Breakfast în autogunoieră

Publicat în Dilema Veche nr. 418 din 16-22 februarie 2012
Marea de altădată jpeg

Garajul firmelor RGR Eco service e pe Şoseaua Mihai Bravu, lîngă staţia de metrou. Am intrat dimineaţa devreme în acea curte pătrată, de beton, la ora cînd forfota era în toi. Maşinile de gunoi, aliniate ca la armată, duduiau şi fornăiau. Şoferii încercau motoarele. Cîţiva oameni, cocoţaţi pe parbrize, ştergeau crusta de gheaţă care se formase în cursul nopţii. Din ţevile de eşapament verticale ieşeau gaze negre, risipindu-se pe cerul plumburiu ca nişte fire bătute de vînt. Într-un cuvînt, aveam înaintea ochilor o imagine neorealistă. Dispecerul m-a luat în primire, arătîndu-mi maşina în care urma să mă urc. Liaz-ul nou condus de Nea Marin (sînt convins acum că pe toţi şoferii îi cheamă „Nea Marin“). A trebuit însă să mai aştept, pînă cînd acesta a schimbat o roată. M-am suit înapoi în cabină, clănţănind de frig. (Parcă de fiecare dată cînd te urci într-un camion, e dimineaţă şi ţi-e frig.) M-au urmat doi oameni în salopete verzi şi m-am strîns să le fac loc. Gunoierii.

Maşina a pornit zvîcnind, pe străzile Bucureştiului, în direcţia perimetrului de lucru: Drumul Taberei. Ca să rup tăcerea, am făcut o remarcă banală, ceva de genul: „Arată bine maşinile astea, nu ca ale RASUB-ului“. Cel din dreapta mea m-a executat imediat: „Dar oamenii nu? Şi noi sîntem civilizaţi, domnule“. Abia atunci am întors capul spre el, privindu-l. Trecuse de jumătatea vieţii, blond, uşor încărunţit şi cu un început de chelie, aş spune că avea aerul unui majordom de la un castel englez. Lucrurile deveneau interesante. Mănuşi noi, salopete curate, staţie Motorola la bordul maşinii… Un moment mi-a trecut prin minte că fusesem plasat într-o „autogunoieră de protocol“.

Pînă la urmă însă, aveam să mă lămuresc că era un echipaj obişnuit, la fel ca multe altele. Pe drum ne intersectam de multe ori cu maşini surori, verzi cu gri, Mercedes-uri sau Liaz-uri. Oamenii se salutau. Îi auzeam pe cei de lîngă mine: „Ăsta-i Fane, ăla-i chinezu’… Ei se duc deja la groapă“. Inevitabil, discuţiile lor se leagă mereu de acelaşi loc. La el se raportează normele şi timpii de lucru. Groapa e finişul oricărui tur, aş spune chiar scopul final al meseriei de gunoier.
(…)

Glina e singura groapă de gunoi a Bucureştiului. Aici se varsă, în fiecare an, un milion de tone de resturi. Tot ceea ce nouă nu ne mai trebuie. Sute de milioane de găleţi de gunoi pe care le tot azvîrlim pe burlane, în tomberoane şi containere. Dar la groapă mai ajung şi alte lucruri. De exemplu, şlamul de la Policolor (un mîl destul de toxic) sau gunoaiele unor spitale. Valea are formă de U. Spectacolul e infernal. Sînt mii de cîini acolo, iar pescăruşii, odată ce se liniştesc şi se aşază cu tot cîrdul lor, produc un fel de colcăială de coşmar. Probabil sînt şi şobolani. Gunoaiele fumegă (gazele de fermentaţie se autoaprind) iar fumul este dus de vînt peste satele din jur. Cînd am ajuns noi, tocmai ninsese. Petice de zăpadă albă, imaculată acopereau pe alocuri mizeria. Mi-am amintit de filmul lui Wajda Cenuşă şi diamant. Pe un mal al văii, printre ceţuri, se zărea biserica din Popeşti, izolată şi parcă suferindă. Pe celălalt, ştiam că se află abatorul şi fabrica de salam. Între ele, cazanul mizeriilor noastre. Am intrat pe drumul clisos ce ducea spre rampă, avînd în faţă o maşină a RASUB-ului. Încărcată pînă la refuz, cu gunoaiele atîrnînde, se clătina prin şanţuri ca o raţă. Pena rîdea: „Uite la nenorociţii ăştia de RASUB-işti, gunoierii!“. Rampa era un fel de platou pe marginea gropii, unde maşinile veneau una după alta, deşertîndu-şi conţinutul. Cîteva buldozere lucrau febril, împingînd la vale gunoaiele proaspete. Vreo cincisprezece indivizi stăteau roată în jurul unui foc mare, ca la sfat. Un pitic, aflat ceva mai departe, îşi făcea de lucru cu o bucată de tablă. Un mic drac. În momentul în care noi descărcam remorca, unul din grup a venit repede să se uite cam ce-ar putea găsi interesant în noua grămadă care se forma. Căutătorii în gunoaie vin în general de prin satele din jur. Cei care erau acolo nu sînt chiar de pe ultima treaptă a decăderii umane. Ştiam încă din scrierile lui Geo Bogza că mai există o categorie, a celor care locuiesc tocmai în fundul gropii, în bordeie făcute din deşeuri. Oricît mi-am chinuit privirea, n-am reuşit să zăresc aşa ceva. (…) 

(din Dilema, nr. 117, 7-13 aprilie 1995)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.