erau şi Costică, omul de serviciu al blocului, dar şi nevastă-sa – conturi separate. Nu puteau să-şi înceapă ziua şi să se apuce să măture fără cafea „la plastic“ şi citirica ce dă energie (de regulă, coniac Cava d’Oro). Două citirici: citirica ei şi citirica lui, că nu amestecau băuturile. Şi mai erau şi cei doi domni de la „Reparaţii încălţăminte şi obiecte dinpiele“, magazinul de alături. După ora 2, ei nu mai lucrau fără bere „la picior“. Dacă încasau banii de la un cojoc plăteau, dacă nu, „data viitoare“. Dacă nu aveau comenzi şi şomau, îşi beau doar tacticos berea, visînd la vremuri mai bune.

Timp de doi ani, am tot urmărit acest „comerţ“ special de la Venus. Părea că totul merge perfect: toată lumea consuma aparent pe gratis, dar minimarket-ul nu dădea faliment. Începusem să mă întreb ce calităţi trebuie să ai, în calitate de muşteriu, ca să ocupi un loc fruntaş pe „caiet“. Pînă unde se poate ajunge cu datoria. Dacă se poate plăti în rate. Şi tot aşa. Nu de alta, dar mă bătea şi pemine gîndul, dar nu pentru pîine sau Cava d’Oro. Cel mai mare stres înainte de salariu era să rămîn fără ţigări şi observasem că ţigări pe datorie se dădeau cu duiumul – lui Giani, Kent 8, pentru Costică, Viceroy, iar domnii de la „obiecte din piele“ fumau Marlboro ca şerpii.

La Venus erau două fete, în ture, şi„şeful“, pe care nu-l vedeai niciodată. Îmi închipuiam că „şeful“ ştia de afacerea „caietul“ şi cerea periodic informaţii despre datornici. Pensiile locatarilor din bloc, salariul lui Giani de la punctul termic, cel al lui Costică, cojoacele rupte atîrnate pe umeraşele din prăvălia de alături reprezentau garanţii că banii de pe „caiet“ se vor recupera odată şi odată. Pe mine, de pildă, cum ar fi putut să mă verifice? Să le spun că lucrez la un trust de presă? Nu, nu părea ceva serios.

Totuşi, de-a lungul timpului, făcusem ceva vînzare la Venus şi nu cumpărasem doar ţigări. Asta nu reprezenta oare o garanţie că eram un muşteriu de încredere? Plătisem chiar şi cu cardul, iar omul cu card se presupune că e stabil financiar, nu-i aşa? Că doar de-aia are card, ca să încaseze bani. Abia atunci mi-am dat seama că nu doar un venit fix era singura condiţie ca să te insinuezi pe „caiet“. În plus, trebuia să fii un bun vecin. Ciufutele doamne pensionare se umpleau de zîmbete cînd treceau pragul de la Venus, mai că nu-şi puneau bichonii şi pechinezii să facă numere de dresură, ca la circ. Domnii pensionari intrau cu „Săru’ mîna“ şi cu „Ce bine arătaţi azi, domnişoară!“. Mai trebuia să fii şi un bun cetăţean. De pildă, Costică, dar şi nevastă-sa, atunci cînd nu erau beţi şi se luau la harţă, măturau în faţa minimarket-ului pe gratis. Domnii de alături le reparau cizmele fetelor de la Venus tot pe gratis, că e bine să ai o relaţie la încălţăminte şi obiecte de pielărie. Cît despre Giani de la punctul termic, o fi ştiut şi el să repare vreo ţeavă, ceva.

Tot gîndindu-mă la asta, mi-am dat seama că eu n-am nimic de oferit la schimb. Aşa că m-am hotărît să mă împrietenesc cu vînzătoarele. Cea de dimineaţă era mereu grăbită şi agitată, nu era genul meu. Cea de seară, grăsuţa, era molatecă, visătoare şi mofluză, şi aveai senzaţia că trăieşte într-o continuă plictiseală. La fiecare măr cumpărat, am început să lungesc conversaţiile cu ea. Despre vreme, despre Calea Moşilor, despre nu ştiu ce serial de la televizor, despre salariul ei mic. Desigur, i-am spus că lucrez la un trust de presă, ca să mă asigur, dar n-a impresionat-o prea tare. M-a întrebat dacă l-am văzut pe Cătălin Botezatu în carne şi oase. N-am putut s-o mint şi i-am spus că nu. Dar într-o seară ploioasă de noiembrie, cînd era într-o dispoziţie nostalgică, mi-a povestit, aproape fără nici o introducere, despre momentul tragic de acum patru ani cînd îi murise mama. Am ascultat-o dînd din cap cu tristeţe aproape o jumătate de oră. Cum s-a chinuit cu ea, cum a dus-o prin toate spitalele şi au văzut-o toţi doctorii pînă cînd n-au mai avut ce să-i facă. Cîtă mizerie era în saloane, cîte şpăgi a dat la asistente! „Şi degeaba“, a încheiat ea cu un oftat. A tăcut, mie aproape că mi-au dat lacrimile, chiar mă impresionase povestea, în fond, era vorba despre moartea unui om. Însă după ce am ieşit din magazin, m-am gîndit: după ce împărtăşeşti o asemenea amintire, e aproape imposibil să nu-i dai unei amărîte de fete fără ţigări un pachet pe datorie şi să n-o treci pe „caiet“.

La puţină vreme, s-a întîmplat şi nefericitul eveniment. Seară, frig, ceva mărunţiş numărat obsesiv, dar care nu însuma mai mult de cinci lei, pofta de a fuma care devenise incontrolabilă. Se mai întîmplase şi în trecut şi de obicei mergeam la „bărbos“, la un butic  non-stop. „Bărbosul“ mă înţelegea, doar şi el era fumător, deşi, de fiecare dată, privirea lui era reprobabilă sau doar mi se părea mie. Însă, în seara aceea, buticul era închis. Singura mea salvare rămăsese grăsuţa. Nu ştiu alţii cum sînt – de pildă, am un prieten care, atunci cînd se mută într-un nou cartier, în prima săptămînă reuşeşte să facă datorii la trei magazine. Însă cînd e vorba de mine, nu pot să descriu sentimentul de tristeţe, de apăsare şi de mizerie umană, în general, pe care îl am atunci cînd nu pot plăti pentru ceva de care am nevoie. Este mai rău decît dacă aş cerşi.

Mă apropii tiptil de Venus şi o vreme mă învîrt prin faţa magazinului nehotărîtă.  O  privesc  pe  grăsuţă prin geam, stă la tejghea şi nu face nimic, ca de obicei, stă cu mîinile adunate în poală şi se uită în gol. Încep să transpir nervos şi-mi promit că voi încerca să mă las de fumat. Dar nu acum, nu în aceste condiţii. Pînă la urmă, intru şovăind. După mine, intră un alt client. Mă uit la rafturi şi aştept să plece. Apoi, preţ de un minut, mă holbez la faţa fără expresie a grăsuţei, la ochii fără nici o scînteie. Fac un efort şi-mi spun poezia învăţată de acasă, cu „o mare rugăminte“, „dacă se poate“, „pînă mîine seară“. Răspunsul e sec, nimic nu se citeşte pe chipul ei: „Nu pot. Nu ne lasă şeful“. Plec, cu sentimentul că sînt o ratată şi jurînd că n-o să mai calc niciodată pe la Venus (ceea ce am şi făcut) şi că n-o să mă mai  emoţionez  niciodată  la  povestea  unei grăsuţe insensibile despre cum i-a murit mama. Nu înţeleg cum, în România, pentru unii a face datorii este ceva firesc, iar pentru alţii se poate transforma într-o traumă.

Cînd  minimarket-ul Venus a  dat  în sfîrşit faliment, doamnele pensionare au lăcrimat: „Ce magazin bun era!“. Apoi s-au obişnuit treptat cu ideea că Mega Image-ul care i-a luat locul nu dă nimic pe datorie.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivele cel mai des întâlnite pentru care se ajunge la divorț. Soluția oferită de un psiholog
Un studiu a dezvăluit motivele pentru care se ajunge cel mai des la divorț. Lipsa banilor este pe primul loc, dar și altele la care ne-am fi așteptat. Psihologul Maria Teherciu vine cu explicații
image
Cum salvezi situația dacă explodează un cauciuc al mașinii în mers. Sfaturi esențiale de la un fost polițist VIDEO
Explozia cauciucului, în timpul mersului, poate fi o experiență foarte periculoasă. Multe accidente grave s-au produs în urma acestei situații. Iar frânarea bruscă te-ar putea costa viața.
image
Orașul important din România unde nu există ambuteiaje în trafic. Cum explică situația celebrul pilot Titi Aur
Dacă la Brașov traficul era infernal încă din 2000, acum acesta este orașul din România în care se circulă cel mai bine la orele de vârf, în special în zonele centrale. Titi Aur a explicat de ce

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.