Breakfast în autogunoieră

Publicat în Dilema Veche nr. 418 din 16-22 februarie 2012
Marea de altădată jpeg

Garajul firmelor RGR Eco service e pe Şoseaua Mihai Bravu, lîngă staţia de metrou. Am intrat dimineaţa devreme în acea curte pătrată, de beton, la ora cînd forfota era în toi. Maşinile de gunoi, aliniate ca la armată, duduiau şi fornăiau. Şoferii încercau motoarele. Cîţiva oameni, cocoţaţi pe parbrize, ştergeau crusta de gheaţă care se formase în cursul nopţii. Din ţevile de eşapament verticale ieşeau gaze negre, risipindu-se pe cerul plumburiu ca nişte fire bătute de vînt. Într-un cuvînt, aveam înaintea ochilor o imagine neorealistă. Dispecerul m-a luat în primire, arătîndu-mi maşina în care urma să mă urc. Liaz-ul nou condus de Nea Marin (sînt convins acum că pe toţi şoferii îi cheamă „Nea Marin“). A trebuit însă să mai aştept, pînă cînd acesta a schimbat o roată. M-am suit înapoi în cabină, clănţănind de frig. (Parcă de fiecare dată cînd te urci într-un camion, e dimineaţă şi ţi-e frig.) M-au urmat doi oameni în salopete verzi şi m-am strîns să le fac loc. Gunoierii.

Maşina a pornit zvîcnind, pe străzile Bucureştiului, în direcţia perimetrului de lucru: Drumul Taberei. Ca să rup tăcerea, am făcut o remarcă banală, ceva de genul: „Arată bine maşinile astea, nu ca ale RASUB-ului“. Cel din dreapta mea m-a executat imediat: „Dar oamenii nu? Şi noi sîntem civilizaţi, domnule“. Abia atunci am întors capul spre el, privindu-l. Trecuse de jumătatea vieţii, blond, uşor încărunţit şi cu un început de chelie, aş spune că avea aerul unui majordom de la un castel englez. Lucrurile deveneau interesante. Mănuşi noi, salopete curate, staţie Motorola la bordul maşinii… Un moment mi-a trecut prin minte că fusesem plasat într-o „autogunoieră de protocol“.

Pînă la urmă însă, aveam să mă lămuresc că era un echipaj obişnuit, la fel ca multe altele. Pe drum ne intersectam de multe ori cu maşini surori, verzi cu gri, Mercedes-uri sau Liaz-uri. Oamenii se salutau. Îi auzeam pe cei de lîngă mine: „Ăsta-i Fane, ăla-i chinezu’… Ei se duc deja la groapă“. Inevitabil, discuţiile lor se leagă mereu de acelaşi loc. La el se raportează normele şi timpii de lucru. Groapa e finişul oricărui tur, aş spune chiar scopul final al meseriei de gunoier.
(…)

Glina e singura groapă de gunoi a Bucureştiului. Aici se varsă, în fiecare an, un milion de tone de resturi. Tot ceea ce nouă nu ne mai trebuie. Sute de milioane de găleţi de gunoi pe care le tot azvîrlim pe burlane, în tomberoane şi containere. Dar la groapă mai ajung şi alte lucruri. De exemplu, şlamul de la Policolor (un mîl destul de toxic) sau gunoaiele unor spitale. Valea are formă de U. Spectacolul e infernal. Sînt mii de cîini acolo, iar pescăruşii, odată ce se liniştesc şi se aşază cu tot cîrdul lor, produc un fel de colcăială de coşmar. Probabil sînt şi şobolani. Gunoaiele fumegă (gazele de fermentaţie se autoaprind) iar fumul este dus de vînt peste satele din jur. Cînd am ajuns noi, tocmai ninsese. Petice de zăpadă albă, imaculată acopereau pe alocuri mizeria. Mi-am amintit de filmul lui Wajda Cenuşă şi diamant. Pe un mal al văii, printre ceţuri, se zărea biserica din Popeşti, izolată şi parcă suferindă. Pe celălalt, ştiam că se află abatorul şi fabrica de salam. Între ele, cazanul mizeriilor noastre. Am intrat pe drumul clisos ce ducea spre rampă, avînd în faţă o maşină a RASUB-ului. Încărcată pînă la refuz, cu gunoaiele atîrnînde, se clătina prin şanţuri ca o raţă. Pena rîdea: „Uite la nenorociţii ăştia de RASUB-işti, gunoierii!“. Rampa era un fel de platou pe marginea gropii, unde maşinile veneau una după alta, deşertîndu-şi conţinutul. Cîteva buldozere lucrau febril, împingînd la vale gunoaiele proaspete. Vreo cincisprezece indivizi stăteau roată în jurul unui foc mare, ca la sfat. Un pitic, aflat ceva mai departe, îşi făcea de lucru cu o bucată de tablă. Un mic drac. În momentul în care noi descărcam remorca, unul din grup a venit repede să se uite cam ce-ar putea găsi interesant în noua grămadă care se forma. Căutătorii în gunoaie vin în general de prin satele din jur. Cei care erau acolo nu sînt chiar de pe ultima treaptă a decăderii umane. Ştiam încă din scrierile lui Geo Bogza că mai există o categorie, a celor care locuiesc tocmai în fundul gropii, în bordeie făcute din deşeuri. Oricît mi-am chinuit privirea, n-am reuşit să zăresc aşa ceva. (…) 

(din Dilema, nr. 117, 7-13 aprilie 1995)

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

Adevarul.ro

image
Românii au votat Destinaţia Turistică a anului 2022. Oraşul care a câştigat marele titlu
Capitala Moldovei a câştigat premiul publicului, românii fiind cei care au votat online, pe www.destinatiaanului.ro. Premiul Juriului a fost acordat Braşovului.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.