Brunea-Fox: saltul în realitate

Publicat în Dilema Veche nr. 418 din 16-22 februarie 2012
Brunea Fox: saltul în realitate jpeg

„–... şi chiar vi se spunea  prinţul reporter?“

Participant la un concurs de literatură, prin clasa a VII-a, îmi propusesem să scriu un „reportaj“. A ieşit o descriere a Termocentralei Mintia, aflată în apropierea oraşului meu, Deva, descriere împănată cu epitete, cu multiple inversiuni adjectiv-substantiv (în genul „măreaţă ctitorie“, „harnici muncitori“), după modelul a ceea ce aveam la vremea aceea (mijlocul anilor ’70) în manualele de Limba şi Literatura Română. În 1986, fără un motiv anume, fără a şti cine a fost autorul, am cumpărat volumul Memoria reportajului, cuprinzînd texte publicate de Filip Brunea-Fox preponderent în presa interbelică. A fost o incursiune într-o altă lume, cu oameni în ipostaze care parţial se potriveau, culmea, propagandei comuniste oficiale, care, maniheist, punea totul în două scheme – perfecţiunea socialistă (cu mici excepţii, de gestionari care furau la cîntar) vs iadul capitalist. Am sesizat însă o nuanţă – faptul că perfecţiunea nu admitea contestaţie, în timp ce în iad existau (şi) cîrcotaşi. Era un gen de presă pe care mi-l aminteam vag din revistele Realitatea ilustrată găsite la Aiud, în podul bunicilor.

După 1991, anul în care am decis să intru în presă, am recitit cartea cu alţi ochi, cei ai reporterului. Scriitura lui Brunea-Fox se potrivea din ce în ce mai mult cu ceea ce începeam să găsesc publicat în ziarele postdecembriste – incursiuni în real, scrise cu nerv, aşa-numitele „felii de viaţă“, extrase şi analizate fără grila coşbuciană aplicată satului sau entuziasmul proletar specific „ctitoriilor“. În timp, reportajul s-a repoziţionat, supravieţuind din ce în ce mai mult în format destinat televiziunii – emisiuni gen Cu ochii-n 4 sau mai recentele România, te iubesc şi În premieră. De la unul dintre trainer-ii Şcolii BBC din Bucureşti, Michael Mulford, aflasem că ţăranul român este cel mai expresiv personaj pe care îl întîlnise vreodată în cariera sa de jurnalist. Înclin să-i dau dreptate, dar personaje frapante am întîlnit şi alături de Iaromira Popovici, în incursiuni făcute prin locuri uitate de Dumnezeu, cum a fost un amărît din Călan care trăia de pe o zi pe alta căutînd fier vechi, dar care s-a scuzat că întrerupe puţin dialogul cu noi – în buzunarul pantalonilor jerpeliţi îi sunase mobilul!

Personajul era aidoma celor din reportajele lui Brunea-Fox, într-un decor asemănător. Periferia, oamenii nefericiţi, cinismul autorităţilor – teme predilecte pentru acest om pe care am început să-l înţeleg după ce m-am apropiat altfel de el, ca jurnalist, răsfoind cu emoţie paginile vechi de zeci de ani ale ziarelor Adevărul şi Dimineaţa, publicaţii la care Brunea-Fox a devenit un erou al superlativelor. I s-a spus „Prinţul reporterilor“, „Hemingway“, „super-reporterul“ – apelative pe care şi le-a însuşit cu un firesc dezarmant. Astfel, în interviul pe care i-l acordă Sânzianei Pop, cu titlul „Iubirea de oameni cere migală“, în Luceafărul din 29 aprilie 1972, Brunea-Fox răspunde cu sinceritate şi candoare unei întrebări directe:

„– Chiar vi se spunea prinţul reporter?
– Da.
– Vă măgulea?
– De ce? Era o realitate. Am scris reportaje mari.“

„... singurul control efectiv  din această ţară, acela al presei“

Se născuse la Iaşi, în 1898, aproape odată cu secolul al XX-lea, fapt deloc lipsit de relevanţă. A parcurs un drum sinuos, de la copilul evreu crescut în mahala (numele adevărat era Filip Brauner) la reper al jurnalismului interbelic şi probabil cel mai mare reporter român, cu referire strictă la publicistică (există o polemică legată de apartenenţa reportajului la literatură sau la publicistică; personal, îl consider, deşi permite arabescuri stilistice, specie a publicisticii). Prin Benjamin Fundoianu va avea acces la avangarda literară, deşi niciodată nu a terminat cursuri universitare. Îl regăsim într-o pleiadă selectă – Tristan Tzara, Fundoianu, Ilarie Voronca, Gheorghe Dinu, Ion Pillat, Felix Aderca, Saşa Pană şi mulţi alţii. Într-un număr din 1931 al revistei de avangardă unu, Paul Sterian scria, referindu-se la secolul al XX-lea: „Sufletul epocii noastre are alt stil decît cel al neutralităţii. Jos cu poeţii! Jos cu zidurile! Să vie cel cu o mie de ochi, o mie de urechi, o mie de picioare, o mie de telegrame, o mie de condeie, o mie de expresii, o mie de pistoale, să vie adevăratul poet. Să vie Reporterul!“. Iar Brunea-Fox a luat de bune toate aceste manifeste şi îndemnuri ale avangardei – a devenit reporter şi şi-a adăugat la nume particula Fox, o reverenţă faţă de profesionalismul jurnaliştilor de la Fox Movietone News. Asemeni unui erou al său, Puk Taylor (dintr-un roman niciodată terminat – Supraamericanul), Brunea-Fox a părăsit avangarda şi a sărit în „realitate“.

Pînă la reportajele care-i vor aduce gloria, a dovedit o intuiţie remarcabilă. Iată spre exemplu ce scria în 1921 în Adevărul: „Ştirile care vin din Rusia arată că regimul sovietist nu se mai poate menţine decît cu ajutorul celor mai straşnice măsuri militare. Nemulţumirea masselor muncitoare împotriva şefilor comunişti a luat proporţiile unei adevărate revoluţii... E interesant de semnalat faptul că muncitorii ruşi, sub regimul dictaturii proletariatului, au ajuns să încerce a cîştiga prin răscoale garantarea libertăţii individuale, drept cucerit în Europa apuseană încă de acum cîteva veacuri!“. (s.n.) Iar cu referire la relaţia presă-putere, scrie, în 1922, cuvinte care pot deveni emblematice: „Cerem numai guvernului să ia toate măsurile ca presa să nu fie stingherită în apariţia ei tocmai în toiul campaniei electorale. Ar fi nemaipomenit ca alegerile pentru Constituantă să şi le facă guvernul la adăpost de singurul control efectiv din această ţară, acela al presei.“ (s.n.)

Brand pentru un trust de presă

Brunea-Fox şi-a dat măsura valorii în cadrul grupului numit generic „presa din Sărindar“, ale cărui două cotidiane erau Adevărul şi Dimineaţa, însumînd, în 1934, 150.000 de exemplare zilnic.„Senzaţionalul“ făcea parte, în presa vremii, dintre ingredientele strict necesare pentru a atrage atenţia. În această cheie, reportajele lui Brunea-Fox se pot numi senzaţionale, dar nu prin strălucire meteorică, ci prin flerul alegerii subiectelor şi prin profunzimea explorării. Studiindu-i biografia şi textele, m-am simţit din ce în ce mai apropiat de acest om – probabil este ceva banal în constatare, dar, jurnalist fiind, resimţeam cumva acea trepidaţie produsă de nerăbdarea explorării subiectului, pasiunea, tentaţia riscului liber asumat. Ceea ce pentru mulţi ar fi fost o ştire de tip „fapt divers“ – să spunem o mamă tînără, surprinsă sub un pod, pe punctul de a se sinucide sau de a-şi îneca pruncul, motivul fiind sărăcia – pentru Brunea-Fox este prilejul potrivit pentru a dezvolta epic povestea, în reportajul „Unde voi naşte?“ (Dimineaţa, 1934). Faptul divers devine, în reportajul lui Brunea-Fox, o analiză extrem de critică, un deget acuzator spre politicile de sănătate publică în domeniul asistenţei medicale pre şi postnatale. Impactul unui text Brunea-Fox era enorm, prestigiul autorului – extraordinar. În limbajul de astăzi, se poate spune că Brunea-Fox devenise un brand, un viitor reportaj semnat de el era anunţat cu mult timp înainte. Iată ce povesteşte Petru Popescu: „Brunea-Fox mi-a arătat mai demult pagini de gazetă de pe vremuri, afişe care-i anunţau reportajele. Ţin minte, între altele, unul zguduitor: lîngă un gard splendid, ca un front de suliţe de fier forjat înfipt într-un brîu copios de piatră, o femeie în negru, cu o sarcină vizibilă, cu o privire năucă, cu o siluetă covîrşită, ca un semn de întrebare: «Unde voi naşte?» – întreabă afişul. Dedesubt tema: «Problema maternităţii în lumea nevoiaşe. Drama mamelor fără asistenţă, fără domiciliu, fără ocrotire.» Cu altă literă, ca o schimbare de voce: «Un reportaj de Brunea-Fox»... mai e nevoie să-ţi spun cît de cunoscut era Brunea-Fox, pentru cîţi era scrisul lui scrisul unui prieten?“.

Cele cinci zile petrecute de Brunea-Fox printre leproşii de la Lărgeanca au fost şocante – pentru cititori, dar şi pentru reporter. „Cinci zile printre leproşi“ este un text-şcoală, pleacă de la o notiţă de „fapt divers“, se dezvoltă, are ritm, tensiune gradată excepţional, scene de o plasticitate remarcabilă, este povestit filmic – ridici ochii de pe rînduri şi vizualizezi crucile de lemn din faţa ferestrelor pavilionului leproşilor, cruci care iarna ajung pe foc, din lipsa lemnelor. De la leprozerie, Brunea se duce la autorităţi. Demersul jurnalistic nu a rămas lătrat de cîini pe lîngă caravana care trece – în Dimineaţa a apărut o notă: „Avem mulţumirea să constatăm că alarma dată de ziarul Dimineaţa asupra celor ce se petrec la leprozeria de la Lărgeanca a dat roade. Cu ocazia inspecţiei pe care d. Inculeţ, ministrul sănătăţii, o va face în judeţul Tulcea, se vor lua măsuri pentru repararea localului fostei leprozerii de la Tichileşti... Leprozeria de la Tichileşti este izolată, are apă potabilă, plantaţiuni şi teren pentru grădinărie. De altfel, însăşi (!) bolnavii ar fi mulţumiţi – cum au mărturisit redactorului nostru – să fie duşi acolo“. Şi mai spune Brunea: „Poate este un elogiu pe care nu-l merit, dar m-a măgulit foarte mult aprecierea lui Mircea Eliade, care scria că, în ceea ce priveşte reportajul propriu-zis, numele meu trebuie amintit în primul rînd, fie şi numai pentru reportajul de adîncă umanitate despre o categorie cumplit năpăstuită: leproşii“.

În România, acest gen de abordare a unei teme în reportaj a mai fost văzut doar după 1989, avînd ca temă orfelinatele ceauşiste.

Textele semnate de Filip Brunea-Fox sînt, desigur, mult mai numeroase. În multe dintre ele a fost însoţit de un fotoreporter la fel de celebru: Iosif Berman. Unele au particularităţi inedite. Spre exemplu, într-un volum de mici dimensiuni ce descrie rebeliunea legionară din 1941, există o similitudine frapantă, în modul cum sînt obţinute informaţiile, exclusiv prin radio, cu piesa lui Orson Welles despre invazia marţienilor: urechea lipită de difuzor ca singură şi subiectivă legătură cu lumea exterioară.

Iar interviurile acordate de el se ridică la înălţimea reportajelor – sînt, practic, lecţii de şi despre presă, valabile atunci ca şi acum, pentru că – aşa cum spune Dan C. Mihăilescu – „Nimic nu se poate edifica fără aportul ei: guverne, opoziţii, ideologie, campanii electorale, dezvăluiri senzaţionale, crize şi refaceri, idolatrie şi iconoclastie, ministere, grupări literare, polemici, brain storming, totul se dezorientează şi re-orientează prin presă, astfel încît, tocmai prin ceea ce este prin statut sortit efemerului devine prefigurare a Duratei“.

Alexandru Gruian este doctorand al Universităţii „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia. Titlul tezei de doctorat: „F. Brunea-Fox – Reporterul cu ochi multiplu“.

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Chantal jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Înființarea aviației militare în România
România a fost printre primele țări din lume care și-a înzestrat forțele sale armate cu aerostate și avioane.
image
Responsabilitățile date de germani Armatei Române la Stalingrad, mult peste posibilitățile acesteia
Bătălia de la Stalingrad a tensionat relațiile cu aliatul german, cu precădere în urma acuzelor venite dinspre liderii militari cu privire la responsabilitatea trupelor române pentru căderea în încercuire a Armatei 6 germane.
image
Sfârșitul tragic al poetului Dimitrie Bolintineanu
Pe 20 august 1872, Dimitrie Bolintineanu, poet, revoluţionar şi om politic, murea într-un ospiciu din Bucureşti, suferind de o afecţiune psihică, dobândită de pe urma mizeriei şi sărăciei.  Viaţa lui Bolintineanu a stat sub semnul cinstei.