Best of: memorialistica literară românească

Publicat în Dilema Veche nr. 847 din 2 - 8 iulie 2020
Best of: memorialistica literară românească jpeg

Zece cărți de memorialistică ce problematizează, intrigă, frustrează, delectează, amuză, documentează, portretizează și psihologizează.

10) Matei Călinescu, Un altfel de jurnal. Ieşirea din timp, ediție îngrijită de Raluca Dună, Humanitas, 2016.

Împărţindu-şi dimineţile în „bune” şi „rele”, agăţîndu-se (şi nu prea) de speranţa în chimioterapie, autorul acestui jurnal tulburător încearcă să ţină piept unui cancer la plămîni, descoperit în „stadiul 4”, bizuindu-se (şi) pe efectul calmant al scrisului, ca pe un aliat credincios. Dincolo de contextul traumatic, paginile traduc obsesii intelectuale dintre cele mai diverse: de la „efectul” Soljeniţîn în lumea occidentală pînă la nevoia strategică de a parcurge cu multă prudenţă dosarele Securităţii. Unul dintre cele mai nespectaculoase (v. şi Radu Petrescu) şi, totodată, tulburătoare jurnale pe care mi-a fost dat să le citesc.

9) Ion Ianoşi, Internaţionala mea: cronica unei vieţi, Polirom, 2012.

Alături de Paul Cornea, Ianoşi face parte din acel pluton fruntaş al intelectualilor de stînga, seduşi de marxism, dar dezamăgiţi (în grade uşor diferite) de maniera în care regimul comunist a dispus punerea în practică a doctrinei. Cu Ianoşi la timonă, te întorci în timp şi revii, după fiecare călătorie, cu multiple beneficii: eşti acolo atunci cînd plenara CC interzice apelativul „domnule”, înlocuindu-l prin „tovarăşe” sau „cetăţene”, sau cînd are loc emigrarea masivă a populaţiei evreieşti din România.

8) G.M. Cantacuzino, Scrisorile către Simon, prefaţă de Nicolae Florescu, Editura Simetria, Bucureşti, 2010. 

Pretextul epistolar poate deveni o excelentă strategie narativă şi memorialistică. O probează şi volumul acestui arhitect, pictor şi scriitor, încarcerat la Jilava şi Aiud între 1948 şi 1953, eliberat pentru scurtă vreme, iar apoi reîncarcerat în vederea executării unor munci fizice, la limita supravieţuirii, în spaţiul sinistru pe atunci al canalului Dunăre – Marea Neagră. De reţinut şi această cugetare amară şi „pandemică”: „Se zice adesea că o mare durere şi un mare doliu suferit în comun leagă şi mai mult două fiinţe. Nu sînt chiar aşa de sigur de această afirmaţie. Mi-e teamă că adesea marile dureri izolează. De ce? Poate că acţiunea lor asupra memoriei e şi ea ucigătoare. Cu fiecare fiinţă care moare, începem şi noi a muri” (p. 142).

7) Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache, Ce a fost – cum a fost, Polirom, 2013.

Înainte ca fiziologia să se răzvrătească, scrie Paul Cornea în prefaţa cărţii, merită ca aceste convorbiri, înţelese mai degrabă ca un „interviu aprofundat”, să aibă loc. Rezultatul este spectaculos: de la una dintre cele mai fine evocări ale lui Mihail Sebastian la rememorarea etapei romantice de „utecism ilegal”, de la o meditaţie comprehensivă asupra condiţiei evreităţii şi asupra posibilei fuziuni a ei cu românitatea la chestiunea disidenţei şi a controversatei rezistenţe prin cultură şi la clarificarea motivelor aderării şi abandonarea definitivă a comunismului (cel puţin pe scena interioară a subiectului), traseele sînt dintre cele mai interesante.

6) Eugen Negrici, Sesiunea de toamnă, Cartea Românească, 2015.

Apariţie camusiană, N. este unul dintre cei mai charismatici intelectuali umanişti de la noi. Păcătuieşte însă prin discreţie (îndeosebi publicistică). Jurnalul de faţă este, în egală măsură, o rememorare şi o reevaluare a scrisului anterior. Graniţa postdecembristă a celor două scriituri este marcată în text prin secvenţele invariabil intitulate „Compleo fossam”. Radicalitatea acestui autodenunţ atrage anumite delicii în urma lecturii.

5) Eugen Barbu, Jurnal (în Opere, vol. II, ediţie de Mihai Ungheanu, prefaţă de Eugen Simion, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006). 

Dacă am lăsa la o parte dimensiunea etică şi l-am judeca pe E.B. strict ca scriitor, poate că am avea o revelaţie. Fireşte, există, pe undeva, şi acel fir al orgoliului morbid, tipic unei personalităţi care se manifestă excesiv, care poate corupe ori parazita suflul moral al textului. Ar rezulta, însă, o lectură fatalmente în oglindă, una nefericită şi contraproductivă, în care i-am răspunde autorului comentat cu aceeaşi monedă. Nu are rost să ne minţim: verdictul est-etic al Monicăi Lovinescu dă rar greş, dar este, totuşi, ca orice sistem interpretativ, supus greşelii, iar infirmitatea morală a lui E.B. nu poate eluda cu totul meritele prozatorului ori ale memorialistului.

4) Amelia Pavel, Un martor în plus, Editura Universalia, Bucureşti, 1997.

Probabil surpriza acestei selecţii vine prin acest volum foarte puţin cunoscut – şi dificil de procurat – aparţinînd cercetătoarei care s-a remarcat la noi mai degrabă prin lucrări erudite de istoria artei. Atuurile cărţii provin atît din descrierile foarte valoroase ale mediilor avangardiste de altădată, ale influenţelor culturale predominante în cercurile burgheze, interbelice (universul vienez al adolescenţei, de pildă, constituie o pasiune comună cu mai sus-pomenitul G.M. Cantacuzino), dar şi ale ciocnirilor dureroase dintre mentalitatea burgheză şi tăvălugul comunist.

3) Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş, ediţie revăzută şi adăugită, Humanitas, 1991.

Alături de memoriile lui Mihail Sebastian, mi se pare jurnalul cu cel mai mare impact în literatura română recentă. S-a scris enorm în marginea lui şi a Epistolarului editat ulterior, a devenit repede prilej de polemici şi combustibil ideologic. De fiecare dată cînd am recitit Jurnalul, am făcut-o într-o stare de încordare crescîndă. Nu am putut digera, nici pînă astăzi, de pildă, tratarea superficială a cazului Vulcănescu, martir în închisoarea de la Aiud, beştelit pentru faptul că nu a preferat să stea deoparte şi „să-şi scrie opera”. Pe scurt, reţeta acestui Jurnal, sprijinită şi pe geografia de contraste a Epistolarului, incită, provoacă şi funcţionează în continuare.

2) Mihail Sebastian, Jurnal 1935-1944, ediţie de Gabriela Omăt, prefaţă şi note de Leon Volovici, Humanitas, 1996.

Evenimentul editorial şi cultural care marchează întreruperea dominaţiei lipsite de nuanţe a moştenirii culturale interbelice îl reprezintă publicarea, în 1996, a Jurnalului lui Sebastian. Prin fineţea intuiţiilor şi prin calitatea scriiturii, memoriile sale pătrund, adesea cu uşurinţă, dincolo de coaja groasă a lucrurilor. Totuşi, aş fi nesincer dacă nu aş adăuga aici şi credinţa personală că S. suferă şi de un simptom al lamentaţiilor prelungite (inclusiv în plan erotic!), că are, cu alte cuvinte, şi un dar de a-şi face viaţa grea cu mîna lui, o atitudine deviantă pe care aş numi-o „a veşnicei amînări”. Dimensiunea de document, incontestabilă, m-a interesat însă mai puţin. Recitit, Jurnalul lui S. îmi vorbeşte, astăzi, mai degrabă despre scenariile amare ale falselor prietenii şi despre fenomenul de fake news, avant la lettre.

1) N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, ediţie îngrijită şi prefaţă de Virgil Ciomoş, Dacia, 1991 (ediţia Polirom, seria Opere, 2008).

Jurnalul lui Steinhardt este nu doar un document autentic al rezistenţei anticomuniste şi un produs al literaturii de sertar destinat, în acest sens, să umple un gol, ci şi un roman al detenţiei, care cucereşte prin scriitura barocă, prin farmecul unei limbi formate la întretăierea dintre nou şi vechi, dintre registrul reverenţios şi cel argotic, prin vocea care şi-a însuşit temeinic lecţiile lui Proust şi ale lui Mateiu Caragiale, prin galeria de portrete vii şi, nu mai puţin, prin convingătoarele descrieri statice.

Adrian Mureșan este eseist şi critic literar, doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.
962 t 14 VArsene jpeg
Mîntuirea biogeografică jpeg
La dolce vita vs La deutsche vita
O recentă zicală germană evocă, plastic și concis, „relația” dintre Germania și Italia – țările care ilustrează îndeobște șablonul nord-sud la nivel european: „Italienii îi respectă pe nemți, dar nu-i iubesc; nemții îi iubesc pe italieni, dar nu-i respectă”.
Crédit Suisse Zermatt JPG
Calitatea ce-am poftit, dar și tihna ce-am tihnit
Elveția, spre exemplu, este pe primul loc în topul Numbeo, pe locul 5 în cel al US News și pe locul secund, la egalitate cu Irlanda, în indexul UNDP. Alți „suspecți de serviciu” sînt Islanda, Danemarca, Suedia, Olanda, Germania, Finlanda sau Norvegia.
Left Former Movie Theater Balkan Right Hotel Bulgaria (158046439) jpeg
Geografia relativă a bunăstării
Diferențele dintre un Nord bogat, în ultimele decenii asociat de cercetătorii științelor sociale capitalismului în expansiune, și un Sud sărac, aflat sub dominația totală (pernicioasă poate?) a celui dintîi, au intrat în limbajul profesional al reprezentanților științelor sociale.
p 10 sus jpg
Greierele sobru și furnica hedonistă, sau despre noul clivaj Nord/Sud
Autenticitatea nu presupune mari sacrificii, iar „societatea singularităților” se regăsește în noul Pămînt al Făgăduinței: diferită, dar nu brutală, accesibilă, dar nu mizeră, simplă, dar nu banală.
p 12 WC jpg
De-a lungul și de-a latul vieții
Percepem viața ca pe o datorie sau ca pe o plăcere? În ce domenii e datorie și în care e plăcere? Ce preț sîntem dispuși să plătim pentru a ne trăi viața în propriii termeni? Și cîți dintre noi au oare luxul alegerii?
p 13 sus jpg
„Incategorisibila” fericire
La urma urmei, așa cum o spunea Helliwell, „fericirea” este în bună măsură un produs de marketing, iar etichetele contează prea puțin. Iar adeseori, căutînd un lucru cu lumînarea, riscăm să uităm ceea ce căutam cu adevărat.
640px Beer optimator glass bottle jpg
Lumea văzută prin fundul sticlei: bere versus vin
Ne-am găsit voia bună în deprinderile culinaro-bahice strămoșești și am stabilit ca etaloane pentru calitatea vieții sarmalele, mititeii și pruna curată. Mai la nord sau mai la sud, gastronomic vorbind, lucrurile stau altfel.
640px Overzicht van de drukte op Mokum 700, Bestanddeelnr 928 0112 jpg
Cum măsurăm bunăstarea și de ce
Avem totuși un alt mod de a înțelege dezvoltarea și feluritele ei moduri de a contribui (sau nu) la o viață bună, împlinită, umană?

Adevarul.ro

Loredana Zainea jpg
Loredana, șoferița de TIR din Marea Britanie care a mers pe urmele bunicului. „Sunt judecată pe nedrept“
Loredana Zainea, o tânără româncă de 28 de ani, este șofer de TIR în Marea Britanie de cinci ani. Oamenii își întorc șocați privirile când văd la volan o blondă seducătoare.
chimcomplex Foto Chimcomplex
Concedieri colective la Chimcomplex. Care este motivul
Chimcomplex va demara un program de disponibilizare colectivă care vizează 396 de angajaţi ai societăţii, informează compania printr-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Simona Radiș foto: Facebook Federatia Romana De Canotaj
Multipla campioană Simona Radiș, despre comparația cu David Popovici: Sunt mai mult de atât
Campioanele olimpice, mondiale și europene Simona Radiș (23 de ani) și Ancuța Bodnar (24 de ani) au fost primite astăzi la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă, s-au întors luni de la Racice, acolo unde a obținut 4 medalii mondiale de aur.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.