Bucureștiul nou și bun
- argument -
Iată, veţi spune, tocmai acum, cînd Hala Matache, încă un simbol al vechiului Bucureşti, e ameninţată de invazia noului (Bdul Uranus), v-aţi trezit, nu se ştie de ce, să faceţi un dosar tematic despre... ce e nou şi bun în Bucureşti. Cînd mergi pe stradă şi pe tot mai multe case scrie „Atenţie, cade tencuiala!“, cînd numărul construcţiilor nu tocmai legale şi nu tocmai estetice creşte şi cînd se găsesc modalităţi tot mai ciudate de a păstra vechiul (de genul un colţ de faţadă într-un bloc nou) pare absurd să ne vină o astfel de idee. Ţara arde şi Dilema (veche) se piaptănă...
Şi totuşi, şi totuşi... E aşa, dar nu e numai aşa. S-au întîmplat, în oraşul nostru încă iubit, şi lucruri bune, din ’90 încoace. E adevărat că vizibil şi neplăcut mai puţine decît cele rele. Şi, mai ales, s-au petrecut într-un mod nesistematic. Cele bune – de la case de locuit la restaurante, magazine, spaţii verzi sau proiecte artistice – au apărut ca iniţiative private, pe ici-pe colo, fiecare cînd a putut.
Şi totuşi, s-au adunat. Împreună, locuri şi obiceiuri legate de ele se străduiesc să impună un alt mod de viaţă (mai estetic şi mai puţin indiferent) celor care fac efortul de a le băga în seamă. Magazine mici, de decoraţiuni interioare, în care fiecare colţ e gîndit să fie în armonie cu celelalte şi plăcut ochiului, precum, de pildă, Wagner. Restaurante unde pînă şi toaleta e în ton cu „spiritul locului“, aşa cum se întîmplă, de exemplu, la Shift sau Vama veche. Magazine construite cu un concept prealabil bine stabilit, cu o „ideologie“ căreia atît locul cît şi produsele i se subordonează, precum Boarders, sau Base, sau The Kitchen. Restaurante care îşi propun să respecte principii alimentare, şi nu numai, cum ar fi Violeta’s Vintage Kitchen.
Mai mult de atît, au apărut spaţii, precum Muzeul Ţăranului Român (fostul Muzeu de Istorie a PCR), Cărtureşti sau Ark (clădirea Bursei de Mărfuri renovată) care adună tot ce ţi-ai putea dori, ca fiinţă consumatoare şi culturală, înăuntrul lor. Au apărut locuri cu un altfel de potenţial artistic, precum MNAC.
Pe stradă, poţi vedea paşi verzi, vaci colorate, graffiti-uri sau grădini suspendate. Şi mai multe spaţii verzi, chiar dacă nu întotdeauna destul de frumos finisate sau înţelept plasate. Precum şi pomi şi o puzderie de ghivece cu flori – unele prea rustice, dar toate bine-venite. Şi destule biciclete, în ciuda benzilor lor de multe ori inconsistente. Poţi să bei, să mănînci, să asculţi muzică sau să asişti la show-uri în Centrul Istoric (e drept, cu riscul de a-ţi scrînti picioarele în trotuarele încă neterminate). Să vezi, tot în zonă, mînăstirea Stavropoleos, Palatul CEC, Palatul Şuţu şi proaspăt renovatul spital Colţea, toate aproape impecabile.
Şi lista ar putea continua. Desigur, lista opusă, cea a imperfecţiunilor, a clădirilor urîte ale oraşului, vechi – pe cale de prăbuşire, şi noi – inadecvate e mai lungă. Şi totuşi, există clădiri, spaţii, mode şi mentalităţi noi şi bune în Bucureşti. Şi poate, cu ajutorul nostru, al tuturor, se vor extinde. Cîndva.
