Biblioteca de buzunar

Publicat în Dilema Veche nr. 428 din 26 aprilie - 2 mai 2012
Biblioteca de buzunar jpeg

În provincie, bibliotecile orăşeneşti sînt asemeni unor ferestre deschise spre lume. Nu voi uita niciodată plăcerea („Madeleine“ de Proust?) cu care evadam de acasă la biblioteca de deasupra parcului, un întreg ritual: uşa de lemn scîrţîia iar clopoţelul pe care-l declanşa, prin atingere, avea un dublu efect – îi anunţa bibliotecarei sosirea unui vizitator şi îmi semnala mie că intram într-o altă lume. Ca prin magie, totul devenea o lume de senzaţii şi mirosuri. Sălile cu tavan jos ale bibliotecii emanau intimitate, rafturile de lemn erau înşiruite asemeni acelora din lumea magică a desenului animat The Pagemaster, iar cărţile, în sine, miroseau a vechi, a hîrtie peste care au trecut şi timpul, şi foamea cititorilor, şi degetele febrile ale cunoscătorului care a dat peste o carte rară. Aveam obiceiul să mă opresc de fiecare dată la un alt raft alfabetic, plecam capul uşor pe umăr, pentru a citi titlurile cărţilor, şi, este drept, în acele timpuri setea mea trecea prin exigenţele unui titlu bun, ale unui autor cu nume preţios, iar alegerea stătea într-un început reuşit. Primele cuvinte, ca reper. Am prins atunci obiceiul de a nu lăsa niciodată neterminată o carte.Astăzi practic încă această mantra, cu satisfacţia că, de regulă, simţurile mele sînt încă vii. Aşa am dat pe atunci peste Pădureanca lui Liviu Rebreanu, Poeziile lui Lucian Blaga, Magicianul lui John Fowles, Vraciul lui Tadeusz Dolega-Mostowicz, Cartea de la San Michele a lui Axel Munthe, sau peste Nikos Kazantzakis, Raport către El Greco. Cărţi de căpătîi. Toate acestea sînt acum biete amintiri, relicve ale unui timp trecut, care se conjuga în verbe comuniste şi într-un oraş peste care timpul pare că nu a trecut: Sfîntu Gheorghe, judeţul Covasna. Întocmai ca în Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte, întoarcerea mea acasă, după un timp îndelungat petrecut în străinătate, a fost catastrofală: clădirile, inclusiv cea a bibliotecii, au fost acoperite de iederă, cinematograful este doar un imobil... ecologic, respirînd verdeaţă, iar eu am îmbătrînit într-o secundă cu 20 de ani. Amintirile nu sînt niciodată un bun sfetnic, însă sînt întotdeauna un bun capital senzorial.

Astăzi, biblioteca mea fetiş din Ardeal pare ireală. TGV-urile care fac doar o oră şi jumătate pînă la Bruxelles, exact atît cît fac cu metroul parizian zilnic pentru a merge la birou, mă înghit nemilos cu o fantastică bibliotecă în buzunar. Biblioteca de buzunar. Asemenea lui Ion Vianu, care scria în „Kindle“ (Dilemateca, nr. 71) că a cedat sirenelor publicităţii şi uşurinţei, am cedat societăţii de consum. Un Kobo de 300 de grame, cu dimensiunile de 10 pe 7 centimetri, un instrument neutru, care nu miroase, nu adie, nu creează senzaţii şi nici nu generează amintiri. Dar, culmea, de cîţiva ani a devenit chiar vedetă cu statut special a Salonului Cărţii de la Paris! Instrument înşelător al epocii moderne în care trăim – „metro, boulot, dodo“, zic francezii, adică „metrou, muncă, somn“ –, e-book-ul este un răspuns la ceea ce cerem: nu mai avem timp să citim, vrem totul cît mai repede, cît mai scurt, cît mai aproape, iar în biblioteci mergem pentru a le arăta copiilor, atunci cînd învaţă să citească, că există locuri cu munţi de cărţi în care poţi petrece ore în şir într-un mod mult mai util decît în faţa unei console X-Box. Am o bibliotecă ambulantă cu mine, cu sute de titluri, dar nu o poţi răsfoi şi nici nu-ţi oferă surprize. Nu poţi să pleci în căutarea necunoscutului, a aventurii, întrucît cărţile ţi le alegi singur, în funcţie de ce vrei, de ce ai nevoie, de ce ai iubit cîndva... Din ferestre spre lume, bibliotecile au devenit ferestre spre noi. Cred că, pe undeva, pierdem la schimb. Dar mai contează oare?

P.S. Între noi fie vorba, Kobo călătoreşte cu mine, dar degeaba. Nu am citit nici o carte deja încărcată în memoria sa şi, dacă e să fiu cinstită, nici măcar nu l-am deschis de mai mult de zece ori într-un an. În schimb, mi-am comandat cadou de aniversare cartea voluminoasă a lui Geert Mak, Voyage d’un Européen à travers le XXème siècle. 1000 de pagini grele de cărat, dar delicios de răsfoit. Iar în metrou călătorii citesc tot din cărţi... 

Iulia Badea Guéritée este jurnalistă, responsabilă a versiunii româneşti a site-ului presseurop.eu

Foto: Lucian Muntean

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.